Modificările fiscale prin OUG 114/2019 au fost aprobate fără consultare în avans, deși legea transparenței decizionale prevede un termen de cel puțin 30 de zile pentru publicarea textului și de 10 zile pentru ca asociațiile profesionale să își formuleze punctele de vedere, a declarat Dan Bădin, partener Coordonator Servicii fiscale și juridice Deloitte România, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, spune el, este deja cunoscut articolul 4 din Codul fiscal care prevede, de regulă, minim șase luni pentru intrarea în vigoare a unor noi prevederi care aduc modificări substanțiale.
"Aceste prevederi au rostul de a da mediului economic posibilitatea să se exprime și să fie luat în considerare, dar și să se pregătească pentru punerea în practică a schimbărilor. În ultimul timp dialogul a fost suspendat deși s-a dovedit în multe cazuri (cel mai recent este cazul split TVA) că și mediul de afaceri are poziții cât se poate de pertinente. Semnalăm din nou lipsa studiilor de impact care au scopul de a arăta dacă efectele pe care și le propune o măsură sunt sau nu realizabile", a mai spus Bădin .
Potrivit acestuia, implementarea imediată este, în fapt, un experiment,"or nu cred că economia românească trebuie să fie un laborator de experimente".
"Modificările fiscale au reverberații în alte acte normative, dar modelează și comportamentul economic. Un exemplu este taxa bancară care în Ungaria și Polonia a condus la încetinirea creditării cu impact asupra creșterii economice, fapt recunoscut de autoritățile acestor state. Așa se explică reducerea la jumătate a cotei taxei în Ungaria, anul trecut. Din acest motiv, statele dezvoltate analizează câțiva ani implicațiile unei decizii fiscale înainte de a o implementa", precizează Bădin.
Fără analize temeinice, stabilitate legislativă și consultare, explică reprezentantul Deloitte, rezultatele unor modificări fiscale tind să aibă mai degrabă un impact negativ, așa cum ne arată experiența ultimului deceniu în care ordonanțele de urgență au devenit regula în domeniul fiscal. De asemenea deloc de neglijat este derogarea repetată de la diverse acte normative ceea ce amplifică suplimentar incertitudinea și destabilizează climatul economic.
Taxa bancară: Comparație cu alte state UE - Alexandra Smedoiu, partener Deloitte Taxe Directe
Doar două țări din UE, în afară de România, aplică o taxă asupra activelor sectorului bancar: Ungaria și Polonia (alte țări au optat pentru altă bază de impozitare). Totuși aceste două state calculează taxa asupra tuturor activelor, și nu numai asupra activelor financiare așa cum face România. Cotele de taxă sunt mult mai mici comparativ cu România. În Polonia rata este de 0,44% pe an, iar în Ungaria de 0,15% sau 0,20% în funcție de dimensiunea instituției bancare pentru că trebuie menționat că ambele state au adoptat o serie de derogări, excepții și plafoane pentru a exclude sau a limita impactul asupra instituțiilor financiare mici.
O altă deosebire fundamentală este că niciuna dintre aceste țări și nici o alta din UE nu condiționează cota taxei de un indice de piață cum este în cazul României ROBOR. Motivul principal este că politica fiscală ar interfera cu cea monetară în condițiile în care acestea trebuie să acționeze independent și că, evident, orice taxă imprimă un anumit comportament contribuabililor.
Un alt lucru semnificativ este că Polonia și Ungaria au consultat Banca Centrală Europeană, iar taxa a fost adoptată în urma unui proces legislativ care a lăsat actorii pieței să își exprime punctul de vedere și care a luat în considerare unele dintre recomandări.
Astfel, modalitatea de taxare a fost ajustată ținând cont de suportabilitatea financiară, impasctul asupra instituțiilor, asupra creditării etc. Cu toate acestea, autoritățile din cele două state au admis ulterior că a existat un efect negativ în creditare și, implicit, în creșterea economiei. De aceea Ungaria a redus la jumătate rata de taxare în 2018. Totuși Polonia, Ungaria sau alte state au recurs la taxarea specific sectorului bancar pentru că aveau nevoie de resurse bugetare suplimentare ca urmare a crizei financiare când bugetele publice ale acestor țări au susținut sistemul bancar. În România scopul taxei ar fi tocmai acela de a modela comportamentul băncilor, autoritățile susținând că nu vor de fapt să încaseze venituri din această taxă.
Facilități fiscale pentru sectorul construcțiilor: Pentru a le aplica, societățile trebuie să-și analizeze lunar sursa veniturilor - Raluca Bontaș, partener Global Employer Services Deloitte România
Aceste facilități reflectă demersurile inițiate de organizațiile patronale din domeniu preocupate de problema atragerii și reținerii angajaților. Efectul benefic ca urmare a aplicării facilităților va fi o majorare a salariului net pentru angajații din domeniu cu 50%.
Principial elementele agreate prin acordul semnat cu executivul sunt benefice pentru sector, modul în care sunt implementate în legislație ar trebui însă clarificat pentru a permite accesarea acestor facilități de o manieră rapidă și echitabilă pentru toți cei din domeniu sau cei obligați să majoreze salariul brut.
Totodată, condiția pentru aplicarea facilităților este ca 80% din cifra de afaceri să fie realizată din activități aflate în codurile CAEN enumerate de OUG. Din acest motiv angajatorii care obțin venituri atât din acest tip de activități cât și din altele trebuie să verifice lunar dacă îndeplinesc condiția atât pentru luna în curs, cât și pentru veniturile cumulate de la începutul anului. Se poate întâmpla ca în unele luni să se aplice facilitatea, iar în altele nu.
O altă condiție este ca salariile să fie cuprinse între 3.000 și 30.000 lei. Limita minima de 3.000 lei este stabilită prin OUG care are forță juridică superioară hotărârii de guvern prin care s-a decis salariul minim brut pe economie. Prin urmare pentru construcții, salariul minim obligatoriu este 3.000 lei inclusiv în perioadele în care nu s-ar aplica scutirile din diferite cauze. Astfel, angajați pot avea fluctuații ale veniturilor de la lună la lună.
În concluzie, ca urmare a necorelării prevederilor din Codul Fiscal cu cele din Codul Muncii, acești angajatori sunt obligați să majoreze salariul minim brut la 3.000 lei fără a avea certitudinea că vor beneficia în fiecare lună de facilitatea fiscală pe acre nu o pot aplica dacă nu îndeplinesc și condiția privind cifra de afaceri.
Pentru clarificarea modului de aplicare sunt necesare norme metodologice care să răspundă situațiilor particulare care apar în practică. Ramificațiile pe care aceste prevederi le au atât în legislația fiscală, cât și în cea a muncii generează numeroase cazuri particulare și, în concluzie, nu toate companiile și nu toți angajații vor beneficia în mod egal. Există multe variabile ce țin de particularitățile fiecărei firme de construcții. Este posibil ca unele dintre acestea să constate, în urma unei analize a costurilor, că măsurile nu sunt în interesul lor având în vedere starea lor curentă, modelul de business ales etc.
Tariful de monitorizare datorat ANCOM și contribuția către ANRE - Andreea Artenie, partener Reff și Asociații, firmă de avocați membră Deloitte Legal
Ca notă introductivă, deschidem discuția cu privire la două modificări introduse prin O.U.G. nr. 114/2018: (i) tariful de monitorizare anual în sectorul telecom în cuantum de 3% din cifra de afaceri și (ii) contribuția bănească percepută de ANRE de la titularii de licenţe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice şi termice în cogenerare pentru componenta energia electrică, al gazelor naturale egală cu 2% din cifra de afaceri realizată de aceştia din activităţile ce fac obiectul licenţelor acordate de ANRE.
Deși tariful de monitorizare din sectorul telecom este mult mai bine caracterizat în legislația europeană și națională decât contribuția bănească datorată ANRE, totuși, în opinia noastră, în lipsa unor norme care să lămurească pe deplin, conceptual, cele două taxe, acestea au o rațiune similară – de susținere a costurilor administrative ale autorităților de reglementare – și deci ar trebui să aibă un regim juridic asemănător.
În sectorul telecom, în interpretarea art. 12 din Directiva nr. 2002/20/CE (privind autorizarea) jurisprudența CJUE emisă în proceduri de întrebări preliminare formulate de instanțe din țări precum Italia, Germania, Olanda a stabilit că statelor membre le este permis să impună întreprinderilor care furnizează un serviciu sau o rețea de comunicații electronice o taxă în vederea finanțării activităților autorităților naționale de reglementare, însă cu respectarea unor condiții precum:
- taxa respectivă să fie exclusiv destinată acoperirii cheltuielilor administrative corespunzătoare activităților desfășurate de autoritatea de reglementare
- ca totalitatea veniturilor obținute din taxa în cauză să nu depășească totalitatea costurilor aferente acestor activități
- aceeași taxă să fie impusă fiecărei întreprinderi în mod obiectiv, transparent și proporțional.
În ceea ce privește introducerea contribuției de 2% datorate ANRE, potrivit jurisprudenței CJUE, aceasta trebuie justificată de situații excepționale ori motive de interes general, neputând fi invocate în mod valabil, în susținerea unui astfel de sistem, nici protecția economiei țării, nici restabilirea echilibrului bugetar prin creșterea veniturilor fiscale.
0
0
