Isărescu cere presei să nu mai distorsioneze mesajele Băncii Naționale. ”Există o mare diferență între a spune că există riscul decelerării economiei și a titra că prognozăm dezastrul!

de Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 10 decembrie 2018, 13:39 Economie | Finanţe & Bănci


Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Foto: Hotnews
​”Înțelegem dorința media de a ”traduce” lucrurile pe înțelesul oamenilor, dar de aici și până a distorsiona mesajele noastre e un mare pas, a spus luni Guvernatorul Isărescu, cu ocazia prezentării Raportului de stabilitate. Nemulțumirile lui se leagă de confuzia făcută de unele canale media între riscuri și prognoze. ”Când vorbim de riscuri, ne referim la riscuri și atât. Riscurile nu sunt prognoze. Dacă spunem că economia e ciclică și știm că ciclul are în medie 7 -10 ani și că există riscul unei decelerări sau recesiuni, nu înseamnă că am făcut o prognoză”, a mai spus Isărescu. Există o mare diferență între a spune că există riscul decelerării și că BNR prognozează recesiunea. Sau dezastrul. Și pe burtieră mai apare și mesajul ”Avertisment dur al Guvernatorului!”.

Potrivit unor apropiați ai membrilor Consiliului de Administrație al BNR, Guvernatorul este foarte preocupat de calitatea mesajelor transmise dinspre BNR și care ajung la populație sau la directorii companiilor prin intermediul mass-media. ”În termeni vulgari, dacă te plimbi pe trotuar, BNR explică faptul că există riscul să-ți cadă în cap o cărămidă. Noi nu spunem că acest risc se va materializa, adică e sigur că te vei trezi cu cărămida în cap. Dar putem transmite un avertisment în această direcție. Cam asta e diferența dintre risc și prognoză!”, a explicat pentru HotNews.ro sursa citată.

În ultima perioadă au apărut diferite știri legate de iminența unei noi crize mondiale, astfel încât fiecare mesaj transmis dinspre o instituție foarte bine conectată la economia reală, cum e BNR, sunt ”citite” în această cheie. Pentru a câștiga audiență, presa scrisă și televiziunile dau titluri care mai de care mai bombastice, în tentativa de a decripta mesajele nu întotdeauna foarte transparente pe care bancherii centrali le transmit.

Actualul Guvernator are de asemenea un antecedent: înainte de criza din 2008-2009, a dat mesaje care au fost ulterior infirmate de realitate în ceea ce privește amploarea recesiunii. E drept că la nivelul unui conducător de bancă centrală, acesta are trecut în fișa postului să încerce să cultive optimismul și să nu transmită mesaje panicarde populației și companiilor.

Cât despre limbajul încifrat al bancherilor centrali, celebru e fostul șef al FED, Allan Greenspan, care nu o dată a spus: ”Dacă vi se pare că mă exprim clar, probabil că ați înțeles greșit!”.

”Din perspectiva de președinte al Consiliului de Administrație al BNR aș dori să subliniez câteva aspecte. Remarc abordările din cuprinsul acestui Raport (de Stabilitate-n.n) care arată o anumită standardizare. Standardizarea aceasta e aliniată BCE și băncilor centrale din Europa. De ce subliniez cuvântul standardizare? Pentru că în Europa s-au acomodat câteva noțiuni și când le folosești, înseamnă cuvântul respectiv și nu altceva. Observăm că în România, standardizarea nu este încă acceptată. Comparația pe care am mai făcut-o este cea legată de prezentările meteo. Și ele sunt standardizate- ideea de dorsală, de ciclon anticiclon erau mai puțin înțelese acum niște ani, dar acum ne-am mai obișnuit cu ele”, a explicat luni Isărescu.

O vulnerabilitate a economiei, a mai adăugat numărul unu din BNR, se referă la deficitele gemene. ”Formularea noastră a fost că nu trebuie să ne prindă recesiunea, atunci când va veni, cu garda jos. E cu totul altceva față de ceea ce s-a transmis: că urmează prăpădul și că să vezi cum critică BNR Guvernul. E o distorsiune mare între ce spunem noi și ce se transmite. Mai mulți membri ai CA, inclusiv un membru al Academiei (probabil Daniel Dăianu.n.n.) a fost profund distorsionat. Nu vedem deocamdată niciun semn de recesiune. Ea va urma și ar fi bine ca aceasta fază descendentă să nu ne surprindă cu garda jos pentru că nu vom avea cu ce ne apăra”, a adăugat luni Guvernatorul.

”Țin a sublinia că ținem lucrurile sub control”, a mai adăugat Isărescu.

A șasea ediție a Raportului privind stabilitatea a fost lansat marți. Inițial publicat anual, din 2016 documentul se pubică de două ori pe an- în iunie și în decembrie. ”Complexitatea tot mai mare a pieței financiare au determinat CA al BNR să decidă ca, din 2016, Raportul să fie bi-anual”, a mai spus Isărescu.


Citeste mai multe despre   







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1113 vizualizari

  • -2 (8 voturi)    
    n-ai cui sa ceri... (Luni, 10 decembrie 2018, 13:49)

    dorinmac [utilizator]

    in goana dupa senzational pana si un stranut este "SOC SI GROAZA!" in ochii celor ce n-au prea dat pe la scoala de jurnalism mai mult decat a-si ridica diploma... cam acesta-i nivelul, majoritatea presei a murit (din cauza celor ce nu dau doi bani pe informare corecta, pe deontologie) ...le-as retrage dreptul de a mai publica ceva celor care calca in picioare meseria de jurnalist!
    • 0 (4 voturi)    
      De ce nu-l concurezi tu? (Luni, 10 decembrie 2018, 15:26)

      Marionette [utilizator] i-a raspuns lui dorinmac

      Ce atitudine de bugetar care n-a facut o para chioara in viata lui ai! Pune osanza la munca, fa o revista in care sa prezinti adevarul asa cum este prin expresii la nivel academic, angajeaza numai premiati Nobel care sa scrie articolelele, plateste-i cu un milion de euro pe luna, publica revista tu, castiga si bani din asa ceva, plateste impozite statului si apoi da-i peste nas jurnalistului. Gata cu interzicerea! Tipic progresist comunist! Sa vina statul sa ne dea el stiri, domnule!
  • +1 (11 voturi)    
    Dinozaurul cu schelete in dulap (Luni, 10 decembrie 2018, 13:57)

    Kosmos [utilizator]

    Nu mai pleaca de la BNR? cum e posibil sa fie acolo de 29 de ani?
    • 0 (8 voturi)    
      hehe (Luni, 10 decembrie 2018, 14:27)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      Va sta in gat ca nu are valoare rubla in raport cu leul...
  • +1 (7 voturi)    
    chercher l'erreur... (Luni, 10 decembrie 2018, 14:39)

    demaGOGU [utilizator]

    ...ultima criza a fost in 2008/2009, iar un durata unui ciclu este estimata, nu prognozata (sic) de benere la 7-10 ani

    in interval, presa e panicarda (sic) iar isarescu et co. continua jocul la alibi, pe l'de mii de euro, desigur
  • +2 (8 voturi)    
    Drag si fainosag de Romania (Luni, 10 decembrie 2018, 14:45)

    Fides [utilizator]

    Este ca jurnalistii e habarnisti? Pai cum sa vina domne criza, asa cand vrea ea?Vine cand ii da voie eternul BNR. Eu zic sa-i punem chipul lui Manole pe moneda de 1 ban, asa macar o sa-l apreciem cum se cuvine. Pam-pam.
    • -2 (4 voturi)    
      dar stai (Luni, 10 decembrie 2018, 16:01)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      Cine-i manole, asistatule sovietic cu spume la gura la orice articol legat de BNR?
      • -1 (1 vot)    
        daca nu pleaca va fi alungat (Luni, 10 decembrie 2018, 19:14)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        Isarescu este un personaj dubios in cardasiei cu hotii din PSD, asta cu sovieticu s-o spui lui mutu.
      • -1 (1 vot)    
        Cere, cere, leru-i ler si iarasi ler (Marţi, 11 decembrie 2018, 9:36)

        Fides [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        Pai mai ieri cerea bancilor sa se umanizeze. Apoi a dorit ca presa sa nu mai scrie de Robor. Acum vrea ca presa sa-i lustruiasca doar piedestalul.
        P.S. Cand vorbesti de sovietici ori asistati in aceeasi fraza nu da bine, iese un amalgam de doi Manole (doi bani). La alegerile din 2000, prin canditatura la prezidentiale, Manole a facut ca Vadim sa intre in turul doi cu Iliescu, furand din voturile dreptei. Rezultatul il stim toti. Manole si-a reluat postul al BNR, fara nici o strafulgerare.
  • +3 (5 voturi)    
    Exista o solutie (Luni, 10 decembrie 2018, 15:06)

    UpNext [utilizator]

    simpla si clara: relatia cu media exclusiv prin declaratii si comunicate de presa,transmise in scris unui grup de furnizori de servicii news (agentii de stiri) autorizat, limitat ca numar si selectat prin licitatii periodice pe baza de indicatori cheie de performanta.

    In felul acesta se disciplineaza (putin) relatia cu media salbatica indigena, catastrofist - mizerabilista si se mai curata de fatucele decerebrate care infecteaza acest "caine (raios) de paza a democratiei" :)
  • +1 (3 voturi)    
    Eiiii.... (Luni, 10 decembrie 2018, 18:09)

    paulbutoi [utilizator]

    Poate ca si-au amintit ca dv anuntati , in mai 2009 , o crestere a PIB ului de 2 % pentru 2009 ….
    Si ca , in Realitate , la final de 2009 a fost o scadere de 7, 6 ...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by