România a atras în primele nouă luni din acest an puțin peste 2,2 milioane de turiști străini, în creștere cu 2,1% comparativ cu perioada similară din 2017, reiese dintr-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS). Aceștia au adus în țară circa 5,2 miliarde lei, iar jumătate din acești bani au reprezentat cheltuielile de cazare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Foarte pe scurt:

  • În medie, un străin a cheltuit circa 2.400 lei în țară, cu tot cu cazare
  • Circa 80% dintre ei au venit cu avionul.
  • Cei mai mulți au venit pentru afaceri
  • Peste două treimi dintre turiștii veniți în țară sunt din Uniunea Europeană.

La fiecare 100 de lei cheltuiți de un străin care a venit în țară în scopul vacanței, 10 lei au mers pe recreere, 15 lei pe cumpărături, 5,6 lei pe transport, 15,7 lei pe restaurante, 48 lei pe cazare, iar restul pe altele.

Cei care au venit pentru afaceri, din aceeași sută de lei, au cheltuit 52 lei pe cazare, 17,3 lei pe restaurante, 7 lei pe transport, 12,6 lei pe cumpărături, 4,8 lei pe recreere, iar restul pe altele.

„48,9% din nerezidenţi şi-au organizat sejurul în România prin agenţii de turism, principalul mijloc de transport folosit pentru sosirea în România fiind avionul. Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 48,9% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,8% şi-au organizat singuri sejurul”, informează INS.

Restul sejururilor au avut alt organizator (sindicate etc.) 11,0%, precum şi agenţia de turism, o parte şi turistul nerezident cealaltă parte 6,3%.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,5% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,2%, urmate de autocare şi autobuze cu 7,7%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,6%.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii. Astfel, ponderea acestora în total turiști străini este de 57,3%, iar cheltuielile acestora au reprezentat 60,8% din total, mai ales că au preferat cazări mai scumpe.

TOP 5 turiști străini din UE:

1. Germania – 269.438

2. Italia – 187.443

3. Franța – 138.015

4. Ungaria – 133.135

5. Regatul Unit – 121.735

TOP 5 din UE în funcție de cheltuieli:

1. Germania – 629,2 milioane lei

2. Italia – 385,5 milioane lei

3. Regatul Unit – 337,1 milioane lei

4. Franța – 332,6 milioane ei

5. Polonia – 196,9 milioane lei

De remarcat sunt și turiștii americani. Aceștia au adus în țară peste 392 milioane lei. De asemenea, cei din Israel au adus peste 607,6 milioane lei.