De asemenea, o serie de active ar putea fi execptate de la taxare, urmând de asemenea ca și nivelul taxei să fie coborât și pus în corelaţie cu creşterea intermedierii financiare.
Ceea ce e mai important, taxa nu va mai fi ancorată la ROBOR, ci la un alt indice calculat pe baza tranzacţiilor interbancare efective.
- Potrivit unor surse guvernamentale, viitoarea taxă aplicată activelor ar putea coborî la 0.5% pe an (față de nivelul actual de 1.2%, în funcție de ROBOR), plătibilă semestrial ( nu trimestrial), fiind corelată cu marja de dobândă. Astfel una din acuzațiile adresate public sectorului bancar- aceea că nu sprijină economia- ar fi anihilată. Potrivit acelorași surse, programele Guvernamentale și unele categorii de credite vor fi exceptate, urmand ca băncile să plătească în plus dacă marjele cu care lucrează, cresc. Asta ar rezolva problema marjelor și din punct de vedere stimulativ și coercitiv. Coercitiv, dacă băncile cresc marja de dobândă față de trimestrul precedent de pildă (datele fiind publicate periodic de către Banca Centrală), le penalizezi. Stimulativ, dacă băncile scad această marjă, ar putea să li se permită deducerea unui procent din volumul activului înmulțit cu valoarea taxei.
- Discuțiile sunt aprinse pe scenariul în care din activele taxate să facă sau nu parte rezervele minime obligatorii pe care băncile le plasează la BNR. Finanțele vor ca ele să fie taxate, autoritățile europene sugerează eliminarea lor întrucăt RMO reprezintă un instrument de politică monetară, iar taxarea lor ar însemna să limitezi capacitatea BNR de a-și urmări obiectivele.
- Noul proiect trebuie trimis spre avizare la BCE, care a semnalat deja că OUG 114 încalcă legile europene.Dacă ministrul Teodorovici nu-l trimite nici de această dată, infringement scrie pe noi.
- De asemenea, schimbarea referinței de taxare trebuie avizată de Consiliul Concurenței pentru că media tranzacțiilor efective nu este conforma cu Directiva UE care spune că ancora trebuie să fie ”un indice de piață”. Diferența este că indicele de piață este transparent, în timp ce media nu este. În plus acea medie reflectă tranzacții trecute, în timp ce creditele trebuie indexate pentru viitor.
- 29 decembrie 2018, zi de sâmbătă. Ordonanța de urgență 114/2018 , denumită inițial „taxa pe lacomie” e publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Teodorovici acuă presiuni foarte mari pentru ca OUG 114 să nu se adopte.
- 19 ianuarie 2019. Sedinta din 19 decembrie 2018 va ramâne în istoria financiara drept cea mai neagra zi pentru piata de capital postdecembrista în conditiile în care indicele principal BET s-a prabusit cu 12% si a trecut pe minus de la începutul anului, iar în cazul Bancii Transilvania si al BRD, le-au fost aplicate pentru prima oara de când sunt listate, deci de circa doua decenii, mecanisme pentru limitele de variatie a pretului întrucât cererea de cumparare de actiuni era aproape inexistenta. Vânzarile brutale si lipsa unei contraparti au facut ca Banca Transilvania sa piarda 20% din valoare, iar BRD sa se prabuseasca cu 17%.
- 16 ianuarie: PNL solicita abrogarea OUG 114/2018 privind masurile fiscale, a anunțat liderul PNL, Ludovic Orban, care a adaugat ca respingerea legii va putea fi posibila în cadrul sesiunii extraordinare parlamentare.
- 23 ianuarie. Cristian Bichi, consilierul guvernatorului Bancii Naționale a României (BNR), a explicat că, deși taxa pe activele financiare este aplicata în Polonia și Ungaria, formula din România este unică.
- 31 ianuarie. Vin reacțiile din mediul de afaceri. Coaliția pentru Dezvoltarea României, urmată apoi și de alte asociații ale mediului de afaceri avertizează că OUG 114 riscă să declanșeze o criză profundă. Foarte mult companii au renunțat la investiții și nu știu cum să reacționeze în ceața pe care PSD a aruncat-o asupra legislației fiscale.
- 10 februarie. Celebrul deja Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dancila, a anunțat că discută modificarea „taxei pe lacomie” pentru energie, deoarece sunt niște probleme legate de încalzire. Discuțiile vor fi facute dupa aprobarea bugetului. ”Taxa pe lacomie, nu cred ca s-a pus niciodata problema (de renunțare - n.red.). Exista discuții pe taxa pe lacomie pe anumite aspecte. Vorbim de niște analize pe energie. Vorbim de producatorii pe carbune, pe încalzire, de regula, de CET-uri, de CEO Oltenia, CEO Hunedoara. Acolo sunt niște analize, pentru ca, în 2018, în afara de faptul ca economia a dus-o într-un ritm bun, s-au facut și foarte multe analize care vor pregati reformele din acest an”, a afirmat Darius Vâlcov, într-o emisiune la Antena 3. Consilierul premierului a spus ca trebuie modificata taxa pe lacomie, facând referire la „riscul de încalzire”.„Se știa (de riscul de încalzire, înainte de adoptarea OUG nr. 114/2018), au fost facute niște analize, s-a discutat în coaliție, în coaliție s-a decis ceva, am mers la ministere, la ministere s-a decis altceva. Lucrurile sunt un pic neclare de la momentul construc?ței. Ceva a fost acolo, pentru ca inițial așa ar fi trebuit sa fie, fara partea de încalzire. Se pare ca în forma în care a ie?it în public a existat aceasta modificare”, a detaliat Vâlcov.
- 11 februarie. Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR a declarat ca taxa pe activele financiare ale bancilor trebuie „rupta” de ROBOR. Isarescu a menționat la prezentarea „Raportului asupra inflației” ca se dorește „ruperea în totalitate a taxei (n.red. - pe activele bancilor) de indicele ROBOR, care are alte scopuri”. Guvernatorul BNR a mai spus, ca BNR și MFP au format un grup de lucru la Comitetul Național de Supraveghere Macroprudențiala (CNSM), pentru a discuta despre taxa pe activele bancilor, „ca sa nu se mai interfereze domnul Vâlcov”, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dancila.
- 12 februarie. Mugur Isarescu : „OUG nr. 114/2018 este cel puțin o nereușita, este un impozit pe politica monetara, ne leaga de mâini. (...) Daca noi, la un atac al leului majoram dobânzile, omorâm bancile”, a afirmat Mugur Isarescu la audierea de la Comisia Economica a Senatului.
- 13 februarie. Banca Centrala Europeana amintește autoritaților române ca ar fi trebuit consultata înaintea adoptarii OUG 114/2018 care prevede intoducerea taxei pe activele bancare, într-o scrisoare adresata ministrului Finan?elor Eugen Teodorovici. Teodorovici, anunță că va răspunde scrisorii Bancii Centrale Europene. „Scrisoarea exista. Voi avea și eu un raspuns la aceasta scrisoare !”, a afirmat Eugen Teodorovici la o emisiune la Digi24.
- 14 februarie. Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a sus?inut, miercuri seara, ca o modificare a OUG nr. 114/2018 va fi decisa doar dupa o discutie în Coalitia de guvernare, dupa care în Guvern.
- 15 februarie. Eugen Teodorovici anunță ca OUG nr. 114/2018 nu va fi modificata în următoarea ședință de Guvern. ”Nu este obligatoriu sa fie modificata. (...) Cei care se așteapta sa fie modicat ceva sa mai aștepte!”, a declarat Eugen Teodorovici.
- 17 februarie. Eugen Teodorovici,declară ca OUG nr. 114/2018 a fost facuta în echipa guvernamentala, iar presiuni de modificare exista din partea altor miniștri de finanțe din Uniunea Europeana.
Cine sunt astia care isi permit sa dea note urmasilor dacilor, fara sa aiba aprobare de la partid.
La New York nu au citit programul de guvernare?!
Pe ei ii intereseaza miliardele din fondul de pensii. Si toata lumea a bagat botul la fenta cu activele bancare, pentru ca acolo sunt institutii vocale care isi apara businessul.
Amaratii care vor fi deposedati de pensia privata nu intereseaza pe nimeni, se pare.
Chiar nimeni nu vede ca noile conditii de functionare a fondurilor de pensii sunt facute sa le determine sa inchida afacerea?
Daca reusesc sa puna mana pe acele miliarde vor avea destui bani sa isi acopere promisiunile electorale, cel putin pe durata actualului mandat, si tare mi-e ca prostimea ii va vota din nou, si nu mai scapam de ei. E simplu sa inchizi bugetul daca spargi pusculita in care ai bagat timp de 11 ani bani pentru pensie.
poti sami explici cum de nu curge deja cu lapte si miere avand in vedere ca doar celelalte partide sunt de vina pt tot ce e rau?!
:))
Prostia majorităţii românilor e colosală.
Aveti astfel si explicatia ordonantei.
Daca vedeti si ce banca a speculat mai mult si prin cine, daca vedeti si castigatorii pe Bursa - mai aveti o explicatie.
///
Ordonanta asta nu are nicio legatura cu bugetul etc. Are cu banii pe care i-au facut unii din ea. Si continua probabil sa mai faca,
Daca e vorba de prostie sau de interes, greu de spus, Probabil si una si alta. Dar e vorba in orice caz despre baniii din buzunarul unora si nimic altceva
Acum intreb de ce nu-si prezinta demisiile , pentru incompetenta (si prostie) cei doi :vizionari:? Poate chiar au speculat pe bursa si ar trebui si deschiderea unui dosar penal........
Unele actiuni sunt ireversibile, pot sa si dea si o suta de demisii, dezastrul nu se mai repara!
Chiar daca sunt actiuni greu de recuparta, ticalosii trebuie pedepsiti. Ca sa nu mai gandesca si altii ca scapa doar cu mustrare verbala.