Ministrul Finanțelor Publice (MFP) a vorbit vineri la Guvern despre faptul că din Pilonul I se vor putea face investiții, având în vedere că a ajuns pe excedent în urma trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat. Asta în condițiile în care nu se știe ce se va întâmpla cu Pilonul II din cauza cerințelor de capital din „Ordonanța lăcomiei”.

Eugen TeodoroviciFoto: Guvernul Romaniei

"Este foarte important de precizat că bugetul de pensii în acest an este pe excedent ca urmare a unei măsuri pe care Guvernul în perioada trecută, anume acel transfer de contribuții de la angajator la angajat", a spus Teodorovici.

El a menționat că proiectul de buget pe 2019 prevede un plus de 0,2% din PIB.

"E un element extrem de important. Măsura a avut un efect determinant în această schimbare de situație de la un deficit, dacă îmi aduc aminte în anii trecuți, până la 18 miliarde lei, astăzi s-a ajuns la momentul în care avem excedent. Aici și vizavi de ce se spunea anul trecut că atunci când menționam că Pilonul I de pensii poate fi chiar, să spunem așa, către o zonă pe care ne-o dorim cu toții, mai ales cei care urmează să intre în pensie, care poate face chiar investiții astfel încât să fie sau din care să se facă investiții astfel încât să devină foarte atractiv", a explicat ministrul Finațelor.

Acționarii celor 7 administratori de fonduri de pensii de Pilon II sunt obligați de OUG să aducă majorări de capital de cca. 3,7 miliarde de EUR (800 de milioane de euro), adică de 10 ori mai mult decât capitalul social existent în industrie și care a asigurat funcționarea impecabilă a sistemului timp de 11 ani. Împreună cu celelalte măsuri prevăzute de OUG - reducerea comisioanelor și opționalizarea Pilonului II - această masură nu va putea fi susținută de sistem, e fizic, logic, economic imposibil.

Vezi mai multe aici: