Semnal de alarmă al Camerei de Comerț Americane: Companiile renunță la planurile de investiții și extindere în favoarea altor piețe

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Vineri, 1 februarie 2019, 11:36 Economie | Finanţe & Bănci


AmCham
Foto: AmCham
Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) transmite un semnal de alarmă cu privire la degradarea accelerată a calității politicilor publice, reglementării și guvernanței în România.

"Ne confruntăm cu modificări concomitente, prin ordonanțe de urgență a legislației în multiple sectoare strategice pentru economie, într-un ritm nejustificat de alert care nu permite parcurgerea tuturor pașilor necesari pentru a asigura predictibilitatea, transparența și evaluarea impactului economic și societal al măsurilor adoptate", se arată într-un comunicat.

O astfel de abordare, spune AMCham România, a transformat Programul Național de Reformă într-un document desuet în stabilirea priorităților de reformă la nivel național iar rezultatele proiectelor cu Banca Mondială care vizau restructurarea mecanismelor de implementare a reformelor în cadrul funcției centrale a guvernului este dat uitării.
  • În timp ce mediul de afaceri solicită abrogarea Ordonanței 114/2018, Guvernul anunță noi proiecte legislative cu implicații pe scară largă în economie, adâncind nesiguranța și riscul ca România să fie vulnerabilă într-un context economic global, regional și național caracterizat de tensiuni și un ciclu economic ajuns la maturitate.
  • Între măsurile anunțate amintim Proiectul de OUG inițiat de ANPC care impune amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a operatorilor economici, transferul inexplicabil de atribuții de la ANAF la CNSP (Comisia Națională de Strategie și Prognoză) sau presiuni asupra unor instituții independente precum Consiliul Concurenței prin impunerea unui calendar nerealist de finalizare a investigațiilor sau a atacurilor sistematice la Banca Națională a României.
  • În aceeași notă se încadrează și denaturarea ritmului normal de pregătire, consultare publică și aprobare de către Parlament a Proiectului Bugetului de Stat pentru 2019. Această abordare decuplată de practica obișnuită precum și de calendarul de prevăzut de Legea Finanțelor Publice pentru adoptarea bugetului de stat ne privează de oportunitatea de a avea o dezbatere publică de calitate cu privire la cel mai important instrument de politică publică privind alocarea resurselor pentru anul în curs precum și de o reflecție de calitate cu privire la modul de alocare a resurselor publice în cadrul Parlamentului.
"Cascada de ordonanțe de urgență din care lipsește urgența, care deviază de la normele legale, de la abordarea Europeană privind mai buna reglementare, de la cea privind impactul noilor reglementări asupra IMM sau cea privind Studiul de Impact al noilor reglementări (Regulatory Impact Assessment) este uneori agresivă, induce o lipsă de predictibilitate la nivelul economiei în ansamblul său, decredibilizează procesul de reglementare, pune sub semnul întrebării motivele din spatele acestor măsuri adoptate în ciuda semnalelor negative repetate din partea celor vizați, și îndepărtează România de angajamentele asumate în cadrul structurii europene. Ironic, toate aceste evoluții tocmai în perioada în care România beneficiază de cea mai sporită atenție din partea statelor membre și instituțiilor europene, cea în care deținem Președinția rotativă a Consiliului UE", menționează sursa citată.

AmCham Romania atrage atenția asupra prețului mare pe care România îl plătește în termeni de imagine de țară și credibilitate în rândul investitorilor, construite în timp, cu eforturi susținute și foarte greu de redobândit odată pierdute.

Între timp, spune Camera de Comerț, românii care aleg să rămână încă în țară au început să deconteze nota de plată pentru OUG 114/2018 și companiile renunță la planurile de investiții și extindere în favoarea altor piețe.

"Solicităm revenirea la un proces de reglementare transparent și constructiv, care să urmărească obiective de dezvoltare pe termen lung și nu interese partizane de moment", se arată în document.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






7549 vizualizari

  • -25 (29 voturi)    
    teapa (Vineri, 1 februarie 2019, 11:39)

    aplaudatu [utilizator]

    Eu zic sa nu va bazati prea mult pe pietele din Ucraina si Venezuela ( ..si pe restul cu adaos de democratie).
    Mi-as dori sa se plateasca taxele retroactiv , macar pe ultimii 20 de ani.
    • +11 (13 voturi)    
      .. a nu.. (Vineri, 1 februarie 2019, 13:02)

      gdcos [utilizator] i-a raspuns lui aplaudatu

      ..stai calm. Ia zi tu, a incurajat cumva cu ceva Porcarul munca si crearea de noi afaceri? CU noi taxe, cumva? Sau cu credite si mai scumpe (fiindca statul se imprumuta la dobanzi fabuloase, nu pt OUG 114).
      Daca raspunsul e nu - presupunand ca ai ochi - atunci urmarea la plecarea astora va fi ca vei cumpara aceleasi produse, dar facute de ciumeti prin alte parti. Iar tu te vei baza ca PSD va mari salariul minim ca sa compenseze devalorizarea leului.
      • +11 (13 voturi)    
        Nu stiau votantii ca PSD face praf tara? (Vineri, 1 februarie 2019, 13:43)

        emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

        De ce nu sunt in stare romanii sa voteze impotriva PSD, cand stim de 30 de ani ca PSD doar fura?
        • +8 (10 voturi)    
          de prosti (Vineri, 1 februarie 2019, 14:29)

          ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

          simplu.
    • +7 (9 voturi)    
      Stai linistit ca au platit (Vineri, 1 februarie 2019, 14:43)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui aplaudatu

      Altfel era psd calare pe ei, nu mai dadeau ordonanta aia scarboasa pe care au dat-o ca schelalaie dupa bani, a secat visteria de atata ponana si furaciuni.
  • +18 (26 voturi)    
    Cui ii pasă? (Vineri, 1 februarie 2019, 12:04)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Hoardei de hoti psd+alde in nic un caz. Asta vor - sa plece investitorii si sa vina alti, din Rusia sau China, adica mafioti de-ai lor.
    • +7 (9 voturi)    
      India, Vietnam, Senegal, Darfur de ce nu (Vineri, 1 februarie 2019, 13:01)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      se-aude ca somalezii ar fi cei mai tari… desi ma gandesc si la filiera cubano-venezueliana.
  • +9 (17 voturi)    
    Valeri Kuzmin- ceo la Camera mujica de “comert” (Vineri, 1 februarie 2019, 12:06)

    un domn [utilizator]

    A dat LIKE la acest Articol
    • +6 (8 voturi)    
      Comertul socialist (Vineri, 1 februarie 2019, 13:02)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      "da tu, ca oricum iau".
  • -20 (28 voturi)    
    care sunt ? (Vineri, 1 februarie 2019, 12:20)

    vodatepes [utilizator]

    Care sunt companiile care pleaca?companiile renunță la planurile de investiții și extindere în favoarea altor piețe. Care sunt pietele? A merg acolo unde pot fura usor. Minciuni pe care hoti le lanseaza in piata.
    • +10 (12 voturi)    
      ..ok.. (Vineri, 1 februarie 2019, 12:59)

      gdcos [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      .. cum te fura pe tine Ford? Ca e americana.
      Sau Coca-Cola?
      • -10 (14 voturi)    
        am auzit (Vineri, 1 februarie 2019, 13:44)

        nicoR [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

        de una nu nume becshtel, sau pe aproape, care ne-ar fi belit, ca vroiam in natotie, nu ai auzit nimic de asta ?
        - eu zic ca in loc de dijma pe companii, sa se puna dijma pe bazele amerlocilor din RO, cate 1 miliard de parai pe an de baza si 100 milione pt sedere temporara (< 1 luna), cu o scara progresiva, desigur ...
        • +9 (11 voturi)    
          da de unu Nastase nu ai auzit? (Vineri, 1 februarie 2019, 14:59)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui nicoR

          Ca imaculatu' ala a semnat contractul.
          Deci nu bechtlel ne-a belit ci Nastase ne-a belit.
          • -4 (6 voturi)    
            ala de trebuia sa fie in congo (Vineri, 1 februarie 2019, 16:55)

            nicoR [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            am auzit. da cica el ar fi vrut sa vina hollywoodul la noi, pt asa ceva ar fi dat bani cu drag, dar nu s-a putut, ca. amerlocii au scos becshtelul pe masa si atata. takeit or leaveit ..
    • +4 (6 voturi)    
      A lup igus (Vineri, 1 februarie 2019, 13:03)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      mult de tot.
  • +12 (18 voturi)    
    nu-i (Vineri, 1 februarie 2019, 12:21)

    Wildschwein_007 [utilizator]

    nici o surpriza, atata timp cat "conducatorii" nostri fac anume ca sa mearga totul din ce in ce mai rau.
    • +7 (11 voturi)    
      Spirala guvernantei (Vineri, 1 februarie 2019, 12:50)

      ilie57 [utilizator] i-a raspuns lui Wildschwein_007

      Duc Romania intr-o directie gresita.
      Oare pot frauda si alegerile?
      Par f. siguri ca nu vor plati
  • -15 (23 voturi)    
    project fear... (Vineri, 1 februarie 2019, 12:47)

    demaGOGU [utilizator]

    ...niciodata nu iti vei castiga increderea populatiei locale amenintand-o ca iti poti gasi rapid alti sclavi de exploatat, in conditii si mai precare.

    dimpotriva.
    • +10 (12 voturi)    
      .. bravo.. (Vineri, 1 februarie 2019, 12:58)

      gdcos [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      .. stii sa citesti tabloidele de tampiti din UK, sponsorizate de aia care vor paradis fiscal la Londra. Ce sa spun.
      • -7 (15 voturi)    
        nu-i nevoie (Vineri, 1 februarie 2019, 13:55)

        nicoR [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

        sa citesti tabloide ca sa iti dai dai seama ca toata pleiada de companii vestice din RO lucreaza in regim de lohn 2.0, de la mai putin calificati la f. calificati.
        - daca nu mai au profit de doua cifre te ameninta ... vorba la astia, sa se duca in patagonia ..
        - problema e apoi pt ce platim de ne cocosam birocratia de la eu: salarii > 10t euroi, pensii 25 - 40%, bani de cafele, avioane business, hotele ce sa mai spun, care ar trebui sa faca o legislatie care sa-i cocoseze putin pe shmecherii si speculantii astia .. dar uite ca nu ... cica e economie de piata normala asta cu specula, santaj, presiuni, profit carat in belize, delaware, tot ce vrei ... macar vdaca jumate din profitul asta s-ar duce in fondurile noastre de pensii .. se duc la investment funduri (bezos) ...
  • +4 (10 voturi)    
    foarte bine (Vineri, 1 februarie 2019, 12:49)

    bili_coiosu [utilizator]

    Sa place, nu inteleg de ce cineva normal la cap ar ramane in tara asta bananiera. trebuie sa fii masochist de-a dreptul
  • -11 (13 voturi)    
    foarte bine...incepe primavara venezueleana (Vineri, 1 februarie 2019, 13:17)

    Je__ [utilizator]

    Cred ca firmele abia asteapta sa investeasca in Venezuela. Acolo salariile sunt mici...mici...saracie maxima...cica muncesc aia pe un pumn de orez, si au si resurse din abundenta....doar sa le culegi....basca daca faci o gaura in curte izvoraste petrol


    Si noul prezident autoproclamat (ca asa-i in democratie) a si declarat solemn ca poporul abia asteapta sa fie democratizat
  • +7 (13 voturi)    
    Semnalul de alarmă nu găsește niciun (Vineri, 1 februarie 2019, 13:19)

    Rescator [utilizator]

    ecou la Mafia Roșie,Cupola Ciumei Roșii,Dictatorul
    și gașca lui de 40 de hoți asta vor:să transforme rapid
    România intr-o Gubernie Rusească,cu Hamsterul
    flaușat Guvernator.Treziți-vă români!
  • -5 (9 voturi)    
    SUA avea în 2015 un procent de 2.5% (Vineri, 1 februarie 2019, 13:43)

    hic sunt leones [utilizator]

    un mizilic pentru ce pretenții are acest stat și față de potențialul investițional.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version