Guvernul a publicat hotărârea privind majorarea salariului minim. Cinci lucruri esențiale de reținut

de DP     HotNews.ro
Marţi, 11 decembrie 2018, 9:40 Economie | Finanţe & Bănci


Adrian Benta, consultant fiscal
Foto: Hotnews
În Monitorul oficial de luni a fost publicată HG nr. 937/2018, prin care a fost adoptat salariul minim garantat în plată valabil începând cu 01 ianuarie 2019. Am analizat cu această ocazie mai multe situații ce ar putea să se regăsească în practică, cum ar fi funcțiile ce presupun studii medii, salariații cu studii superioare, contractele de muncă cu timp parțial, respectiv plafonul veniturilor extrasalariale de la care persoanele fizice datorează asigurări sociale în anul următor.
Documentul reglementează salariul minim brut garantat la plată, aplicabil de la 01 ianuarie 2019, corespunzător unei luni de muncă cu program normal, în medie de 167,333 ore.

Salariul se stabilește diferențiat, astfel:
a) Suma de 2.080 lei pentru persoanele ce nu au studii superioare;
b) Suma de 2.350 lei pentru persoanele încadrate în funcții ce impun nivel de studii superioare, iar aceste persoane înregistrează o vechime în câmpul muncii în domeniul respectiv de minim 1 an.

De aici, venim cu următoarele observații:
  • 1. Dacă o persoană a absolvit o facultate și are o vechime în câmpul muncii mai mare de 1 an, nu beneficiază în mod automat de un salariu minim brut de 2.350 lei, dacă este încadrată în altă activitate decât domeniul în care a absolvit studiile superioare. De exemplu, o persoană este inginer, a absolvit Facultatea de Construcții și efectuează activitate de marketing – clienți, într-un departament de ofertare. Pentru această situație, nu este impus salariul minim majorat.
  • 2. Din analiza textului normativ, observăm faptul că funcția prestată trebuie să impună obligația de a avea studii superioare. De exemplu, dacă într-un birou de contabilitate, pentru funcția de contabil se solicită conform Clasificației ocupațiilor din România, studii medii, iar această funcție este realizată de un economist absolvent de studii superioare, nici în această situație nu este impus salariul minim majorat.
  • 3. Tot din analiza temeiului normativ, observăm că salariul minim majorat reprezintă o excepție aplicată doar pentru plata acelor persoane cu vechime mai mare de 1 an, pentru care funcția presupune studii superioare. Acest lucru înseamnă că pentru alte obligații legale, generate de utilizarea salariului minim, aceste obligații se vor raporta la suma de 2.080 lei.
  • 4. În acest context, dacă nu se va modifica Codul fiscal, contribuțiile la asigurările sociale – pensii și sănătate, datorate de persoane fizice pentru venituri de natură extrasalarială în anul 2019, se vor determina prin aplicarea cotelor și procedurilor existente la suma de 2.080 lei.
Legiuitorul utilizează sintagma ”salariu minim garantat în plată existent la data depunerii Declarației unice”, iar dacă depunerea declarației se va face până la o nouă modificare a salariului minim, atunci aceste asigurări sociale, când se datorează, se vor raporta la suma de 2.080 lei.
  • De exemplu, o persoană fizică ce realizează venituri din activități independente, se va raporta în anul 2019 la plafonul de 2.080 lei x 12 luni = 24.960 lei, pentru a verifica dacă se încadrează la plata asigurărilor sociale în acest an.
  • Desigur, suma de 2.080 lei se va avea în vedere pentru contractele cu timp parțial când nu există o excepție, la determinarea asigurărilor sociale pentru funcțiile ce nu presupun studii superioare.
  • Dacă funcția presupune existența unor studii superioare, cum ar fi funcția de contabil-șef într-o societate mică, la care contabilitatea este ținută prin contract de muncă cu timp parțial, și nu există o exceptare, atunci asigurările sociale vor fi recalculate la suma de 2.350 lei.
5. Foarte important: din fericire, la calculul amenzilor rutiere, și în anul 2019, punctul de amendă este de 145 lei și nu s-a actualizat la nivelul salariului minim brut în țară, conform art. IX din OUG nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Material realizat de consultantul fiscal Adrian Bența.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






10786 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    e de fapt pentru bugetari (Marţi, 11 decembrie 2018, 9:42)

    Francisc 1 [utilizator]

    cumparatori de diplome de la spiru si alte fabrici de diplome , a alta discriminare crasa marca PSD!
    • 0 (4 voturi)    
      Nu cred !!! (Marţi, 11 decembrie 2018, 10:36)

      Amad [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Nu prea exista bugetari cu salariul minim pe economie.
      • +4 (4 voturi)    
        Ar trebui sa crezi.. (Marţi, 11 decembrie 2018, 12:09)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Amad

        Multe posturi de bugetari sunt salarizate in raport cu salariul minim pe economie. Creste minimul, le cresc si lor tarifele de frecat menta.
      • +2 (2 voturi)    
        si atunci spune tu cui foloseste? (Marţi, 11 decembrie 2018, 12:48)

        Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui Amad

        e vreun privat prost sa se lege la cap cu tampenia asta?
  • +1 (3 voturi)    
    pivatul si salariul minim (Marţi, 11 decembrie 2018, 14:12)

    mirceacr [utilizator]

    Privatul care nu-si permite sa plateasca salariul minim ...sa faca bine sa inchida pentru ca nu-si merita angajatii !
    In Romania anului 2018 , salariul minim de 2000 lei brut abia daca acopera nevoile primare de consum si intretinere pentru a putea fi apt de a efectua munca respectiva.

    Prin salariu minim, intr-o lume normala se intelege acel salariu cuvenit in perioada de instruirei, in care angajatul nu este productiv, nu are responsabilitati, ci doar simpla obligatie de a se prezenta la munca serios, apt de munca si interesat de post. In aceasta perioada angajatul este doar un cost.

    Cine are alte asteptari ... se inseala lamentabil pretinzand oamenilor sa munceasca pe nasturi, si va plati mult mai scump costul inlocuirii oamenilor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version