​​Miercuri, plenul Camerei Deputaților a validat prin vot final pachetul de legi cunoscut ca fiind al senatorului ALDE Daniel Zamfir, cu peste 180 de voturi pentru în cazul fiecărui proiect și cel mult 30 de voturi împotrivă. Primul proiect, care prevede ca dobânda maximă la creditele ipotecare să nu poată depăși de 2.5 ori dobânda cheie a BNR (care acum e de 2.5%), iar cea pentru creditele de consum să fie de maxim 18%, a fost votat cu 187 de voturi pentru și 31 împotriva. Vezi aici proiectul de lege. Tot miercuri s-a mai votat în plenul Camerei darea în plată pentru leasig și răscumpărarea creanțelor cesionate cu cel mult dublul prețului cesiunii.

Daniel ZamfirFoto: cdep.ro

Plafonarea dobânzilor- o măsură cu efect de bumerang

O măsură inițiată cu aparent bune intenții (plafonarea dobânzilor la credite), care ar reduce povara românilor împrumutați la bănci și la IFN-uri, ar putea avea în realitate un efect de bumerang și să ducă de fapt la îngreunarea accesului la credite în viitor. Cel puțin așa arată un studiu comandat de Comisia Europeană pe această temă, documentul analizând cazul plafonării dobânzilor în UE, țara cu țara.

Mecanismele descrise în studiu arată că restricțiile sunt suportate în final tot de către consumatorii finali. În cazul Poloniei de exemplu, "plafonarea dobânzilor au dus la scăderea accesului la credite, iar acest lucru nu face decât să reducă nivelul bunăstării. Reducerea ratelor dobânzilor datorate cu un procent conduce la scăderea ofertei de credite cu 15%, iar acest lucru a generat costuri suplimentare atât pentru gospodarii cât și pentru instituțiile financiare(estimate la 100 de milioane PLN și, respectiv, 500 de milioane de PLN", se arată în documentul citat. Mecanismul e destul de simplu: știind că dobândă e plafonata la (să zicem) 6% față de un nivel de 9% cât ar cere piața, băncile vor solicita evident garanții suplimentare pentru a da credite. Ori, scenariul în care nu toți românii au de unde să vină cu garanții mai mari, pare destul de plauzibil.

În plus, faceți următorul exercițiu, mai ales că proiectul ar urmă să se aplice și creditelor în derulare . Presupuneți că sunteți o bancă. Și că, potrivit contractelor de credit și cele de depozit aflate în vigoare, aveți de primit din rațele plătite de Ionescu și Popescu, o medie zilnică de 500.000 de euro (evident, suma variază zilnic, dar lucrăm cu o medie pentru ușurință calculului), De asemenea, presupuneți că, tot zilnic aveți de achitat deponenților ale căror economii ajung la scadență, 300.000 de euro. Profitul băncii ar fi de 200.000 de euro (repet, exemplul este simplificat la maxim).

De asemenea, să mai presupunem că de mâine ar intră în vigoare plafonarea dobânzilor. La dobânzi mai mici ale creditelor, evident că ratele plătite de cei împrumutați ar scădea. Din cei 500.000, nu veți mai încasa decât 290.000 (fără să mai luăm în clacul pe cei care plătesc cu întârziere ratele). De achitat însă depozitele scadente de 300.000 de euro, sunteți obligat să le achitați. De pe profit, treceți pe pierdere. Iar în scurt timp, probabil veți închide businessul, întrucât nimeni nu ține un business pe pierdere pentru mult timp.

  • Iau ca exemplu un credit de 5000 de lei, care e sub media celor acordate de IFN-uri. Ca să ajungi la 18% DAE, ar trebuit să ai o dobândă de sub 0.1% pe an. Mă întreb cum ar putea să aibă cineva să aibă pretenția să creditezi în asemenea condiții. Am văzut că în piață se mai face o confuzie legată de ceea înseamnă nivelul DAE și nivelul nominal al dobânzii. DAE a fost conceput pentru a compara două produse similare- care încorporează toate costurile- dar nivelul DAE nu e relevant pentru ponderea costurilor în totalul creditului. DAE este o traducere nu foarte inspirată a ceea ce în engleză e denumit Annual Percentage Rate. DAE este doar un cost anualizat, foarte util pentru a vedea care credit îți este mai convenabil, atunci când iei decizia de a te împrumuta, a explicat nu cu mult timp în urmă Melania Hăncilă, atunci secretar general al ALB România în cadrul unui eveniment organizat de Finmedia.


  • Darea în plată la leasing induce riscuri uriașe

”Practic, o firmă de leasing care ia în plată un bun, trebuie să mai aducă niște bani de acasă ca să acopere diferența dintre ceea ce ar obține din valorificarea bunului respectiv și ceea ce a mai rămas de plătit. Gândiți-vă că rata de depreciere în primul an al unui autoturism este de 30%, iar avansul mediu era de 10%, nu de 30-50% așa cum se susținea. Dealtfel, ca prima reacție la această inițiativă (darea în plată la leasing-n.red), companiile de leasing au crescut deja avansurile solicitate clienților”, a mai spus Hăncilă.

Dacă se elimină titlul executoriu, compania de leasing, ca proprietar al bunului, are o mare problemă în a-și putea recupera bunul. Îi trimiți clientului o scrisoare că să-ți predea bunul, dar dacă el nu vine să ți-l predea, tu trebuie să mergi în instanță să obții un titlu executoriu. Asta ar putea însemna încă 2-3 ani de procese, timp în care bunul este folosit în continuare, depreciat șamd. Că prima reacție , având în vedere această inițiativă, companiile de leasing au crescut deja avansurile solicitate clienților. In cazul eliminarii titlului executoriu in forma finala a legii, va crește și costul finanțării întrucât ți-a crescut riscul, iar ca impact al acestei măsuri, KPMG estima un cost de 20.000 de lei la un credit de 75.000 de lei, bani care vor fi recuperați tot de la clienți.

Potrivit proiectului votat miercuri, cei care au luat bunuri în leasing le vor putea aduce înapoi firmei după neplata a două rate, plătind doar sumele restante şi penalităţi de cel mult 50% din aceste sume. Debitorii nu vor mai putea fi obligaţi la plata altor datorii, aşa cum se întâmplă acum şi, în plus, executarea lor nu va mai putea fi făcută decât după o decizie a judecătorului.

În momentul de faţă, după trei luni de neplată, contractul se reziliază, iar bunul (autoturism, cel mai întâlnit exemplu) revine în curtea firmei de leasing. Aceasta îl evaluează şi îl vinde la pretul pietei, iar clientul mai are de plată diferenţa dintre cât mai avea din ratele viitoare până la suma din contractul iniţial şi suma obţinută din vânzarea maşinii, plus penalităţile de întârziere.

Deci, dacă propunerea va deveni lege, oricine va avea posibilitatea de a renunţa la bunul luat în leasing după două luni de neplată a ratelor şi va plăti doar aceste rate plus despăgubiri de cel mult 50% din această sumă, fără a mai putea fi urmărit pentru vreo datorie.

”Există o percepție greșită cu privire la activitatea de leasing, potrivit căreia dacă aduci bunul înapoi firmei de leasing, aceasta ar fi în câștig, ceeea ce e total greșit. Avansurile medii erau de 10% în industrie, nu de 30-50% așa cum susțineau inițiatorii. În plus, rata de depreciere în primul an al unui autoturism este de 30%”, mai spun reprezentanții industriei de leasing.

N.Red: Plafonul pentru dobânda creditelor ipotecare a fost modificat de la de 2,5 ori dobânda legală la un prag ce nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 3 puncte procentuale. De asemenea, a fost stabilit însă un plafon mai mare al dobânzii la creditele de consum, de 50%, pentru acele împrumuturi mai mici de 3.000 de euro, echivalent în lei. Pentru creditele de consum peste 3000 de euro achivalent lei, pragul rămâne la cel mult 18%