​”În scopul asigurării unei baze solide pentru furnizarea bunurilor și serviciilor publice, este necesar să se revizuiască substanțial sistemul fiscal, cu accent pe impozitarea progresivă a veniturilor globale și a proprietăților persoanelor fizice – măsură care se impune în mod obiectiv, în condițiile mutațiilor structurale majore produse la nivelul distribuției veniturilor și averii populației în ultimii aproape 30 de ani”, a re-iterat primul viceguvernator BNR, Florin Georgescu. Declarațiile sale au fost făcute cu prilejul primirii din partea Asociației Generale a Economiştilor din România (AGER) a Diplomei de excelență și a Distincției Cercetătorul științific al anului 2018.

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNRFoto: Hotnews

Fostul ministru socialist al Finanțelor nu pierde nicio ocazie publică de a promova ideea impozitării progresive, același discurs ținându-l și în decembrie 2017, cât și în 2018. ”Adoptarea acestor îmbunătățiri de fond ale regimul fiscal autohton este necesară, cu atât mai mult, cu cât, actualmente, în România se manifestă în domeniul fiscal-bugetar o trinitate imposibil de realizat:

  • creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii fizice și umane;
  • menținerea deficitului bugetar total în limita a 3% din PIB, în paralel cu reducerea deficitului structural;
  • neutilizarea, în condițiile repartiției deficitare a valorii nou create în economie, a politicii fiscale ca pârghie de redistribuire între factorii de producție (capital și muncă) și, în interiorul acestora, pe baza unor criterii stimulative economic și corecte din punct de vedere social”, a mai spus Georgescu.

El și-a lansat recent o carte, ”Capitalul în România postcomunistă”, apărută în 3 volume la Editura Academiei, o consistentă surse de date pentru orice cercetător în economie.

Întregul discurs ținut de primul viceguvernator al BNR poate fi citit aici.