Includerea Puerto Rico, a Insulelor Virgine Americane şi a altor teritorii americane offshore pe lista UE cu ţările în care există un risc ridicat de spălare a banilor "negri" şi de finanţare a terorismului a generat ieri reacţia Statelor Unite. Lista celor 23 de ţări mai include Samoa Americană şi Guam, precum şi Arabia Saudită, Panama şi Nigeria. Toate aceste ţări se vor afla în vizorul unor controale mai stricte cu scopul combaterii unor fluxuri ilicite de bani, potrivit Rador.

Printre altele, băncile europene se vor confrunta cu bariere mai puternice de reglementare atunci când se vor ocupa de clienţi din aceste 23 de ţări. Lista va trebui adoptată oficial de statele membre UE şi de către Parlamentul European înainte de a intra în vigoare. "Băncile şi alte entităţi care se supun normelor europene de combatere a spălării banilor ar trebui să aplice controale sporite firmelor financiare care deţin clienţi şi instituţii financiare din aceste ţări terţe pentru a identifica mai eficient fluxuri suspecte de bani", se arată în comunicatul UE.

Ministerul american de Finanţe a anunţat ieri că are „îngrijorări serioase în ceea ce priveşte conţinutul listei şi metodologia greşită după care a fost redactată“, adăugând că legislaţia de combatere a spălării banilor „murdari" valabilă pe teritoriul continental al Statelor Unite se aplică şi în teritoriile americane offshore. Anunţarea noii liste de către Comisia Europeană vine după recentul scandal de spălare de bani „murdari“, în valoare de aproximativ 200 de miliarde de către Rusia şi alte foste republici sovietice prin divizia Danske Bank din Estonia.

Rusia nu este inclusă pe lista Comisiei Europene.