
Românii pot subscrie de luni pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației din cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- în perioada 4 – 22 martie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
- în perioada 4 – 21 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural.
"Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune", se arată în document.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Un manager care scoate 3.5%(-cheluieli - inflatie) Profit pe an isi pierde jobul. De fapt profitul ala s-ar putea chiar sa fie pierderi.
economy 101.
Dar economia duduie, ce nevoie au de imprumut?
De retinut: cu cat duduie mai tare economia, cu atat e posibil sa ai nevoie de mai multe imprumuturi - Statul e un prost colector.
Romania ramane inca deconectata de la circuitul financiar international iar dupa noile reglementari va fi asemanata cu Germania lui Hitler sau Rusia lui Stalin ambii iubitori de banci.
Mai asteptam retrogradarea ratingului de tara, atacurile speculative asupra monedei si balbaiala legislativa si executiva din urmatoarea jumate de an si vom ajunge la 10 -15% inflatie.
In aceste conditii, o sa devina hartie de folosit la baie.
PS. ING a jucat banii cu Iran - efecte? Nu la noi. Bancile in turcia joaca bine - banii nu au miros, dictatura e doar pt populatie, nu pentru actorii suprastatali (ca nu zic intangibili - desi mai platesc si ei cate o maslina cand sunt prinsi cu cioara vopsita de tari precum SUA).
Banii put? Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania - Profitul a devenit un cuvant urat in Romania. Cand faci profit e ca si cum ai fi implicat în activitati ilegitime.