BUGET 2019 Raportul privind situația macroeconomică: Pe plan intern, riscurile sunt în general pozitive

de DP     HotNews.ro
Vineri, 1 februarie 2019, 5:32 Economie | Finanţe & Bănci


Bugetul pe 2019 a fost publicat
Foto: sxc.hu
Riscurile care pot afecta economia reală şi implicit obiectivul de creştere economică sunt în principal de natură externă, se arată în Raportul privind situația macroeconomică ce însoțește proiectul Bugetului pe acest an. Pe plan intern, riscurile sunt în general pozitive, apreciază autorii Raportului.

Economia românească, ca parte a economiei europene, depinde de contextul economic internaţional şi în special, de creşterea economică din principalele ţări partenere din punct de vedere comercial.

Un prim risc pe termen mediu îl reprezintă condiţiile în care se realizează ieşirea Marii Britanii din UE. Prevederile proiectului de acord arată că din punct de vedere al schimbărilor comerciale nu există factori adverşi, cel puţin până în anul 2022. Astfel, estimările Comisiei Europene şi ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză care indică un impact moderat al Brexit, apreciat până la maxim 0,2% din PIB pe ansamblul UE şi (mai redus în cazul României), s-ar putea dovedi în final chiar mai mici. Mai mult, protejarea drepturilor lucrătorilor români din Marea Britanie, conform proiectului de acord, va avea un efect pozitiv asupra contului curent al balanţei de plăţi.

Pentru anii 2019 şi 2020, se aşteaptă o creştere robustă a economiei globale, în uşoară încetinire faţă de anii 2017 şi 2018, respectiv de 3,7% în fiecare an conform WEO publicat de FMI în octombrie 2018 şi de 3,5% anual în cazul Prognozei de toamnă a Comisiei Europene.
Totuşi, riscurile negative la adresa contextului mondial sunt în creştere în condițiile unei incertitudini ridicate cu privire la politicile economice şi comerciale ale Statelor Unite. O posibilă supraîncălzire a economiei americane ar putea declanşa o înăsprire mai rapidă a politicii monetare cu impact negativ asupra pieţelor emergente, determinată de migrarea fluxurilor de capital din aceste zone către SUA, atrase de dobânzile mai mari. Având în vedere caracterul deschis al economiei UE, aceasta ar fi de asemenea, afectată.

Deteriorarea contului curent al Statelor Unite ar putea escalada disputele comerciale, acest lucru afectând în principal China. La nivel mondial, de asemenea, ar putea avea loc o amplificare a incertitudinii, cu efect asupra încrederii investitorilor, investiţiilor şi creşterii economice.

Pe plan intern, riscurile sunt în general pozitive.

De asemenea, redresarea cererii pe piaţa imobiliară, pe segmentul locuinţelor, ar putea antrena o relansare a activităţii în construcţii.
Riscurile interne asociate evoluţiei inflaţiei sunt date de apariţia unor condiţii meteorologice nefavorabile cu efect asupra preţurilor produselor agroalimentare, în contextul în care prognoza are în vedere ani agricoli normali şi de consecinţele pestei porcine africane. Totodată, evenimentele internaţionale, care amplifică tensiunile geopolitice, ar putea conduce la o depreciere a cursului de schimb. Aceste riscuri pot conduce la rate ale inflaţiei peste nivelul prognozat.

Senzitivitatea veniturilor guvernamentale pentru diferite scenarii și ipoteze





În condițiile în care încasările din impozite și taxe sunt strâns corelate cu evoluția ratei de ocupare în economie, a câștigului mediu și creșterea economică, în tabelul următor se prezintă impactul asupra veniturilor bugetare a variației variabilelor economice considerate independente, având ca bază anul 2017.

Comparativ cu scenariul de bază, cel mai ridicat risc în cazul reducerii indicatorilor economici este asociat cu încasările din taxa pe valoarea adăugată și contribuțiile de asigurări sociale.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2431 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Riscurile pozitive (Vineri, 1 februarie 2019, 23:27)

    Spiky [utilizator]

    De exemplu. riscul unui politician extrem de bine plasat de a fi arestat și băgat la biulău este un risc pozitiv, care ar rezolva o grămadă de probleme, de exempul un alt tip bine plasat care ar fi și mai bine plasat tot la închisoare (respectivul a avut plasamente foarte rentabile prin cimitire)....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by