România a solicitat apel la decizia de evaluare a ratingului S&P Global Ratings și am acceptat acest apel, se arată într-un comunicat al agenției de rating. Peste două săptămâni va fi comunicată perspectiva. Se pare că urma să fie negativă, dar promisiunea autorităților de modificare a OUG 114 au convins agenția să mai aștepte puțin.

HotNews.roFoto: Hotnews

"S&P Global Ratings a stabilit că s-au îndeplinit condițiile pentru formularea unui astfel de apel, fiind în conformitate cu politicile și procedurile sale. În consecință, ne vom abate de la calendarul nostru din 2019 pentru a rezolva apelul. Planificăm să rezolvăm în două săptămâni", se arată în document.

  • Ratingurile României continuă să fie susținute de nivelurile moderate ale datoriei externe private și publice.
  • În opinia noastră, eficacitatea instituțională a României rămâne slabă, ceea ce constrânge ratingurile.

Mai multe surse din piață indicau vineri că cel mai probabil scenariu este cel în care calificativul va fi menținut (BBB-), dar perspectiva va fi modificată din ”stabilă” în ”negativă”. Pare a se confirma informația anunțată de Victor Ponta, potrivit căreia Orlando Teodorovici și Darius Vâlcov au trimis agenției de rating o scrisoare în care promit că vor schimba forma Ordonanței 114 în 2 săptămâni.

Vezi mai multe aici: