Financial review Prima pagină a presei străine: Este Interpolul manipulat de regimurile autoritare? Arestarea lui Ghosn provoacă temeri. Brexit și Trump: Răspunsuri facile. Umbra primului Război Mondial bântuie industria energetică

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 20 noiembrie 2018, 5:51 Economie | Finanţe & Bănci


Subiectele zilei in presa occidentala
Foto: sxc.hu
Financial Times: Arestarea lui Ghosn provoacă temeri alianței auto Renault-Nissan ● Este Interpolul manipulat de regimurile autoritare? ● Les Echos: Vestele galbene afectează comerțul și distribuitorii ● The Washington Post: Brexit și Trump: Răspunsuri facile la întrebări dificile ● The National (Emiratele Arabe): Umbra primului Război Mondial bântuie industria energetică din Orientul Mijlociu. Lectură plăcută!

  • Financial Times: Arestarea lui Ghosn provoacă temeri alianței auto Renault-Nissan



Timp de aproape două decenii, alianța dintre Renault și Nissan a fost organizată de un singur om: Carlos Ghosn.
Executivul a știut să treacă peste distanța culturală și geografică dintre cele două grupuri, a știut să le apropie și apoi să le unească într-una dintre cele mai mari fabrici de automobile din lume.
Alianța, care din 2016 a inclus Mitsubishi Motors, a remodelat o mare parte a industriei, lansând noi segmente de produse și ducând mașinile electrice la ani de zile distanță înaintea rivalilor.
Întrebarea dacă parteneriatul poate să funcționeze și în lipsa arhitectului său șef va primi în curând un răspuns.

Nissan a promis luni că îl va înlătura domnul Ghosn din funcția de președinte, în urma acuzațiilor de "abatere gravă" în legătură cu raportările sale financiare și utilizarea activelor companiei în interes personal.

Mitsubishi, în care Nissan este cel mai mare acționar, a urmat exemplul Nissan câteva ore mai târziu, promițând că îl va înlătura pe domnul Ghosn din funcția de președinte și adăugând că va investiga problema.
Renault, unde domnul Ghosn este director executiv și președinte, a declarat că va convoca o ședință de consiliu de administrație în această săptămână.

Alianța, care are propriul sediu central și personal executiv, nu a transmis niciun comentariu.

Președintele Nissan, domnul Ghosn este directorul general și președinte al Renault și președinte al companiei Mitsubishi. El este, de asemenea, șef executiv și președinte al alianței.

În prezent, producătorii de automobile împart cheltuielile pentru achiziții, producție și cercetare. La nivel global, grupul condus de dl Ghosn este cel de-al doilea cel mai mare grup de automobile din lume după Volkswagen, cu vânzări de autoturisme de peste 10 milioane de unități pe an.
Investitorii se vor intreba dacă noile evoluții nu vor însemna o "re-japonizare” a Nissan-ului si sfarsitul aliantei, spune Max Warburton, analist auto la Bernstein.
Mai mulți foști directori executivi de la Nissan sau Renault, care au preferat să vorbească în spatele anonimatului, au spus că Ghosn era forța care știa să unească cele două culturi aparent imposibil de unit.

"Nu au încredere reciprocă unii în alții", a spus un fost director executiv al Renault. "Sunt culturi foarte diferite, cu istorii prestigioase în spate cu cu multă mândrie. "Succesul de a le uni i se datorează lui."

Ghosn petrecea cel puțin o săptămână în fiecare sediu, în fiecare lună, restul timpului călătorind în locurile în care se derulau operațiunile globale ale companiilor.
"Știa să stăpânească fiecare detaliu într-un fel propriu”, mai spune un fost coleg.

Dl. Ghosn, un libanez-brazilian ca origine, avea de asemenea o dexteritate culturală, întâlnindu-se frecvent cu toată lumea, de la șefii de stat până la lucrătorii din fabricile aflate în zeci de țări, cu care schimba câteva vorbe înainte se a se urca în jetul său privat pentru a ajunge la următoarea vizită.

Totuși, pentru CEO-ul Nissan, Hiroto Saikawa, ca și pentru criticii stilului de conducere a domnului Ghosn, prezența sa era copleșitoare.

Într-o conferință de presă extraordinară ținută luni seara în Japonia, șeful Nissan, coleg al domnului Ghosn de zeci de ani, a spus că acesta ”a exercitat prea multă putere” în cadrul companiilor pe care le-a condus. "Acesta este aspectul negativ al unui regim lung al domnului Ghosn. Acesta este un fapt pe care trebuie să-l recunoaștem".

Întrebat dacă domnul Ghosn era "dictator", domnul Saikawa a tăcut puțin, apoi a spus că are nevoie de mai mult timp pentru a examina această întrebare.
Dl Ghosn a renunțat la poziția CEO-ului Nissan la începutul anului 2017, rămânând președinte și concentrându-se mai mult pe alianță.
Deși ar fi trebuit să rămână CEO Renault până în 2022, el a declarat pentru FT la începutul acestui an că ar putea să se retragă mai devreme.

Găsirea unui înlocuitor va fi foarte dificilă, în prezent neexistând vreun adjunct capabil să conducă cele trei afaceri.

Dl Saikawa a sugerat necesitatea de a reduce dependența de un singur lider.
"În viitor, trebuie să evităm să ne bazăm pe un singur om, să facem o structură de conducere mai durabilă și să ne revizuim modul în care lucrăm", a spus el în conferinţa de presă.

Cu toate acestea, puterea pe care o are Nissan asupra viitorului alianței este limitată. Renault, care deține 43% din acțiunile Nissan, are puterea de a numi președintele Nissan și deține mult mai mult control asupra întregii alianțe, spun oameni care cunosc compania.

Aspectele politice, cum ar fi cele 15 la sută din acțiuni ale statului francez deținute la Renault, au împiedicat întotdeauna cele trei companii să caute o fuziune deplină.
Dar dl Ghosn a vorbit deschis în trecut despre crearea unei structuri "ireversibile", astfel încât întreprinderile să poată continua după o eventuală plecare a sa.

"Parteneriatul dintre cele trei entități nu va fi afectat de acest eveniment", a insistat dl Saikawa, în conferința sa de presă. De asemenea, Guvernul francez a mai spus că stabilitatea Renault este de o importanță capitală.

"Cred că în această situație, mai mult ca niciodată, trebuie să fim calmi și să vedem care sunt opțiunile de care dispunem, pentru a putea lua o decizie", a declarat ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire.


Cariera lui Carlos Ghosn
1996 - Recrutat de Renault, condus pe atunci de CEO-ul Louis Schweitzer de la Michelin.
1999- Expediat de Schweitzer pentru a restructura Nissan, după ce Renault a format o alianță cu producătorul japonez aflat în dificultate, preluând un pachet inițial de 37%
2001 -Preia jobul de CEO al Nissan
2005- Se întoarce la Paris pentru a prelua funcția de director executiv al Renault și își păstrează același loc de muncă la Nissan
2006- General Motors renunță la oferta de a intra în alianța Renault-Nissan
Dec 2015- După opt luni de discuții, Nissan ajunge la un compromis cu guvernul francez, care deține puțin mai puțin de 20% din Renault, pentru a limita abilitatea Parisului de a interveni în politica fabricantului japonez de automobile
Mai 2016- Devine președinte al Mitsubishi după ce aceasta s-a alăturat alianței ca urmare a preluării de către Nissan a unui pachet de 34% de la rivalul său japonez, care fusese implicat într-un scandal privind emisiilede carbon
Apr 2017- Renunță la funcția de director executiv la Nissan
Feb 2018 -Re-confirmat director executiv al Renault pentru încă patru ani

Alte titluri din FT:
  • Este Interpolul manipulat de regimurile autoritare?
Bill Browder era într-o cameră de hotel din Madrid, pregătindu-se pentru o întâlnire cu procurorul șef spaniol responsabil cu combaterea corupției. Când deodată, trei bărbați bătut la ușa camerei sale. Unul era managerul jotelului iar ceilalți doi erau ofițeri de poliție. "Erau bine îmbrăcați", își amintește domnul Browder, un investitor critic la adresa Kremlinului, după ce fostul său contabil, Serghei Magnitsky, fusese bătut până când a murit, într-o închisoare din Moscova în 2009.

"Le-am arătat actele mele, iar ei au spus:" Dle Browder, sunteți arestat ". I-am întrebat de ce. Ei au răspuns: ” Interpol - Rusia ".

Dl. Browder a fost eliberat în câteva ore de autoritățile spaniole, după ce a verificat la Interpol, care a spus că între timp, cererea de arestare în ceea ce-l privește fusese anulată. Dar Browder știe că data viitoare ar putea să nu mai fie la fel de norocos. El spune că Moscova a făcut șapte încercări separate de a se folosi de Interpol pentru a-l aduce în Rusia și a-l judeca pentru o pretinsă evaziunea fiscală - acuzație despre care afirmă că este trucată.

Dl. Browder consideră că experiența priin care a trecut face parte dintr-un model prin care Interpolul e utilizat de statele autoritare și corupte, pentru a-și anuihila dușmanii politici și rivalii din afaceri.
"Dacă există un caz care să arate modul în care Interpol nu funcționează - sau controlul asupra Interpolului nu funcționează - acesta este cazul meu", spune el. "Interpolul nu face obiectul niciunei jurisdicții”, mai adaugă el.

Critica dlui Browder se adaugă la serie de întrebări privind soarta Interpol, acum, când cele 192 de state membre se întâlnesc la Dubai pentru adunarea generală anuală care are loc în această săptămână.

Organizația se află într-un impas de la dispariția în China a fostului președinte Meng Hongwei. Interpolul a primit o scrisoare de demisie semnată de domnul Meng, scrisoare transmisă de guvernul chinez, care a spus că Meng e cercetat pentru presupuse fapte de corupție. Oficialii Interpol au spus că sunt obligți să respecte dreptul suveran al Chinei de a face investigații pe teritoriul său și a cerut Beijingului să ofere mai multe informații despre acest caz.

Îngrijorările vin din zvonurile că unul dintre cei doi candidați carear pute asă-i ia locul ar putea fi rusul Alexandru Prokopchuk, actual vicepreședinte al Interpolului și care a fost anterior ministru adjunct de interne la Moscova. Delegații din Dubai își vor alege un nou șef miercuri. Președintele Interpol conduce un comitet executiv care se reunește de trei ori pe an pentru a stabili politica și direcția organizațională.

Pentru scepticii Interpol, afacerea Meng și acuzațiile unor oameni precum dl Browder sunt semne ale unor provocări mai mari, mai exact ale creșterii rolului guvernelor autoritare în interiorul organizației, pe fondul dificultăților instituțiilor internaționale de a face față unui naționalism în creștere.

"Aceste instituții nu au fost construite cu garanții interne și mecanisme de control care să le protejeze împotriva membrilor de rea-credință. Odată ce aceștia pătrund în interiorul organizației, nimic nu-i va împiedica să otrăvească întreaga fântână”, spune Jonathan Reich, un avocat care a lucrat pentru oameni de afaceri și dizidenți ruși vizați de Moscova prin Interpol.

Ideea creării unui organism transfrontalier de cooperare în domeniul aplicării legii se întinde pe parcursul unui secol. Comisia Internațională a Criminalității Internaționale a fost creată în 1923 și a avut sediul la Viena, unde s-a concentrat pe falsificarea banilor și a documentelo. În 1942, sediul a fost mutat la Berlin.
Numele de Interpol a fost luat în 1946. Acum operează dintr-un sediu impunător în Lyon, Franța. Pe lângă monitorizarea solicitărilor internaționale privind arestarea unor persoane , Interpol gestionează baze de date cuprinzând amprente digitale, pașapoarte pierdute și furate, dar și o bază de date special înființată pentru a combate rețelele de pedofilie.

Interpol subliniază că nu are competențe de arestare și că le este interzis să execute cereri politice, fiind un centru global al schimbului de informații. De asemenea, Rusia a insistat că folosește Interpol cu ​​bună-credință. Într-un caz notabil, rușii au colaborat cu poliția belgiană în acest an pentru a asigura arestarea și extrădarea la Moscova a unui olandez acuzat că este cel de-al doilea șef al unuia dintre cele mai puternice carteluri de droguri.

Moscova a afirmat, de asemenea, că țările occidentale sunt cele care ar fi abuzat de Interpol, dând exemplul urmărirea de către Regatul Unit a celor doi ruși acuzați că au încercat să-l omoare fostul spion Serghei Skripal. "

Dar ceea ce a declanșat îngrijorarea cu privire la exploatarea Interpolului în alte scopuri este explozia volumelor de cereri adresate . Numărul de anunțuri de persoane căutate pentru a fi arestate a urcat de la 1.378 în 2003 la 13.048 în 2017. Mai mult, cererile de informații vizând anumite persoane au urcat de la 19.338 în 2015 la 26.645 în 2016 și la 50.530 anul trecut.

Cert este că au existat și abuzuri. Organizații ale dreptulrilor omului care au avut acces la anumite informații dau ca exemplu cazul lui Dogan Akhanli, un scriitor german născut în Turcia, critic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, care a fost arestat temporar în Spania anul trecut, după ce Ankara a transmis o cerere Interpol. Un alt caz este cel al lui Nikita Kulachenkov, un apropiat al lui Alexei Navalny, liderul opoziției ruse. Dl Kulachenkov a fost reținut timp de aproape trei săptămâni în Cipru în 2016, din cauza unei solicitări transmise de Rusia, Interpolului.

Organizația a creat noi posturi de ofițeri de protecție a datelor și a întărit activitatea comisiei de control al dosarelor, evaluând toate cererile sosite din partea membrilor. "Fiecare cerere care vine de la o țară membră trece printr-o astfel de evaluare pentru a se asigura că este conformă cu regulile și reglementările organizației", spune dl Stock.

În timp ce delegații Interpol se pregătesc să voteze pentru noul lor șef, dl Browder spune că nu îndrăznește să călătorească în "țări care nu au stat de drept", de teamă că ar putea fi arestat și trimis imediat la Moscova. Zonele pe care le evită sunt Italia, unde Partidul Ligii, în guvernul de coaliție, a semnat anul trecut un acord de cooperare cu partidul Rusiei Unite al lui Putin.

"Lumea are nevoie de un Interpol", spune el. "Dar nu de un Interpol care poate fi exploatat politict".

  • Les Echos: Vestele galbene afectează comerțul și distribuitorii



Les Echos deschide, așa cum e și firesc, cu cazul Ghosn. Întrucât am preluat textul din FT despre acest caz, din Les Echos vă oferim un alt text.

Vestele galbene își continuă operațiunile de blocare. Circa 12.000 de oameni, potrivit poliției, își prelungesc acțiunile din weekend. Distribuția, comerțul cu amănuntul sunt sectoarele cele mai afectate.

Federația din Comerț și Distribuție (FCD) declară că sute de supermarketuri și hipermarketuri s-au închis din cauză că accesul le-a fost blocat de protestatari. Alții au închis de teamă ca magazinele să nu le fie vandalizate. Dar chiar și magazinele care au rămas deschise au fost afectate, sindicatele raportând scăderi ale încasărilor între 30% și 80%. Institutul Nielsen a calculat pentru sâmbătă o pierdere medie de 35% față de media vânzărilor din sâmbăta precedentă din septembrie. De asemenea, stocul de marfă din magazine a scăzut cu 22%.

Luni, zeci de depozite au fost de asemenea blocate. E cazul magazinelor Carrefour din Salons-de-Provence și Toulouse. Dacă fenomenul va mai continua, achizițiile de noi produse nu vor mai putea fi făcute, iar veniturile pierdute nu vor mai avea cum să fie recuperate.

Liderii marilor rețele comerciale i-au scris premierului, invocând garanția liberei circulații a consumatorilor și angajaților. "Nu am reprezentat o prioritate, se pare, întrucât nu am văzut mulți polițiști în parcările noastre", spune unul dintre ei.

Majoritatea distribuitorilor se află într-o situație financiară fragilă. Crăciunul este, în fiecare an, o perioadă crucială în vânzări. Preocuparea comercianților este cu atât mai intensă în 2019 intră în vigoare noua lege privind produsele alimentare. În plus, reținerea la sursă a impozitului pe venit va lăsa unora dintre francezi sentimentul unei pierderi de venit net. Iar asta va avea un efect negativ asupra deciziilor de cumpărare.

A doua zi după mobilizarea “Vestelor galbene”, Édouard Philippe a dat duminică, 17 noiembrie, asigurări, că a auzit “mânia” și “suferința”, dar vrea să mențină “direcția”. În vreme ce blocajele și barajele au continuat în mai multe regiuni și ar putea continua și luni.
“Un guvern care și-ar schimba opțiunea în permanență, care ar schimba direcția pe măsura apariției dificultăților, (…) nu ar duce Franța acolo unde ea trebuie dusă”, s-a justificat șeful guvernului, invitat la jurnalul de la ora 20 la France 2.

Prim-ministrul a susținut din nou angajamentele luate de Emmanuel Macron de a scădea prelevările obligatorii și a plăti mai bine munca, cu riscul de a taxa mai mult poluarea. “Direcția pe care am fixat-o e bună și o vom menține”, a afirmat el, asigurând că a înțeles “lipsa de perspective”, “sentimentul de declasare și poate chiar de abandon” a circa 290.000 de persoane care au manifestat contra creșterii taxelor pe carburanți.

Duminică, mobilizarea a fost mai slabă, dar multe baraje sau blocaje au fost semnalate, în sensuri giratorii sau pe autostrăzi, ca la Montélimar, Chalon-sur-Saône, sau Mans și în alte locuri în vest, în Nouvelle-Aquitaine sau în Vaucluse sau Var.
În mai multe locuri, “Vestele Galbene” au arătat că vor continua mișcarea luni, ca la Brioude (Haute-Loire) sau în Morbihan. În Mans, a fost anunțată o uniune a transportatorilor și agricultorilor pentru a împiedica accesul la A28.

Sâmbătă, manifestanții au blocat autostrăzi, sensuri giratorii, hipermarketuri sau au organizat gratuități la mersul pe autostrăzi. “Vestele galbene” au mers aproape de Palatul Élysée, unde forțele de ordine au utilizat gaze lacrimogene.
Bilanțul uman este greu, cu un mort, o manifestantă de 63 de ani lovită de o conducătoare auto cuprinsă de panică, și peste 400 de răniți – din care 14 grav, inclusiv printre forțele de ordine – și distrugerile au fost numeroase. Peste 280 de persoane au fost reținute.
“Libertatea de manifestație nu este anarhie”, a amintit Édouard Philippe în legătură cu incidentele. Dacă “Vestele galbene” n-au reușit să paralizeze Franța, tot teritoriul a fost afectat în timpul weekendului de acțiunile lor, organizate în afara partidelor și sindicatelor


  • The Washington Post: Brexit și Trump: Răspunsuri facile la întrebări dificile





Articol de Jared Bernstein (fost economist șef al vicepreședintelui Joe Biden, cercetător la Center on Budget and Policy Priorities)

Am privit cu o fascinație morbidă cum Theresa May, premierul asediat al Regatului Unit, încearcă să-și facă acceptat planul de scoatere a țării sale din Uniunea Europeană. Se poate afirma, cu indulgență și folosind chiar argoul britanic, că este o brambureală de proporții epice.
De partea aceasta a iazului [Oceanul Atlantic - n.trad.], președintele Trump a revenit la activitățile sale de ațâțare a fricii - temele legate de un „carnagiu american” evocate în cursul alegerilor generale au constituit un nou memento că am rămas blocați aici cu inepția sa periculoasă și învrăjbitoare pentru cel puțin încă doi ani.

Aceste două evenimente sunt strâns legate unul de altul, întrucât în ambele cazuri segmente considerabile ale unui electorat nemulțumit (deși în SUA nu vorbim totuși de o majoritate) au respins „elitismul”, globalizarea, centrele urbane și solidaritatea, în interesul restaurării unei versiuni a trecutei independențe și a unei forme imaginate de măreție suverană. Motivațiile anti-imigranți și rasiste au avut și ele, evident, o pondere importantă în mixtură, însă ele nu trebuie lăsate să ascundă faptul că mulți alegători, în ambele cazuri, au respins un statu-quo pe care ei îl vedeau ca fiind dezinteresat de nevoile, valorile, credințele și preferințele lor geografice.

Din acest punct de vedere, lozincile „Să facem America măreață din nou” și „Să luăm înapoi controlul” au fost strigăte în favoarea izolării: faceți lumea să dispară cumva, mai cu seamă oamenii care nu trăiesc în apropierea noastră și nu arată ca noi, împreună cu aceia care iau decizii care, fără consimțământul nostru, ne aruncă în apa piețelor globale pe principiul că dacă știi să înoți, bine - dacă nu, ghinionul tău.

Ne vine ușor nouă, cei care beneficiem de pe urma statu-quo-ului, să respingem un asemenea primitivism evident. Invocăm analize economice care au demonstrat că imigrația nu a afectat nivelul de trai al nativilor; promovăm beneficiile inovației tehnologice și „distrugerii creative” [Joseph Schumpeter: „Procesul de mutație industrială care revoluționează continuu din interior structura economică, distrugând-o încontinuu pe cea veche, încontinuu creând una nouă” - n.trad.]; argumentăm că expansiunea comerțului aduce un beneficiu net. Elitele progresiste, din care fac și eu parte, argumentează că poveștile despre carnagiul american și Brexit sunt concepute pentru a dezbina o potențială coaliție puternică a clasei muncitoare, care ar putea, dacă s-ar uni în fața urnelor de vot, să pornească lupta cu inamicul real: cei 5% din vârf care măsluiesc jocul - în timp ce noi ne certăm pe granițe, fie cu Mexicul, fie cu Irlanda - pentru a redistribui chiar și mai multe venituri, avere și putere spre propriile buzunare.

Însă respingerea noastră neglijează un adevăr fundamental: Trump și Brexit le-au oferit alegătorilor un răspuns facil la o întrebare dificilă. Acea întrebare era: „Cum ne putem noi adapta la o economie ostilă?” Răspunsul a fost: „Nu e nevoie să te adaptezi; o poți duce mult mai bine respingând-o.”
Se poate sesiza falsitatea acestui răspuns examinând chinurile Regatului Unit pentru a implementa rezultatul referendumului din 2016 privind plecarea din UE. În condițiile în care termenul-limită din martie pentru Brexit se apropie, orice plan concret de a-l implementa eșuează din cauza aceluiași principiu pe care eu l-am invocat adesea în textele mele despre protecționismul lui Trump: nimeni nu știe cum se mai pot reconstitui acum ouăle care au fost sparte pentru omleta globalizării.

Printr-una dintre cele mai vechi paradigme politice, populiștii și alți nostalgici se ridică de multe vreme la putere pretinzând că sunt capabili să restaureze o perioadă trecută, pretins fericită, pentru cei care au fost lăsați în urmă. Rezultatele au variat de la supraîncălzirea economiei urmată de colaps, în zilele acestea declanșat frecvent de o criză monetară („criza balanței de plăți”), în contextul în care piețele financiare abandonează țara deraiată, și până la războaie mondiale și genocid. Chiar dacă, evident, nici Regatul și nici SUA nu au fost afectate de asemenea probleme, suntem fără îndoială martori la ascensiunea unei intoleranțe religioase și rasiale care traversează mult prea ușor linia de demarcație în tărâmul mișcărilor adepte ale supremației ce predică și practică violența criminală.

Există totuși un răspuns mult mai bun, unde „mai bun” înseamnă deopotrivă mai realist și mai echitabil. Singura cale de a te adapta cu succes unei economii globale nu este să încerci să reconstitui ouăle din omletă. Este aceea de a te asigura că toată lumea primește câte o porție de omletă.
Într-un fel, toate acestea ne întorc la premiza simplă, una care până și azi e negată adesea de economiști și factori de decizie, anume că un comerț și o imigrație extinse vor genera câștigători și perdanți. În teorie, faptul că câștigătorii câștigă mai mult decât pierd perdanții înseamnă că ultimii pot fi izolați nu de globalizarea în sine, ci de efectele ei negative. În practică însă, această compensație nu numai că nu apare, dar tocmai opusul ei este cel care predomină. Câștigătorii își folosesc câștigurile pentru a se izola și mai mult de restul populației. Lucrurile stau chiar și mai rău în cazul american, unde câștigătorii își folosesc câștigurile și pentru a ține pe statul lor de plată politicieni care le reduc impozitele și restrâng legislația pentru a-i favoriza, măsuri plătite din deficitul unei trezorerii oricum înfometate și din tăierea ajutoarelor sociale.

Gândiți-vă la energia și resursele consumate atât aici, cât și la Bruxelles pentru constituirea și promovarea agendei politice a statu-quo-ului. Mă refer la decenii de construcție și finanțare de instituții și puteri regionale, de la UE și Banca Mondială până la piețele financiare globale interconectate și Silicon Valley. De-a lungul deceniilor în care aceste instituții au tot evoluat, practic nimeni nu s-a gândit la cei care poate că erau lăsați în urmă. S-a pornit mereu de la supoziția că beneficiile inovațiilor globalizării și pieței vor picura treptat până la ei, iar dacă nu... ei bine, atunci soluția era ca ei să dobândească deprinderile necesare pentru a se așeza și ei la masă.

Continuând să mergem înainte, trebuie să inversăm această tendință. Trebuie să construim (sau să reconstruim) și să implementăm instituțiile (exemple: sindicate, reprezentare politică) și politicile (exemple: subvenționarea angajării, subvenții pentru salarii și asistență pentru lucrători mult mai mari, inclusiv asistență pentru copii, locuințe și sănătate) care să îi susțină pe cei care s-au trezit de partea neplăcută a faliei inegalității.

Tot cam așa cum clasa muncitoare ar trebui să îmbrățișeze solidaritatea indiferent de rasă, clasa conducătoare trebuie să se trezească la realitate și să constate faptul că, în absența unui efort adecvat de a-i proteja pe cei răniți de statu-quo, soluții facile precum Trump și Brexit vor continua să fie la ofertă. Deoarece aceste răspunsuri sunt fundamental false, ele nu vor putea să soluționeze nedreptatea și inegalitatea larg răspândite, care, după cum am arătat deja, au dus la deznodăminte tragice de-a lungul istoriei.

Prim urmare ar fi mult mai bine pentru noi toți dacă nu ne-am limita doar la a oferi răspunsul corect, ci am începe să lucrăm pentru a-l transpune în realitate. (RADOR)

  • The National (Emiratele Arabe): Umbra primului Război Mondial bântuie industria energetică din Orientul Mijlociu





Autor: Robin Mills, CEO la Qamar Energy, şi autor al volumului "The Myth of the Oil Crisis" (Mitul crizei petrolului)

Aşa cum anul 1914 a fost un cataclism pentru regiune, actualele politici petroliere configurează acest sector

Marcarea a o sută de ani de la sfârşitul primului Război Mondial, duminica trecută, semnifică, de asemenea, intrarea decisivă a petrolului în tehnologia şi politica lumii. A modelat Orientul Mijlociu modern, aducând consecinţele pe care le trăim astăzi. Şi are lecţii pentru schimbările de astăzi din ordinea globală. Războiul a pus în opoziţie politicile cărbunelui, oţelului şi căilor ferate prusace împotriva petrolului Aliaţilor. Noi vehicule şi arme au purtat războiul pe uscat, în aer şi pe mare. Flote de transporturi pariziene au trimis soldaţi pe front pentru a câştiga bătălia crucială de pe (râul) Marna. Până în 1918, tancurile britanice înaintau cu cinci kilometri pe oră, pentru a sparge liniile germane. Primele biplane au evoluat în bombardiere care puteau ajunge la Berlin.

Construirea unei puternice flote germane a fost unul dintre semnele prebelice că puterea în creştere a Europei intenţiona să provoace hegemonia britanică de secole. Decizia lui Winston Churchill, din 1912, de a trece Marina regală de la cărbune la petrol i-a adus avantaje în distanţă şi viteză, dar a necesitat accesul la o sursă sigură. Guvernul britanic a cumpărat o cotă majoritară la compania anglo-persană, mai târziu BP, care ulterior i-a implicat în naţionalizarea din 1951-1953 şi în lovitura de stat împotriva guvernului ales Mohammad Mossadegh, la Teheran. Petrolul din America, Venezuela, Mexic şi Persia a alimentat efortul de război al Aliaţilor. Retragându-se din România în 1916, ei au sabotat celebra platformă petrolieră de la Ploieşti, pentru a nu o lăsa Puterilor Centrale. La sfârşitul războiului, pe măsură ce Rusia s-a cufundat în revoluţie, turcii au încercat să profite de câmpurile petroliere din Azerbaidjan, unde tânărul Stalin îşi ascuţise colţii ca agitator comunist.

Înainte de război, interesele germane şi turce au căutat să expolateze petrol în Mesopotamia, ridicând preocupările britanice pentru siguranţa rutei spre India. Calea ferată "Berlin-Bagdad", un proiect geopolitic grandios, a fost în realitate transpusă în nişte linii greoaie. Dar a fost o parte a competiţiei geopolitice prebelice mai largi, ale cărei suspiciuni reciproce au constituit scânteia care a dus la conflagraţie în 1914. Ca parte a acordului de pace, britanicii erau hotărâţi să asigure fosta provincie otomană Mosul, cu o mare ppulaţie kurdă. Cu o jucată indiferenţă, premierul britanic David Lloyd George l-a anunţat pe premierul francez Georges Clemenceau ce dorea. "Mosul. Îl veţi avea", a răspuns Clemenceau. Mosul a fost incorporat în mandatul britanic al Irakului, iar francezii au primit, la rândul lor, o participaţie la compania petrolieră a Irakului.

Gertrude Bell, călător întreprinzător şi arhitect al noii ţări, scria: "Ei fac o oribilă confuzie în Orientul Apropiat. Cu siguranţă anticipez că va fi mult mai rău decât era înainte". Cantităţile mari de petrol găsit la Kirkuk, în 1927, au justificat ambiţia lui Lloyd George, dar continuă astăzi ca o ţintă centrală de dispută între Bagdad şi regiunea autonomă kurdă. Mandatele Palestinei, Cisiordaniei şi Irakului au fost destinate să asigure un teritoriu securizat, care să păzească drumul către petrolul Persiei şi mai departe spre India. Teoreticianul geopolitic Halford Mackinder a susţinut, într-un articol din 1904, că ridicarea căilor ferate modifica geopolitica şi submina controlul tradiţional britanic al mărilor, iar căile rutiere şi controlul centrului euroasiatic devenea primordial. Acest lucru a venit pe fundalul "marelui joc" pentru influenţă în Asia Centrală, unde Rusia, nu Germania, fusese adversarul britanicilor, înainte de război. Teoria lui Mackinder a fost extinsă prin dezvoltarea de noi avioane cu rază lungă de acţiune, care necesită opriri adecvate de realimentare. În Suez au fost înfiinţate baze militare, şi Habbaniya, în Irak, iar în 1932, primul zbor a aterizat în Sharjah, o alternativă la partea Basra-Karachi a rutei indiene. Astăzi, resursele petroliere din Orientul Mijlociu sunt chiar mai importante decât acum un secol, pentru lume. Chiar dacă boom-ul producţiei americane reduce dependenţa sa directă, statele asiatice în plină expansiune sunt mai dependente decât oricând. Statele Unite rămân încă puterea dominantă a regiunii, dar, la nivel global, echilibrul geopolitic s-a redus parţial înapoi spre multipolaritatea din 1914.

Alianţa occidentală are fisuri în unele aspecte, inclusiv privind interferenţele ruseşti şi sancţiunile asupra Iranului. Moscova a încheiat tranzacţii petroliere cu regiunea kurdă şi pentru investiţii interne cu Mubadala Petroleum şi a lucrat îndeaproape cu Opec şi în special cu Arabia Saudită, rămânând în acelaşi timp un partener al Iranului. Cel mai izbitor, iniţiativa masivă a Chinei, "Belt and Road" (BRI), are ca scop extinderea în Eurasia şi Oceanul Indian, cu o reţea de linii de electricitate, conducte de petrol şi gaze, căi ferate, drumuri, porturi şi centrale electrice. Investiţiile în câmpurile petrolifere din Iran, Irak şi Abu Dhabi şi în porturile de pe rutele vitale de petrol şi gaze naturale din Djibouti, Pakistan, Sri Lanka şi Myanmar, duc la o amprentă regională în extindere. În mod oficial un proiect de dezvoltare economică, proiectul BRI este considerat de unii observatori drept o încercare de dominaţie continentală sau, cel puţin, de asigurare a importurilor de energie din China.

Şi, la fel ca în perioada prebelică, sistemele energetice noi promit să remodeleze geopolitica. Vehiculele electrice şi energia regenerabilă pot submina prioritatea petrolului, gazului şi cărbunelui. Noi resurse, cum ar fi cobaltul, litiul şi metalele rare, ies în evidenţă. Obiectivul Beijingului pare a fi depăşirea vulnerabilităţii sale în energia tradiţională, cu excelenţa în fabricarea noilor tehnologii. Contextul global s-a schimbat, desigur, incomensurabil de la primul Război Mondial. Deşi Orientul Mijlociu este măcinat de numeroase conflicte, iar tensiunile dintre SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi China au crescut, nu se vede, din fericire, nimic asemănător cu cataclismul din 1914, la orizont. Dar noile tehnologii şi resurse energetice promit din nou să reformuleze echilibrele militare şi geopolitice, chiar dacă regiunea este încă bântuită de umbra lungă a anului 1918. (RADOR)


Citeste mai multe despre   








2357 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version