Financial Times: Reforma demografică a lui Viktor Orban ● Controversatul proiect energetic rusesc provoacă disensiuni între Paris şi Berlin ● Les Echos: Facturile lui Carlos Ghosn ● Frankfurter Allgemeine Zeitung: Opriţi Nord Stream 2! ● The New York Times: Trump față cu amenințarea socialistă (Paul Krugman) ● The Washington Post: Noii cenzori nu vă vor mai șterge cuvintele - le vor face să se piardă. Despre cenzură şi formele îmbrăcate de ea ● Lectură plăcută!

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Financial Times: Reforma demografică a lui Viktor Orban

Femeile maghiare care au patru copii sau mai mult vor fi scutite de impozitul pe venit, a anunțat duminică premierul naționalist Viktor Orban în încercarea de a contracara scăderea populației și a penuriei de forță de muncă, fără a accepta imigranți.

"În Europa se nasc din ce în ce mai puțini copii", a spus domnul Orban în timpul discursului său privind starea națiunii. "Pentru Vest, răspunsul este imigrația. Dincolo de cifre, avem nevoie de copii maghiari".

Aceasta este doar una din cele câteva măsuri anunțate de premierul maghiar, printre ele figurând investițiile în asistență medicală în valoare de 700 miliarde de lire de forinți (1,92 miliarde de lire sterline); împrumuturi acordate tinelerol cupluri în valoare de 10 milioane de euro - în funcție de numărul de copii pe care cuplul îi aduce pe lume; bani pentru achiziționarea de mașini de familie; și creșterea capacității pentru facilitățile de îngrijire a copiilor. Guvernul a promis, de asemenea și un fel de concediu de maternitate sau de paternitate pentru bunici.

Dl Orban, care însuși are cinci copii, nu a detaliat modul în care guvernul va acoperi costurile măsurilor anunțate și a promis să mențină niveluri de creștere economică cu 2 la sută mai mari decât media UE.

Premierul a menționat în discursul său și apropierea alegerilor pentru Parlamentul European, numindu-l pe vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, drept "un socialist"și acuzându-l pe miliardarul George Soros că dorește să umple Europa cu imigranți în sprijinul unui "nou internaționalism".

El a spus că acceptarea și încurajarea migrației a dus la apariția unei populații ”mixte” în care creștinii ar deveni în cele din urmă o minoritate.

"Cei care călătoresc cu acest tren vor ajunge în stația finală, de unde nu există bilet de întoarcere", a spus el.

Ungaria, precum vecinii săi din centrul și estul Europei, Slovenia, Croația, Slovacia și Serbia, au unele dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume, iar bărbații de aici au plecat în Vest pentru salarii mai bune. Conform Organizației Națiunilor Unite, aproape toate țările în care populația scade accelerat se află în Europa de Est. Populația Ungariei este proiectată să scadă cu 15% până în 2050, de la 9,7m în 2017 la 8,3m.

Alte țări din regiune au oferit și ele stimulente pentru creșterea ratei natalității. În Polonia, partidul conservator Lege și Justiție oferă circa o treime din salariul minim net, pentru fiecare al doilea copil, inițiativa costând mai mult de 1% din PIB-ul Poloniei

În primăvara anului trecut, Serbia, care pierde anual 30.000 de persoane, a introdus un fond de 500 de milioane dinari (3 milioane de euro) pentru a oferi plăți în valoare de 12.000 de dinari pentru familiile cu trei copii și 18.000 de dinari pentru al patrulea.

Alte titluri din FT:

  • Controversatul proiect energetic rusesc provoacă disensiuni între Paris şi Berlin

Eforturile Bruxelles-ului de a reglementa controversatul gazoduct Nord Stream 2 au impulsionat sprijinul Franţei pentru propunerea de respecta reglementările energetice ale UE şi în privinţa noului gazoduct, în pofida opoziţiei manifestate în special de Germania.

Deşi propunerea nu va duce la stoparea proiectului, reglementările i-ar putea modifica operaţiunile şi caracteristicile economice.

Un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe a declarat că "revizuirea directivelor pe tema gazelor va respecta regulile prevăzute în cel de-al treilea pachet de legi energetice, aplicabile în cazul tuturor gazoductelor convenite cu o ţară terţă care intră pe teritoriul european. Directiva revizuită s-ar aplica şi proiectului Nord Stream

Franţa intenţionează să sprijine adoptarea unei asemenea directive".

Cu sprijinul Franţei, ambasadorii UE ar urma ca, vineri, să adopte o îndelung disputată directivă pe tema gazelor, iar negocierile cu Parlamentul European ar putea începe săptămâna viitoare.

Un proiect susţinut de Gazprom, Nord Stream 2 ar dubla cantitatea de gaze pe care Rusia ar putea să o trimită prin Marea Baltică în Germania. Criticii se tem că Moscova ar trimite gaze doar prin noua conductă şi nu prin Ucraina, eliminând astfel o substanţială sursă de venituri pentru Kiev.

Berlinul şi alţi susţinători afirmă că proiectul este unul comercial. Totuşi, criticii - printre care numeroase ţări din centrul şi estul Europei, dar şi Comisia Europeană - susţin că proiectul este unul politic şi contravine obiectivului UE de reducere a dependenţei energetice faţă de Moscova, riscând totodată să prejudicieze Ucraina.

Această dispută apărută între Paris şi Berlin survine la câteva săptămâni după ce preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au semnat, la Aachen, tratatul de cooperare franco-german.

Joi, ministerul francez a declarat că "se continuă tratativele cu partenerii noştri, mai ales cu cei din Germania, cu privire la eventuale modificări ale textului". Iniţial propuse în noiembrie 2017, reglementările se vor aplica şi proiectului Nord Stream 2 dacă schimbările intră în vigoare înainte ca gazele să înceapă să treacă prin conductă. Asta ar însemna că toate noile şi actualele conducte de import trebuie să respecte patru principii: tarife non-preferenţiale, informaţii transparente şi cel puţin un procent de 10% din capacitate oferit părţilor terţe: este vorba despre o aşa-zisă proprietate separată, nedeţinută în mod direct de furnizor.(RADOR)

  • Les Echos: Facturile lui Carlos Ghosn

În finalul e-mailului trimis în limba engleză, la începutul anului 2014, unor personalități selecte, era și un P.S.. "Vor fi 200 de invitați. Ținută obligatorie este cea de gală. Și mă bazez pe discreția totală privind acest eveniment.”

Cea de-a 15-a aniversare a alianței Renault-Nissan a fost sărbătorită cu mare fast. Gazda evenimentului de prestigiu, Carlos Ghosn, a optat pentru data de 9 martie 2014. Întâmplător, aceasta " a fost data exactă a celei de-a 60-a aniversări. Marele șef franco-libanez-brazilian, întemnițat din 19 noiembrie în Japonia, s-a născut la 9 martie 1954 la Porto Velho, Brazilia. Pentru această ocazie, oaspeții au venit din toată lumea. Cu toate acestea, reprezentanții Renault- Nissan nu erau atât de numeroși. Lista oaspeților a inclus mai degrabă invitați selecți, din rândul elitei libaneze, prieteni francezi ai lui Ghosn și oameni de afaceri brazilieni. Carole, viitoarea sa soție, era și ea prezentă. Directorii Nissan puteau fi numărați pe degetele unei singure mâini. "A fost pur și simplu o seară de PR pentru Alianța Renault-Nissan", spune o sursă apropiată lui Carlos Ghosn.

"Au fost mulți oaspeți de la Renault și Nissan, inclusiv Cherie Blair [în prezent membru al consiliului Renault], dar nu a fost nici un tort ", indică anturajul familiei Ghosn. Care mai spune că ar fi avut loc o cină privată oferită cu ocazia zilei de naștere, dar care ar fi avut loc a doua zi într-un restaurant din Palais de Tokyo.

Anchetatorii se întreabă dacă evenimentele - finanțate din banii Alianței- au fost evenimente private ale lui Ghosn sau ale Alianței? "Acesta este un model tipic al ceea ce am descoperit în ultimele luni", spune un anchetator familiarizat cu dosarele anchetei.

Deocamdată, aceste evenimente nu fac obiectul nici unei acțiuni în justiție. Potrivit informațiilor noastre, cele două evenimente s-au cheltuit 600.000 de euro. Facturile au fost decontate de RNBV,o filială a Alianței și au inclus plata unor bucătari cu stele Michelin, șoferi personali pentru invitatți care să-i transporte de lahotel și înapoi, spectacolele cu artificii, vizitele în apartamentele regale ale palatului etc. Carlos Ghosn a declarat vineri, prin avocatul său, el e pregătit să returneze 50.000 euro - prețul contractului de sponsorizare încheiat de Renault cu administratorii palatului Versailles.

  • Frankfurter Allgemeine Zeitung: Opriţi Nord Stream 2!

Oricine discută despre aspectele economice ale proiectului Nord Stream 2, nu este conştient de pericolele politice care pândesc Germania din partea Rusiei. Practic, trebuie să fim recunoscători Franței. Un comentariu.

Discuțiile germane pe tema gazoductului Nord Stream 2 sunt eronate, întrucât poziţia oficială a Berlinului şi cea a companiilor interesate de proiect se bazează pe o ficțiune: proiectul ar fi pur economic. Sensul (sau nonsensul) economic poate fi discutat, şi există bune argumente legate de asta.

Dar a spune că argumentele politice împotriva proiectului Nord Stream 2 sunt "nerelevante" e o prostie, ca să folosim un termen blând, iar mai marii economiei germane vin din nou cu asemenea declaraţii. Niciun proiect de infrastructură de această dimensiune nu este apolitic, chiar dacă el vizează numai țările prietene care respectă reglementările comune. Impactul economic şi de mediu pe termen lung poate fi mai bun sau mai rău.

Dar Rusia nu mai este o țară prietenă. Conducerea ei se află într-un fel de război cu Occidentul - dovezi din partea Kremlinului în acest sens există în număr mare. În Ucraina, ele sunt ilustrate prin forța armelor; în Anglia, prin agenții de informații care atacă adversarii Kremlinului; în Germania și în alte țări, prin atacuri ale hackerilor asupra instituțiilor democratice.

Mai bine pentru securitate

Odată cu prima dispută ucraineano-rusă pe tema gazelor din iarna anilor 2005/2006, care a fost urmată de revoluția de la Kiev, Moscova a demonstrat de multe ori că este pregătită să-și folosească resursele energetice ca pe un mijloc de forţă. Și niciodată nu a respectat întrutotul acordul de încetare a focului în Georgia din 2008, iar anexarea Crimeii şi încălcarea Tratatului INF (Tratatul vizând Forţele Nucleare Intermediare, n. red.) demonstrează şi ele că Rusia a încălcat de bună voie acorduri și reguli.

Acestea sunt premisele care ar trebui să ne facă să cântărim dacă Nord Stream 2 este în interesul germanilor și al europenilor. Oricine ajunge la această concluzie nu trebuie să se vină cu argumente ştiinţifice, ci trebuie să justifice acest lucru din punct de vedere politic. Toți ceilalți pot fi recunoscători Parisului pentru schimbarea sa de atitudine, chiar dacă asta vine târziu, dar sperăm că nu este prea târziu.(RADOR)

  • The New York Times: Trump față cu amenințarea socialistă (Paul Krugman)

Vin comuniștii să vă ia camionetele!

În 1961 America se confrunta cu ceea ce conservatorii considerau a fi o amenințare letală: apeluri pentru instituirea unui program național de asigurări de sănătate pentru bătrâni. Într-o tentativă de a evita această soartă cumplită, Asociația Medicală Americană a lansat în acel an „Operațiunea Ceașca de Cafea” - o primă încercare de a face marketing viral.

Iată cum funcționa: soțiilor medicilor (să nu uităm că era 1961) li se cerea să-și invite prietenele le ele acasă și să le pună o înregistrare în care Ronald Reagan explica faptul că medicina socializată va distruge libertatea Americii. Gospodinele, la rândul lor, ar fi trebuit apoi să trimită scrisori Congresului în care să denunțe amenințarea reprezentată de Medicare.

Evident, strategia nu a funcționat; Medicare nu numai că a luat ființă, dar a și devenit într-atât de popular încât în zilele noastre republicanii îi acuză tot timpul (și fals) pe democrați că plănuiesc să-i taie fondurile. Dar cu toate acestea, strategia - aceea de a pretinde că orice tentativă de consolidare a plasei de siguranță sociale sau de limitare a inegalității ne va plasa pe o pantă alunecoasă către totalitarism - a supraviețuit.

Și uite așa se face că Donald Trump, în discursul său despre Starea Uniunii (SOTU), a trecut pentru scurt timp de la obișnuitele sale avertismente privind oameni înspăimântători cu pielea brună la amenințarea reprezentată de socialism.

Ce înțeleg oamenii lui Trump, sau conservatorii în general, prin „socialism”? Răspunsul este că... depinde.

Câteodată înseamnă orice tip de liberalism economic. Astfel, după SOTU, secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a lăudat economia lui Trump și a declarat că „noi nu ne întoarcem la socialism” - cu alte cuvinte, aparent, America însăși era o gaură de iad socialistă nu mai demult de 2016. Cine-ar fi crezut?

Alteori însă înseamnă planificare centralizată în stil sovietic ori naționalizarea industriei pe tiparul Venezuelei, fără a conta că nu există practic nimeni în viața politică americană care să pledeze pentru așa ceva.

Șmecheria - și „șmecherie” chiar este cuvântul potrivit aici - este să faci mereu naveta între aceste două sensuri complet diferite; și să speri că nu va observa nimeni. Ce spui tu că vrei, facultate gratuită? Păi gândește-te la toți oamenii care au murit în foametea din Ucraina! Și nu, acesta nu este un exemplu caricatural: citiți raportul bizar și mieros publicat de economiștii lui Trump toamna aceasta cu privire la socialism; cam așa se face argumentația acolo.

Haideți să vorbim despre ce se află cu adevărat pe masă.

Unii politicieni americani progresiști se auto-declară acum socialiști, iar un număr semnificativ de alegători, între care și o majoritate a alegătorilor sub 30 de ani, afirmă că aprobă socialismul. Dar nici acești politicieni și nici alegătorii nu fac gălăgie în favoarea naționalizării mijloacelor de producție. În schimb ei dau replica retoricii conservatoare în general, care califică drept socialism orice lucru urmărind să tempereze excesele economiei de piață, spunând practic: „Păi, în cazul acesta, eu sunt socialist.”

Ceea ce vor în realitate americanii care susțin „socialismul” este acel lucru pe care restul planetei îl numește social-democrație: o economie de piață, dar cu suferințele extreme limitate de o plasă de siguranță socială solidă și cu inegalitatea extremă limitată de impozitarea progresivă. Ei vor ca țara noastră să arate ca Danemarca ori Norvegia, nu ca Venezuela.

Și, în caz că nu le-ați vizitat, țările nordice nu sunt deloc niște guri de iad. Au un PIB per capita ceva mai mic decât noi, dar asta se datorează în mare parte faptului că-și iau mai multe zile de concediu. Comparativ cu America, ele au speranță mai mare de viață, mult mai puțină sărăcie și un sentiment general de satisfacție cu privire la viață considerabil mai mare. Ah, da, și au niveluri mai ridicate de antreprenoriat - fiindcă oamenii sunt mai dispuși să-și asume riscul de a porni o afacere atunci când știu că nu-și vor pierde asistența de sănătate și nu se vor prăbuși într-o sărăcie abjectă în cazul în care vor da greș.

Economiștii lui Trump e clar că au avut mari dificultăți în a include realitatea societăților nordice în manifestul lor anti-socialist. În unele locuri afirmă că nordicii nu sunt cu adevărat socialiști; în altele, ei încearcă cu disperare să demonstreze că, în ciuda aparențelor, danezii și suedezii au de suferit - de exemplu, pentru ei este dificil să opereze o camionetă. Chiar nu am inventat lucrul acesta.

Dar ce-i cu panta aceea alunecoasă de la liberalism la totalitarism? Nu există absolut nici o dovadă că ea ar exista. Medicare nu a distrus libertatea. Rusia stalinistă și China maoistă nu au evoluat din democrații. Venezuela era un stat petrolier corupt cu mult timp înainte ca Hugo Chávez să-și facă apariția. Dacă există într-adevăr un drum către servitute, nu-mi vine în cap nici o țară care s-o fi apucat pe el.

Așadar, diseminarea panicii în privința socialismului este deopotrivă o prostie și o minciună. Dar va fi ea eficientă din punct de vedere politic?

Probabil că nu. În definitiv, alegătorii susțin într-o proporție copleșitoare majoritatea politicilor propuse de „socialiștii” Americii, inclusiv impozite mai mari pentru bogați și extinderea Medicare la întreaga populație (deși ei nu susțin planurile care i-ar obliga pe oameni să renunțe la asigurările private de sănătate - un avertisment pentru democrați de a nu transforma într-un test cu turnesol o variantă puristă a asistenței universale de sănătate).

Pe de altă parte, nu ar trebui să subestimăm niciodată puterea minciunii. Presa de dreapta îl va zugrăvi pe oricare candidat democrat la președinție drept a doua încarnare a lui Leon Troțki, iar milioane de oameni îi vor da crezare. Să sperăm atunci că restul presei americane va scrie despre micul secret curat al socialismului american, anume că el nu este absolut deloc radical.

  • The Washington Post: Noii cenzori nu vă vor mai șterge cuvintele - le vor face să se piardă. Despre cenzură şi formele îmbrăcate de ea

Winston Smith lucrează la Ministerul Adevărului. Zi de zi, eroul din „1984” de George Orwell „corectează” ediții vechi de ziare pentru a se asigura că informația este în continuare conformă cu actuala linie oficială a Partidului. După ce rescrie istoria, el așează fiecare articol „incorect” într-o „gaură de memorie” - o fantă din perete - iar acesta e „luat pe sus de un curent de aer cald spre enormele furnale ascunse undeva în măruntaiele clădirii”.

Activitatea aceasta de cenzură pe care ne-o relatează Orwell e fictivă. Dar, până de curând, nu era deloc chiar atât de îndepărtată de realitate. „Cenzura” era o activitate cu care se ocupau statele autoritare, și uneori și democrațiile, care se foloseau de mecanisme represive pentru a controla discursul politic. Polițiști (ori birocrați precum Smith) selectau cărți și articole, îndepărtau pasajele indezirabile sau interziceau cu totul publicarea lor. Ei rescriau cărțile de istorie sau modificau fotografiile dacă ele dezvăluiau vreun aspect incomod despre trecut. Uneori pur și simplu arestau oameni care spuneau ori scriau lucruri considerate periculoase pentru partidul de la putere.

Cenzura nu mai funcționează așa acum, sau cel puțin nu tot timpul. În zilele noastre multe dintre statele (și foarte multe partide și organizații) care vor să cenzureze discursul politic procedează astfel într-un mediu informațional care s-a transformat rapid și masiv. Odinioară discursurile erau puține și era posibil să-i controlezi pe vorbitori. Acum atenția ascultătorilor este puțină - iar vorbitorii și cuvintele lor pot fi ușor îngropați în noianul de informație.

Ideea a fost strălucit avansată acum vreo doi ani de Tim Wu, profesor de drept la Universitatea Columbia, într-un eseu care întreba „Este perimat Primul Amendament?” [consfințește, între altele, libertatea exprimării și a presei în constituția SUA - n.trad.] Wu arăta că un stat - și, de fapt, oricine - care caută să controleze informația nu mai are acum nevoie de polițiști și birocrați: în schimb, oponenții liberei exprimări pot „îneca” idei și discursuri care nu le plac folosindu-se de instrumente robotice, conturi false [pe rețelele sociale] sau echipe de oameni care operează conturi multiple. Ei pot inunda spațiul informațional cu informații false, diversioniste ori irelevante, astfel încât oamenii să aibă probleme în a distinge între ce e real și ce e fals.

Alternativ, ei pot folosi aceleași instrumente robotice, conturi false și echipe speciale pentru a bombarda indivizi cu insulte sau a-i calomnia până când li se face frică să mai vorbească, ori cel puțin devin dificil de auzit sau de crezut. În noua lume informațională acestea sunt amenințările reale, atât la adresa liberei exprimări cât și la cea a discursului public civilizat - și chiar la adresa democrației însăși. Dacă nu putem avea o dezbatere publică din cauză că spațiul informațional este extrem de poluat sau pentru că oamenilor le este frică de reacțiile trolilor organizați, atunci nu mai putem avea nici alegeri cu adevărat relevante.

Scriu acum despre asta întrucât săptămâna trecută am scris despre reglementarea internetului. Una dintre cele mai comune - și surprinzătoare - reacții la acel articol a fost cea de a fi interpretat ca o pledoarie pentru „cenzură”, ca și cum vreo formă demodată, orwelliană, de cenzură ar mai reprezenta încă unica amenințare la adresa liberei exprimări, și ca și cum organizațiile care e cel mai probabil să recurgă la acest tip de cenzură ar mai fi și acum tot statele naționale.

În realitate, organizațiile cel mai bine plasate în prezent pentru a acționa precum un cenzor de modă veche sunt companiile tehnologice care oferă platformele pe care au loc cele mai multe conversații online. De fapt, noi chiar le facilităm asumarea unui asemenea rol. Noi așteptăm acum de la Google, Facebook, Twitter și alte companii să facă poliția internetului înlăturând materiale periculoase și ilegale - violente, teroriste, criminale - iar unele guverne democratice chiar le și cer s-o facă. Dar dacă ele s-ar decide să elimine unele materiale din rațiuni politice? Noi de unde am ști asta? Conform unei știri de săptămâna aceasta, Google a acceptat deja, pe tăcute, să elimine o serie de site-uri din căutările sale efectuate din Rusia, la solicitarea guvernului rus.

Dar repet: argumentele privitoarea la eliminarea de material nu sunt cea mai spinoasă parte a acestei discuții. Adevărul e că multe dintre noile chestiuni referitoare la libera exprimare nu seamănă cu nimic din ceea ce a mai încercat oricine să reglementeze în trecut. Wu observă că aproape nimeni nu a „prevăzut că discursul însuși va deveni o armă a cenzurii”, motiv din care aproape nimeni nu este pregătit să pună întrebările corecte. Cum să oprești roiurile de troli - saudiți, ruși sau americani alt-right - să asalteze copleșitor conturi și să formuleze amenințări cu moartea la adresa oricui cu care nu sunt de acord? Cum să combați campaniile de dezinformare operate de roboți, în mai multe limbi simultan, care le conferă o falsă proeminență unor extremiști, iar, în cazul unora, le îngroapă alternativele sub alte informații? Cum să te asiguri că oamenii nu sunt prea intimidați încât să nu mai vrea să vorbească sau să scrie online?

Nu sunt sigură că știm deja cum să facem față acestor noi forme de cenzură. Dar sunt convinsă că va fi posibil să o facem numai dacă ne vom gândi profund la arhitectura internetului și numai dacă vom fi dispuși să o schimbăm. La acest lucru mă refer când vorbesc de reglementare: să facem din internet un spațiu al conversațiilor raționale și corecte. Aceasta nu e cenzură, aceasta este noua luptă pentru libertatea de exprimare. (RADOR)