​Construit pe un model evident de stânga, Bugetul pentru acest an publicat joi seara târziu este axat pe creșterea veniturilor populației, prin creșterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari garantată. Desigur, proiectul de buget arată doar intențiile politicii Guvernului, nu de puține ori între ceea ce prevedea bugetul și ceea ce se întâmpla pe parcursul anului apărând diferențe notabile.

buget1Foto: Hotnews

Potrivit proiectului de buget, programul guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE" (are ca obiect facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la 26 de ani şi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare) va continua și în acest an.

Un alt program care va continua este programul Prima Chirie este un program prin care şomerii care îşi găsesc un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 kilometri de domiciliu pot beneficia de o subvenţie de maximum 75% din valoarea chiriei, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună.

De reținut:

  • munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele libere se va compensa numai cu timp liber, cu anumite excepţii în cazul personalului din domeniile apararii, sigurantei si ordinii publice sau personalului cu statut special;
  • în perioada 2019-2021, instituţiile şi autorităţile publice nu acordă personalului din cadrul acestora premii, cu anumite exceptii in cazul sportivilor si colectivelor tehnice, studenților, elevilor şi profesorilor;
  • În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă;
  • În perioada 2019-2021 instituțiile și autoritatile publice nu acordă personalului bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă reglementate de Legea 165/2018.

  • începând cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majorează cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei;
  • începând cu 1 septembrie 2019, indemnizația socială pentru pensionari garantată se majorează cu 10%, respectiv de la 640 lei la 704 lei;
  • începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar;
  • începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de functie/salariile de functie, indemnizatiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de functie/salariul de functie, indemnizatia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018;
  • începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018;
  • în perioada 2019-2021, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mentin la nivelul lunii decembrie 2018;
  • în perioada 2019-2021, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se mentin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018;
  • în perioada 2019-2021 se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2018 anumite indemnizatii platite unor persoane defavorizate cum ar fi: indemnizatii pentru persoane persecutate politic și etnic, indemnizaţii membrii Academiei Române, ş.a.
  • În perioada 2019-2021rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2018;

De asemenea, la stabilirea cheltuielilor de personal pe anul 2019 s-a avut în vedere continuarea aplicării unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori, astfel:

• munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele libere se va compensa numai cu timp liber, cu anumite excepţii în cazul personalului din domeniile apararii, sigurantei si ordinii publice sau personalului cu statut special;

• în perioada 2019-2021, instituţiile şi autorităţile publice nu acordă personalului din cadrul acestora premii, cu anumite exceptii in cazul sportivilor si colectivelor tehnice, studentilor, elevilor şi profesorilor;

• În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă;

• În perioada 2019-2021 instituțiile și autoritatile publice nu acordă personalului bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă reglementate de Legea 165/2018.