În următorii 40 de ani, România ar putea arăta din punct de vedere demografic cu totul altfel decât arată acum, reiese dintr-o cercetare a Statisticii, publicată luni. În cea mai optimistă prognoză, în 2060, vom avea circa 4.8 milioane de vârstnici, iar în varianta pesimistă, aproape 4,2 milioane de români de peste 65 de ani. Ca urmare a urbanizării şi modernizării, tipologia familiilor s-a schimbat.

HotNews.roFoto: Hotnews

De la familia cu mulţi copii, care oferea membrilor ei stabilitate şi siguranţă, s-a trecut la familia în care membrii au independenţă, dar nu mai au siguranţă şi stabilitate. Cei mai afectaţi sunt bătrânii. Și asta are legătură cu taxele pe care le vom avea de suportat pentru a ne putea întreține părinții și bunicii, cu structura economiei și cu modul în care va funcționa România la viitoarele oferte electorale.

Înainte, locul bătrânilor era în familie, astăzi tot mai des ei se confruntă cu izolarea, abandonul, instituţionalizarea.

Citește aici integral studiul Statisticii, publicat luni.

Ce mai arată datele publicate de INS:

• La fel ca majoritatea ţărilor europene, România se confruntă deja cu consecinţele economice şi sociale complexe ale unei populaţii aflate într-un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică.

• Lent, fără să atragă atenţia, dar inevitabil, populaţia ţărilor europene suferă o a doua evoluţie majoră: apariţia unei noi grupe „vârsta a patra” („cei mai bătrâni bătrâni”, de peste 80 de ani) cu pondere mare, în continuă creştere.

• În ultimii ani se observă tendinţa de creştere mai accentuată a numărului vârstnicilor „mai bătrâni”, faţă de grupa de vârstnici „mai tineri”. În 1990 numărul vârstnicilor „mai bătrâni” (de 75-84 ani) era de de 816.800 persoane, iar cel al vârstnicilor „mai tineri” (65-74 ani) de 1,5 milioane.

• În anul 2016 „longevivii”, segmentul populaţiei de 85 ani şi peste, reprezentau 10,1% din populaţia de 65 ani şi peste, aproape dublu comparativ cu anul 2002 (5,5%).

• Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural decât în mediul urban.

În anul 2016 cele mai „îmbătrânite” au fost regiunile Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Sud Est, cu ponderi ale populaţiei vârstnice rezidente de 19,5% şi respectiv 18,3%, iar la polul opus se aflau regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest cu ponderi ale populaţiei vârstnice rezidente de 15,3%, respectiv 16,5%.

Proiectarea populaţiei vârstnice rezidente oferă informaţii utile asupra viitoarei evoluţii a numărului de persoane de peste 65 de ani şi structura acestora pe vârste la nivelul fiecărei regiuni (grupe cincinale şi grupe funcţionale - vârstnică, vârstnică activă). Din punct de vedere demografic, principalii factori care acţionează asupra mărimii şi structurii populaţiei sunt fertilitatea, mortalitatea şi migraţia (internă şi externă), fenomene prezente la nivelul fiecărei regiuni.

Evoluţia fenomenelor demografice la nivelul fiecărui judeţ din perioada 2012-2015 a constituit baza scenariilor de proiectare a populaţiei rezidente a fiecărei regiuni. S-a realizat o anticipare a nivelului fertilităţii, speranţei de viaţă la naştere şi soldului migratoriu pe termen lung (pentru cel puţin 12 luni) la nivelul fiecărui judeţ. Prin însumarea populaţiei rezidente proiectate pentru fiecare judeţ s-a stabilit populaţia rezidentă proiectată la nivel regional şi la nivel naţional până în anul 2060.

Varianta constantă reprezintă o „variantă reper”, cu rol de a compara rezultatele obţinute prin menţinerea până în anul 2060 a valorilor fertilităţii, speranţei de viaţă şi migraţiei nete din anul 2015 înregistrate în cadrul fiecărui judeţ. În varianta constantă, populaţia vârstnică rezidentă a României ar urma să ajungă în anul 2060 la puţin peste 3,7 milioane locuitori.

În varianta optimistă, pentru anul 2060, rezultatul proiectării popualţiei vârstnice la nivel naţional este de aproximativ 4,8 milioane locuitori, iar în varianta pesimistă de aproape 4,2 milioane locuitori.

Varianta medie reprezintă varianta cea mai plauzibilă asupra evoluţiei populaţiei, pe baza căreia România ar urma să aibă, în anul 2060, o populaţie vârstnică rezidentă de aproximativ 4,1 milioane locuitori. În varianta intermediară populaţia vârstnică rezidentă este estimată, în anul 2060, la aproape 4,5 milioane locuitori.

În toate variantele de proiectare, populaţia vârstnică rezidentă a ţării ar urma să crească cu valori cuprinse între 263,2 mii persoane (varianta constantă) şi aproape 1,3 milioane persoane (varianta optimistă).

În varianta medie de proiectare a populaţiei rezidente vârstnice aceasta ar urma să crească până în anul 2060 cu 623.000 de români (18%).

• Regiunea care va înregistra cea mai mare creştere a populaţiei de 65 ani şi peste ani este Bucureşti-Ilfov (+104,5%), urmată la mare distanţă de regiunile Nord-Vest (+34,5%), Centru (+28,6%) şi Vest (+27,8%) care vor înregista creşteri mai mici ale populaţiei vârstnice rezidente. În 2060 regiunea Bucureşti-Ilfov ar urma să aibă cea mai numeroasă populaţie vârstnică (716.400 persoane), urmată de regiunile Nord-Est şi Nord-Vest a căror populaţie vârstnică va creşte la 577.400 persoane şi, respectiv, 571.200 persoane în 2060.

Creşterea populaţiei vărstnice până în anul 2060, conform variantei medii de proiectare se va resimţi cel mai mult în regiunea Bucureşti-Ilfov, mai mult de jumătate din creşterea înregistrată la nivel naţional de segmentul populaţiei vârstnice (336,0 mii din creşterea de 623,0 mii înregistată la nivel naţional) regăsindu-se în această regiune.

În varianta intermediară de proiectare a populaţiei vârstnice rezidente s-a estimat că, faţă de anul 2016, în anul 2060 populaţia rezidentă de 65 de ani şi peste va creşte cu un milion de români.

La orizontul anului 2060, pe fondul menţinerii unor valori scăzute ale natalităţii şi fertilităţii, precum şi a migrării populaţiei apte de muncă, structura pe grupe mari de vârstă a populaţiei va continua să se modifice, în sensul reducerii numărului şi ponderii tinerilor (de 0-14 ani) şi a populaţiei adulte (de 15-64 ani), în paralel cu creşterea numărului şi ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).

• Ce înseamnă asta pentru economie?

În primul rând, va crește cererea de servicii destinate vârstinicilor. De la servicii de asistență medicală la domiciliu, la prestări de servicii (cumpărături, achitarea facturilor ș.a.m.d), până la servicii mai sofisticate. Asta presupune și o suplețe a filosofiei fiscale, în sensul asigurării unor deductibilități celor care se ocupă de îngrijirea bătrânilor, după modelul statelor occidentale.

Trecerea de la muncă la viață de pensionar are efecte profunde, resimțite de fiecare român în mod personal. De regulă, femeile traversează cu mai multă ușurință acest eveniment față de bărbați, explicabil prin rolul asumat de femei în familie- fiind mai ocupate cu rezolvarea diferitelor activități gospodărești și deci, având de îndeplinit activități cotidiene utile, privesc cu oarecare detașare ieșirea la pensie și uneori chiar că o ușurare de sarcini. În schimb bărbații (mai puțin implicați în asemenea activități) se văd inutili, manifestând indispoziție și uneori insatisfacție și apatie.

De asemenea, mai arată INS, la bărbații de la oraș indispoziția și insatisfacția este mai ridicată decât la bărbații din mediul rural, cărora ieșirea la pensie le creează mai mult timp liber pentru a se putea ocupa în liniște de activitățile gospodăriei.

De notat și faptul că șocul pensionării, aparent este mai intens în rândul persoanelor cu pregătire superioară și în general calificate, comparativ cu persoanele cu un nivel de pregătire inferioară sau necalificate.

• Citeste si: Imbatranirea populatiei se accentueaza. Avem cu peste 210.000 mai multi romani de peste 65 de ani decat tineri sub 14 ani

În perioada imediată după pensionare, se produc o serie de modificări legate de schimbarea modului de viață, întreruperea relațiilor de muncă, schimbarea poziției în cadrul familiei și a grupului social căruia îi aparține fiecare persoană în parte. Declinul fiziologic devine în scurt timp preocuparea esențială, iar sentimentele de izolare și marginalizare se acutizează.

Pensionarul se vede depășit de evenimente, iar în familie simte pierderea prestigiului și uneori chiar și a independenței de mișcare. Asemenea manifestări se produc atunci când întreruperea activității are loc în mod brusc și atunci când un asemenea eveniment nu corespunde întotdeauna cu pierderea capacității de muncă. Șocul este în linii generale asemănător, indiferent de nivelul de calificare, însă în rândul persoanelor calificate este mai intens în etapă de debut, aceste persoane fiind conștiente de urmări, ulterior se pare că ele se adaptează mai bine decât necalificații, mai ales când cultivă anumite hobby-uri, participă la rezolvarea diferitelor activități lucrative sau obștești care le pasionează și dezvoltă anumite relații sociale cu alți pensionari și chiar cu persoanele tinere și adulte.

Sentimentele de inutilitate și izolare socială sunt mai puternice în cazul persoanelor vârstnice lipsite de ocupație, favorizând instalarea unor boli psihice grave, cu deosebire cele depresive și anxioase.

• Citeste si: Romania se imputineaza si imbatraneste. Cateva efecte economice si posibile solutii

Dacă înainte problemele vârstnicului se rezolvau în familie, astăzi societatea este nevoită să intervină din ce în ce mai mult. Respectul, atenția și afecțiunea cu care erau înconjurate persoanele vârstnice în familiile tradiționale, în care coabitau mai multe generații, au dispărut treptat o data cu destrămarea acestor tipuri de familie care au cunoscut o nuclearizare accentuată, nu numai în mediul urban, unde rar se mai poate întâlni o familie complexă, cât și în mediul rural.

Sentimentul singurătății se accentuează odată cu vârstă și determină probleme speciale pentru societate căreia îi revin o serie de obligații pe linia supravegherii și îngrijirii unor persoane lipsite de sprijin. Un rol important ar trebui să-l aibă politicile publice din domeniul serviciilor publice de asistentă socială, de ajutor menajer sau cele legate de prestarea de servicii legate de aprovizionare, îngrijire și supraveghere calificată în cazul unor situații extreme.

• Consecințe medicale și sociale

Aceste consecințe sunt legate de bolile specifice și de mortalitatea celor de peste 60 de ani, care reclamă servicii de sănătate și de ordin social adaptate acestui fenomen de îmbătrânire.

Se știe, bătrânii au în genere o sănătate mai precară decât cei tineri. Studiile întreprinse indică o supra-morbiditate a acestora, în rândul cărora se constată existența în medie a 2-3 afecțiuni cornice /persoană, iar la vârstele avansate, numărul afecțiunilor pe persoană este mai crescut.

Frecvența ridicată a îmbolnăvirilor reprezintă o altă caracteristică a morbidității persoanelor vârstnice și longevive. La vârstă de 65 ani și peste, comparativ cu persoanele de 15-64 ani, rată de morbiditate este dublă, cu diferențe mari la bolile aparatului circulator (de aproape 4 ori mai multe), urmate de bolile sistemului nervos, bolile ochiului și anexelor sale, bolile sistemului osteo-articular, ale mușchilor, ale țesutului conjunctiv, tumorile, tulburările mentale și de comportament și bolile urechii și apofizei mastoide (între 2 și 3 ori).

Principalele cauze de îmbolnăvire a persoanelor vârstnice sunt: tulburările de auz și de vedere, bolile articulare și reumatismale (osteoporoză-care pe lângă faptul că deține o frecvență ridicată are consecințe sociale severe), afecțiunile cardiace și ale aparatului circulator (cardiopatiile, arteroscleroza și arterioscleroză, hipertensiunea arterială), problemele de incontinență urinară, demența șenilă, căderile și fracturile consecutive și altele.

La vârstele de peste 80 ani, bolile au caracter cronic, de lungă durată, care necesită un consum mare de asistentă medicală (consultații, tratamente medicamentoase, spitalizări repetate și de durată) și asistentă medico-socială (supravegheri și îngrijiri cu caracter permanent, ajutor menajer și igiena personală, instituționalizare) și sunt mult mai frecvențe. În cadrul acestei grupe de populație, o incidență crescută au și tulburările psihice, precum și diferite forme de senilitate.

Pe plan socio-cultural, consecințele trebuie analizate în strânsă corelație cu doi factori: unul reprezentat de nivelul venitului care poate asigură o independența relativă a vârstnicului și al doilea, nivelul de pregătire-în raport de care vârstnicii știu să își organizeze timpul și modul de viață în general prin cultivarea unor hobby-uri și relații sociale cu efect compensatoriu și stimulatoriu pentru menținerea sentimentului de utilitate.

• Consecințe politice

În afara celor de mai sus, îmbătrânirea sugerează și implicații politice pentru care partidele din România ar trebui să se pregătească.

Pe plan politic, asemenea consecințe ale îmbătrânirii decurg din calitatea vârstnicilor de votanți în alegeri. În campaniile electorale, degeaba te duci în mijlocul unei populații de vârstnici să le promiți creșterea locurilor de muncă și reducerea taxării salariale, că pe ei asemenea chestiuni nu-i mai interesează.

Vârstnicilor, dacă le vrei voturile, trebuie să le promiți creșteri de pensii, facilități de transport, în general măsuri cu pronunțat caracter de stânga. Pe scurt, partidele politice trebuie să includă în cadrul programelor electorale a unor asemenea măsuri, dacă vor să ajungă la conducerea țării.

Citește aici integral studiul Statisticii, publicat luni.