”Am reusit!!!! Comisia de Buget din Senat a adoptat stabilirea unor criterii clare pentru situații de impreviziune! Coaliția limitează astfel abuzurile aparute la legea darii în plată!” . PS: PNL, prin doamna senator Carmen Harau, a preluat toate amendamentele ARB, scrie deputatul Daniel Zamfir pe contul său de Facebook. Contactat de HotNews.ro, profesorul Valeriu Stoica atrage însă atenția: ”Noi suntem tentați să credem că Parlamentul poate să facă ce vrea. Nu este așa. Există cenzuri constituționale care-l împiedică pe legiuitor să derapeze și mai există forța comunității juridice care, atunci când apar derapaje legislative, reacționează. Este ceea ce a făcut și Curtea Constituțională în cazul dării în plată”.
- Modificările aduse de către senatorul Daniel Zamfir
Se consideră întotdeauna că există impreviziune în următoarele cazuri:
- în cazul devalorizării cu mai mult de 50% faţă de valoarea iniţial evaluată a imobilului cu destinaţia de locuinţă;
- în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul cursului de la data contractării creditului;
- în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului l-a depăşit pe cel luat în considerare la momentul acordării creditului;
- în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinaţia de locuinţă, în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual.
Textul a fost stabilit marți, în ședința comisiei de specialitate din Senat.
Camera decizională este Camera Deputaților.
- Valeriu Stoica: Impreviziunea este o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, este o excepție de la ideea autonomiei de voință
Contactat de reporterul Hotnews.ro, profesorul Stoica a menționat: ”Noi suntem tentați să credem că Parlamentul poate să facă ce vrea. Nu este așa. Pe de o parte există cenzuri constituționale care-l împiedică pe legiuitor să derapeze, pe de altă parte există forța comunității juridice care, atunci când apar derapaje legislative reacționează și, la un moment dat, și instituțional se fac corectările necesare. Este ceea ce a făcut și Curtea Constituțională în cazul dării în plată. Și principiul pe care Curtea l-a așezat la baza Legii dării în plată în această nouă lectură este vechi. Chiar dacă în vechiul cod civil nu era expres prevăzut, doctrina și jurisprudența acreditaseră acest principiu; în noul cod civil este expres prevăzut.
Pentru a pune de acord Legea dării în plată cu legea fundamentală, Curtea Constituțională a recurs la teoria impreviziunii. Și a spus că, de fapt, dacă se lecturează cu atenție această lege, se observă că fundamentul ei este teoria impreviziunii. Ceea ce este foarte frumos în motivarea Curții Constituționale este că nu se rezumă să identifice acest fundament al legii, dar reelaborează conceptual ideea de impreviziune într-un mod foarte interesant. Nu de puține ori s-a spus – și mărturisesc că și eu spun studenților mei, o făceam până acum, cel puțin, nu cred că o s-o mai fac de aici înainte – că impreviziunea este o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, este o excepție de la ideea autonomiei de voință, este o excepție de la adagiul binecunoscut pacta sunt servanda.
Curtea Constituțională spune: Nu, în realitate există o corelație între principiul pacta sunt servanda, principiul echității și principiul bunei credințe. Asociind aceste principii observăm că, de fapt, impreviziunea nu este excepție de la pacta sunt servanda, ci este o corecție firească, o limitare a acestui principiu în așa fel încât să fie excluse exagerările, să fie excluse abuzurile care pot să se nască la un moment dat, când autonomia de voință n-ar fi limitată. Și spune foarte bine Curtea Constituțională: „Impreviziunea nu este o excepție de la autonomia de voință”. Și ceea ce este foarte important, de asemenea, este că în felul ăsta, de fapt, Curtea Constituțională reacreditează ideea autonomiei de voință ca fundament al contractului, pentru că de multe ori în doctrină, mai ales în cea de stânga, această chestiune a fost pusă în discuție. Și Curtea spune în continuare: „Nu, contractul are la bază autonomia de voință”. Numai că această autonomie de voință are propriile ei limite – principul echității, principiul bunei credințe. Și, ca urmare, dacă pe parcursul executării contractului, dincolo de riscul normal asumat de părți când încheie contractul, apare un risc supraadăugat de natură să dezechilibreze valoarea prestațiilor părților, atunci fie ajustarea contractului, fie încetarea contractului se justifică.
Și spune după aceea Curtea Constituțională, pornind de la această bază teoretică, foarte frumos elaborată, că nu putem accepta – dacă avem acest fundament, în impreviziune – că legea creează un instrument arbitrar, discreționar, pus la dispoziția debitorilor, a consumatorilor.
Nici profesionistul nu trebuie să fie discreționar; și el trebuie să accepte o corecție a contractului, dar această corecție nu poate fi făcută de consumator prin voința sa unilaterală. Această corecție poate fi făcută numai de către instanța de judecată.
Și spune, exemplar, Curtea Constituțională: „La prima lectură legea ar părea să lase impresia că impreviziunea se aplică ope legis, de drept”. De fapt, ce vrea să spună Curtea: la prima lectură, legea pare să ducă la concluzia că debitorul, consumatorul, e singurul care stabilește dacă se aplică sau nu se aplică legea.
Or, în mod normal, dacă vorbim de impreviziune, trebuie să avem în vedere că nu e vorba de o prezumție de impreviziune, cu atât mai puțin de o prezumție absolută de impreviziune. O spune in terminis Curtea Constituțională. Debitorul, consumatorul, trebuie să facă dovada elementelor obiective ale impreviziunii, adică acel eveniment excepțional care a intervenit și e de natură să dezechilibreze raportul dintre părțile contractului – aici poate să fie vorba de criza economică, de alte evenimente asemănătoare –, dar nu este suficient atât. Este nevoie să avem în vedere și conținutul contractului; pentru că dacă în contract este o clauză de impreviziune care aranjează într-un anumit fel efectele eventual excepționale, atunci trebuie să urmăm voința părților și trebuie să ținem seama de acea clauză.
Mai trebuie să ținem seama, de asemenea, de aspectele subiective. Sunt debitorii de rea credință, sunt de bună credință? Și spune Curtea: „Nu trebuie să punem semnul egalității între debitorii de bună credință și cei de rea credință; între cei care nu pot să plătească și cei care pot să plătească. A confunda aceste două categorii înseamnă, de fapt, a săvârși o mare nedreptate”.
Și, în sfârșit, spune foarte bine Curtea Constituțională, „trebuie să se țină seama de efectele concrete pe care le generează evenimentele excepționale”.
Și în concluzie, spune Curtea, „impreviziunea nu operează ope legis, este nevoie ca instanța să aprecieze toate elementele, obiective și subiective ale impreviziunii și, în final, ea să aprecieze care e formula de adaptare sau de încetare a contractului”. Și spune foarte bine Curtea: „Darea în plată este soluția maximală, în funcție de elementele concrete în fiecare speță – și judecătorul trebuie să le analizeze la speță – poate să stabilească o altă modalitate de ajustare a contractului, mai puțin severă. Această formulă, a dării în plată, este formula maximală”.
Mai întâi să negociem. Dacă negocierea nu ajunge la niciun rezultat, atunci trebuie să recurgem la serviciile judecătorului. Putem să recurgem și la un mediator, dacă e cazul, dar nimeni nu poate să-și facă dreptate prin propria lui voință unilaterală. Asta nu este justiție; este injustiție”.
- Scurtă concluzie:
Dacă lucrurile se îndreaptă către scenariul în care și deputații vor vota modificările aduse de senatorii din Comisia de buget, iar apoi plenul Parlamentului va valida acest vot iar șeful Statului va promulga inițiativa legislativă, am putea asista la o nouă sesizare a Curții Constituționale care să amputeze actuala formă a legii pentru a o re-aduce în limite constituționale. Până și populismul își are limitele sale, indiferent de motivația invocată de inițiatori.
PS: La aplicarea legii Dării în plată pentru imobilele din programul Prima Casă s-a votat împotrivă.
0
0
