“Suntem destul de supărăţi din cauza modul în care această taxă a fost introdusă. Când introduci asemenea măsuri fără studii de impact, fără să înţelegi implicaţiile pe termen lung efectul este deteriorarea încrederii, iar acest lucru se resfrânge asupra întregii economii”, a spus şeful ING Bank.
El a subliniat însă că taxarea suplimentară nu va afecta planurile de dezvoltare ale ING la nivel local. Banca va continua să investească în tehnologie şi va angaja circa 200 de oameni în acest an.
ING Bank a obținut, în România, un profit net de 685 de milioane de lei, anul trecut, o creștere cu 39%, față de anul anterior, iar profitul înainte de taxe a crescut cu 34%, până la 781 de milioane de lei, arată datele prezentate joi, potrivit Mediafax.
Veniturile au crescut cu 27%, până la 1,821 miliarde de lei, datorită creditării, iar cheltuielile au crescut cu 15%, până la 854 de milioane de lei, ca urmare a majorării salariilor și a investițiilor în tehnologie, orientate spre adăugarea de noi servicii și produse. În plus, costurile de risc au crescut cu 80%, până la 175 de milioane de lei.
Valoarea activelor ING Bank România a crescut cu 14% anul trecut față de anul anterior, până la 38,3 miliarde de lei, astfel că aceasta avea o cotă de piață de aproape 8,5%, fiind pe locul 6 în sistemul bancar local. Numărul de clienți era de 1,5 milioane, la finele anului trecut, o creștere de 11%, comparativ cu finele anului anterior, iar din acest total 1,3 milioane erau persoane fizice, o majorare de 13% față de anul precedent.
Cota de piață a băncii era la finele anului trecut de 10,1% pe creditare, fiind pentru prima dată când ING trece de 10%, de la intrarea în România.
Unul din cinci credite personale a fost acordat anul trecut de ING Bank România, iar refinanțările au început să fie disponibile la creditele online.
Pe depozite, cota de piață a ING este de 9% în România, soldul acestora crescând cu 16% anul trecut, comparativ cu anul anterior, până la 31,1 miliarde de lei, din care 67% erau acordate persoanelor fizice și 33% companiilor. Cota de piață a băncii pe salarii era de 12%, iar trei din zece tranzacții din România au fost făcute prin intermediul băncii.
P.S. OUG 114 va fi frectie la picior de lemn pt banci. Mai ieri potrivit BNR falimentau pe capete, acum zilnic suntem bombardati cu profiturile facute de banci in tara. Cum zicea seful BNR? Ca OUG 114 scade dobanzile la depozite? Cat are ING pe un an la lei : 1.30%, cat primeste la un credit ipotecat : 6,68%.
Apropo de "actualizare date", ce actualizare inseamna intrebarea obligatorie referitoare la potentialele relatii ale firmei cu societati nerezidente? Aia este cercetare de marketing, scumpilor. Asa e cand nu va pune nimeni la punct si faceti aici pe zmeii in timp ce la voi acasica spalati bani la scara mare si platiti amenzi pentru asta.
Poate te bucuri de vreo oferta cu primul an gratuit si fara numar dupa, ca asa agata astia clientii si romanii's fraieri la faza asta.
Partea cu BO-urile este un argument valid si-l inteleg perfect (parca ca au remediat cumva, dar nu folosesc eu). La casierii, mai afectati sunt cei ce lucrau cu valuta cash, ca bancomatele sunt ok pentru depunere.
ING suxx in schimb pe parte proceduri impuse si material uman, fie propriu, fie francizati. Am niste show-uri misto cu ei si s-ar putea sa dau drumul pe "piata" la niste mailuri. Dupa cum am zis, nu-i iubesc :D