Începând cu 1 ianuarie 2019 intră in vigoare prevederile Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor într-un cont unic, potrivit OMFP nr. 3893/2018, publicat în Monitorul oficial de joi seara. Pentru amenzile privind regimul circulației pe drumuri publice sistemul este în faza de pilot - în sistem de testare.

Adrian Benta, consultant fiscalFoto: Hotnews

Fac obiectul acestei legi toate amenzile date persoanelor fizice indiferent de obiectul sancțiunii.

Tot prin această lege se instituie titlul de creanță electronic ce cuprinde elemente de identificare a contravenientului descrise în procesul verbal de contravenție, respectiv se instituie procedura de urmărire electronică a încasării amenzii în funcție de calea procedurală urmărită de contravenient cum ar fi plângerea la instanța de judecată competentă și existența unei hotărâri judecătorești.

Veniturile din amenzi sunt venituri ale bugetului de stat cu excepția veniturilor din amenzi privind circulația pe drumurile publice ce sunt venituri ale unității administrativ teritoriale, unde a avut loc fapta sancționată contravențională.

Prin OMFP nr. 3893/2018 au fost instituite conturile unice unde se va efectua plata amenzilor aplicate persoanelor fizice.

Aceste conturi sunt:

50.09.01 – cont unic aferent amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice cu domiciliul în România.

50.09.02 - cont unic aferent amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice fără domiciliul în România.

La completarea documentului de plată – ordin de plată sau a chitanțelor de plată se va menționa codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului 8609468.

Sumele încasate de ministerul finanțelor în aceste conturi unice, se virează în maxim 2 zile lucrătoare de la încasare în contul de venituri bugetare aferent bugetului de stat sau după caz în contul de venituri ale bugetului local. Material realizat de consultantul fiscal Adrian Bența.