Consiliul Concurenței nu a primit nicio sesizare de la instituțiile publice referitoare la posibile înțelegeri ilegale între bănci în ceea ce privește creditarea companiilor, au transmis luni reprezentanții instituției, după ce parlamentarul Daniel Zamfir ”a lansat în spaţiul public, la sfârşitul săptămânii trecute, un fake news conform căruia Consiliul Concurenţei ar fi fost sesizat de Banca Naţională a României privind existenţa unei înţelegeri între bănci”. Potrivit comunicatului Concurenței, înțelegerea sugerată de Zamfir ar fi fost făcută pentru a limita creditarea către companii şi s-ar fi redactat un raport de control în acest sens, pe care autoritatea de concurenţă l-ar fi muşamalizat.

Bogdan Chiritoiu, presedinte Consiliul ConcurenteiFoto: Consiliul Concurentei

”În același timp, menționăm că autoritatea de concurență are în derulare două investigații declanșate din oficiu, pe piața serviciilor de leasing operational și pe piața de leasing financiar și a creditului de consum din România. În cadrul investigațiilor s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituții Financiare Non-Bancare (IFN), societăți de leasing, asociații profesionale și patronale, aceasta acțiune fiind cea mai amplă investigație a instituției. Rezultatele investigațiilor vor fi făcute publice, imediat după finalizarea acestora și luarea unei decizii. Reamintim că autoritatea de concurență a făcut recomandări pentru eficientizarea/creșterea concurenței în sectorul financiar și, implicit, pentru scăderea comisioanelor, în contextul finalizării anchetei sectoriale pe piața serviciilor bancare de retail”, mai arată comunicatul CC.

Astfel, una dintre recomandări se referă la intensificarea concurenței odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piața către noi actori (de ex: fintech-uri), dar care nu a fost încă preluată în legislaţia naţională, deşi termenul de implementare era ianuarie 2018. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi scăderea comisioanelor. Concluziile Raportului privind piaţa serviciilor bancare de retail poate fi consultat pe pagina web a instituţiei.

Reamintim opiniei publice că domnul senator Daniel Zamfir a lansat în spaţiul public, la sfârşitul săptămânii trecute, un fake news conform căruia Consiliul Concurenţei ar fi fost sesizat de Banca Naţională a României privind existenţa unei înţelegeri între bănci pentru a limita creditarea către companii şi că ar fi redactat un raport de control în acest sens, pe care autoritatea de concurenţă l-ar fi muşamalizat. Reiterăm opiniei publice că nu există o astfel de sesizare şi nici un raport de control in baza ei.