Guvernul intenționează să-și asume obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței Executivului de miercuri. "Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior, vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit, ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024", a spus Dăncilă.

euroFoto: Hotnews

Aceasta a precizat că în cadrul ședinței sunt discutate documentele necesare pentru pregătirea trecerii României la moneda unică europeană, elaborate în cadrul comisiei naţionale constituite în acest scop.

"În cursul anului trecut, comisia din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri a avut o activitate intensă, cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare al acestui plan", a mai spus Dăncilă.