”Inflația e volatilă și asta nu se datorează politicii monetare. Partea cea mai impredictibilă la noi, la români, este cea care ar trebui să fie cea mai predictibilă: prețurile administrate (cele la energie și tutun-n.n.)”, a spus luni Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu. ”Te așteptai ca aceste prețuri să respecte niște prognoze... Le mai dădeam noi câte-un telefon să-i întrebăm ce gânduri au..”, a mai spus Isărescu

Mugur Isarescu, Guvernatorul BNRFoto: BNR

Ce a mai spus luni Guvernatorul:

  • .Să ai anul trecut în doar 2 luni, asemenea majorări de prețuri administrate, bineînțeles că ne-au dat peste cap. S-a dus inflația de la 1 la 4%, și toți spuneau că de vină e BNR! Păi noi n-aveam nicio treabă cu majorările! Ce era să facem? Trebuia să le administrăm cumva!
  • Noi am schimbat o incertitudine cu o altă incertitudine.
  • ​Construcţia bugetară de la noi este o aritmetică cu tărăboi. O ştiu din anul 2000 când am fost premier. Atunci aveam 32% din PIB (venituri bugetare n.r.) şi venea sistematic în faţa mea ministrul de Finanţe cu cereri de cheltuieli bugetare între 40% şi 50% din PIB. Cam asta era toată negocierea. De unde să tai ca în loc de 40% să ajungi la 32% plus un deficit. Păi asta e filosofie de echilibru macroeconomic? Şi se foloseau tot felul de tertipuri ca fiecare să-şi obţină o bucată mai mare din cheltuieli
  • Pe noi ne va ajuta scăderea prețului la țiței luna asta. Şi o spun aşa, preemptiv, pentru că lumea, câţiva, iar o să zică "Iar a umblat Banca Naţională ca să atingă ţinta". Nu. Scade preţul la ţiţei se vede imediat în preţul la benzină. Eu vorbesc cu diverse persoane. "A scăzut foarte puţin! Numai 10 bani". Păi 10 bani la benzină, cu ponderea benzinei sau motorinei, combustibilului, în indicele preţurilor este suficient ca să ne ajute la inflaţie. Se va vedea peste câteva zile, probabil", a explicat guvernatorul BNR.
  • Cel mai simplu pentru noi ar fi să dăm inflaţia jos şi să căutăm atingerea ţintei prin aprecierea cursului. Au fost câteva valuri de apreciere a cursului. Ce facem cu competitivitatea şi cu deficitul extern? Acest lucru se vede mai întâi în cerere deficitul de cont curent. Dai inflaţia în jos, ţi se deteriorează contul curent, indicele nu mai ai cum să îl mai susţii, decât corecţia vine dintr-o depreciere, pentru că surplusul de productivitate nu apare. Ciclul politic este mai puternic decât ciclul economic, nu numai în România. Peste tot în lume cele două cicluri nu se îmbucă cele două cicluri. Dar economia trăiește și nu se prăbușește, cum tot aud la televizor.
  • Percepția e foarte importantă. Pe măsură ce gradul de integrare crește, piețele sunt tot mai corelate.
  • Când au început relaxările cantitative, mai întâi la americani și apoi la europeni, toți spuneau că va urma un val de inflație. Parcă nu era însă cu mult mai volatilă decât înaintea acestor relaxări cantitative. Noi ne-am uitat la inflația CORE 2 ajustat și a rămas relativ stabilă. Putem extrapola acest lucru pentru țările care au regim de țintire a inflației.