Ministrul a evitat în nenumărate rânduri un răspuns direct cu privire la propunerea prviind permisul de muncă pe 5 ani . Vedeți declarațiile de mai jos:
- Nu vreau să stau să comentez ceea ce fiecare a comentat. Le mulțumesc celor care au trimis mesaje de tot felul. Fiecare a înțeles cât a putut din ceea ce eu am spus.
- Propunerea mea este ca românii, oriunde s-ar afla, atât persoane fizice cât și persoane juridice să aibă aceleași drepturi în Europa fie că călătoresc, fie că trăiesc, fie că fac business acolo unde ei decid. Cele patru principii fundamentale printre care se află și libera circulație sunt pentru mine principii fundamentale. Dacă am fsot persoană cheie în administrația din România în ceea ce înseamnă negocierile de aderare și dacă întrebați în Bruxelles colegii care lucrează în comisie, o să vi se spună care este punctul de vedere, adică un pro-european convins.
- Discuția a fost luată din contextul discuției de ieri vizavi de forța de muncă. Spuneam că nu numai România se confruntă cu astfel de probleme și alte state, dar eu vorbesc despre România pentru că aici ne-am născut și trăim.
- Discuțiile la nivel european au fost într-un cadru informal, dar discuții legate nu neapărat de acest subiect, ci de subiecte precum finanțarea unei scheme de șomaj. Atunci am spus că România nu a avut probleme de șomaj nici în perioada de criză și nici astăzi. Atunci a trebuit să găsim mecanisme la nivel european pentru finanța, contribui, sprijini reîntoarcerea forței de muncă în țări de origine. Adică noi putem să acordăm un plus de pachet de servicii, de finanțări, facilități a celor care doresc să se reîntoarcă în România sau în altă țară. Eu v-am zis de o altă idee.
Eugen Teodorovici a revenit marți pe Facebook cu o postare în care a încercat să explice declarația sa privind persoanele care muncesc în străinătate, respectiv să aibă un permis de muncă pentru o perioadă limitată. A primit peste 2000 de comentarii, aproape toate negative, și peste 180 de share-uri.
=================
Nu cred ca contribuit la facerea ta. Pare mai tanar.
incercarea (evident esuata si lamentabila) a unui postac psdist de a face o ironie!
Cred ca Hotews ar trebui sa elimine de la comentarii specimenele astea dovedite, altfel intr-o zi vor ramane doar cu ei...
Dar noi avem nevoie de preofesionişti, cinstiţi şi competenţi nu de vanitoşi cu educaţia făcută în stradă şi cu doctorate la "Aparare".
Este arhetipul decadenţei României sănătoase.
Rog verificați,pentru că este ușor.
Romanii chiar sunt prosti.
Hai ca suntem indulgenti si masochisti de tot va avem la conducere..ia explica tu inca o data pe intelesul mintilor noastre incete ce ai vrut tu sa spui.
@Hotnews..se poate sa luati o opinie telefonica de la domnul de mai sus?
Ce poti, aia faci.
Ii place sa dea cu btul in balta in fiecare zi.
Diferenţa dintre geniu şi prostie este că geniul are limite.
Oricum, rromania e condamnata cu asemenea jigodii.
Unde esti tu Tepes doamne..
Intodeauna vor fi dezechilibre din astea la scara mai mare sau mai mica. Doar ca alternative sunt:
- tii forta de munca legata de zonele sarace, si atunci respectivii oameni fie ajung asistati social sau lucreaza sub potentialul lor pe salarii de nimic, sau
- lasi forta de munca sa migreze liber, iar fiecare contribuie la capacitatea lui maxima la dezvoltarea societatii.
Eu zic ca singura optiune valida e a doua!
Sictir!
Am ascultat de vreo trei ori spusele individului asta.... aberatii si nimic mai mult.
then again... e de asteptat!
M-ar amuza scenariul ...
Ma si gandeam: facut provizii vreun an, intors cu destui bani in cont cat sa pot supravietui cativa ani buni acasa fara serviciu, cu cheltuieli minime in fiecare luna .. si doar de-al dracu nu m-as angaja, sa nu platesc un leu din taxe statului!
iar aia cu "Înșilor / dânșilor" ... no comment. cum mai spunea cineva se pare ca singurii care mai vorbesc limba romana corect in parlamentul nostru sunt UDMR-istii ...
Ce ne doriti dvs. noua, aia va dorim noi voua!