​Dincolo de orice platituditudine, 8 martie va fi mereu despre femeile din viața noastră. De ziua lor, ne-am propus să vorbim în mod special despre acele femei care ne-au oferit încredere prin lecțiile financiare din primii 7 ani de viață. Se spune că primele lecții de educație le primești în cei șapte ani de acasă. Fiecare poveste de viață e diferită, așa cum sunt și poveștile celor trei cupluri de mame-fiice din clipul de mai jos, dar un lucru se desprinde ca reper comun: când vine vorba de bani, mama e figura iconică care pare că oferă, în familia din România, primele repere ale independenței financiare.

Flori & DenisaFoto: HotNews

Echilibrul din alergat & cozonaci

Diana are 27 de ani, lucrează la bancă, predă cursuri de educație financiară la Școala de Bani și a intrat anul trecut în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de educație financiară din România. Și-a luat bicicletă și a mers la Disneyland pe banii ei, și-a făcut prima pușculiță într-un borcan de miere pe care a trebuit să-l mănânce, iar când și-a început cariera, a mers pe furiș la primul ei job, în condiițiile în care părinții știau că învață.

Foto: Mariana & Diana

Acesta este, pe scurt și incomplet, parcursul Dianei dacă dăm timpul înapoi. Tot drumul a fost însoțită de mama ei, care a învățat-o să fie independentă și cum să-și mențină echilibrul în viață.

Pentru Diana, echilibrul este între job și familie, între dorința de a cheltui și nevoia de a economisi, între plăcerea de a călători și inteligența de a învăța. Și tot acest echilibru și-l păstrează alergând primăvara cu mama ei pe faleza din Constanța sau frământând iarna cozonaci în bucătărie.

“La 20 de ani, și eu credeam că dragostea ține de foame”

Florentina și Denisa întruchipează perfect devenirea. Te uiți la Denisa și vezi ce a fost Florentina („La 20 de ani și eu credeam că dragostea ține de foame”), te uiți la Florentina și vezi ce va deveni Denisa („Sfatul meu este să fii independentă financiar”).

Florentina lucrează la bancă, Denisa își caută deocamdată drumul sau îl bătătorește pe al altora - e fundraiser într-o asociație studențească. A făcut sport de performanță, cursuri de actorie și jurnalism, călătorește mult și fotografiază, va merge în SUA într-un program Work&Travel. La 20 de ani ai atâtea oportunități, încât lumea pare prea mică.

Foto: Flori & Denisa

Indiferent pe ce cale va apuca, Denisa o va avea mereu în față pe mama ei și legătura dintre ele. Când erau mici-mici, ambele au pornit aceeași întreprindere: să strângă bani să-și cumpere păpușa preferată din vitrină. Au reușit ambele. Visurile sunt aceleași, doar epocile diferă. Dovadă sunt păpușile, pe care le păstrează și azi.

„Cred că locul femeii este exact acolo unde dorește ea să fie”

Dacă vreți să vedeți cum arată independența, uitați-vă la Alina și Alexandra. E drept, unele lucruri se moștenesc. Când a spart prima oară pușculița - celebrul porcușor -, Alina și-a cumpărat un set de mașinuțe, nu păpuși. Când a spart prima oară pușculița, Alexandra și-a luat un skateboard („Îmi doream foarte mult să-mi rup picioarele și nu știam cum”).

Foto: Alina & Alexandra

Alina lucrează la bancă și are grijă să facă transfer de know-how către fiica ei, pentru că independența costă. Așa că Alexandra a transformat o joacă de copil în business: borcanele cu dulceață pe care le-a făcut într-o vacanță de vară le-a scos la vânzare și a marcat primul profit câștigat din munca ei.

„Cred că locul femeii este exact acolo unde dorește ea să fie”, spune azi generația Alexandrei. Și va ajunge acolo pentru că generația Alinei a avut grijă să investească în viitorul copiilor. Independența nu înseamnă ruperea legăturilor, se vede cel mai bine la Alina și Alexandra.

Poveștile de viață de mai sus fac parte din campania #EasuntEU. Până pe 31 martie, pentru fiecare mulțumire adresată mamei și postată în Social Media cu hashtag-ul #EasuntEU, Banca Comercială Română donează 1 Euro și susține o profesoară de la Teach for Romania să formeze noi generații. Află mai mult detalii pe http://easunteu.ro/