Inițial, Ministerul Finanțelor a anunțat, în cadrul unui proiect care includea și prelungirea termenului de depunere a Declarației Unice, că veniturile realizate de entitățile care sunt implicate în Turneul final al Campionatului European de Fotbal 2020 nu vor fi impozitate. Între timp, în Monitorul Oficial a fost publicata doar partea cu privire la Declarația Unică.

Ministerul Finantelor PubliceFoto: Hotnews

Ministerul chiar s-a lăudat, într-un comunicat de presă, că în acel document se află și prevederi cu privire la evenimentul respectiv.

Vezi noul proiect aici

Conform notei de fundamentare:

  • Pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin semnarea scrisorii de garanție prin care România s-a angajat că va întreprinde demersurile necesare pentru a susține facilitățile fiscale solicitate de UEFA, în contextul corespondenței purtate cu UEFA în calitate de entitate organizatoare, cu privire la confirmarea facilităților fiscale prevăzute la Articolului II din Legea nr. 145/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și datorită faptului că activitățile de pregătire și organizare a evenimentului vor începe în perioada următoare, se propune ca veniturile realizate de entitățile nerezidente organizatoare și filialele nerezidente ale acestora, ca urmare a pregătirii, organizării şi desfăşurării Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 să fie considerate venituri neimpozabile în înțelesul impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, fără a mai fi necesară înregistrarea fiscală în România a acestor entități nerezidente organizatoare și a filialelor nerezidente ale acestora.
  • În sensul impozitului pe profit aceste entități nerezidente organizatoare și filialele nerezidente ale acestora, nu vor fi considerate contribuabili iar activitățile desfășurate de entitățile nerezidente organizatoare și filialele nerezidente ale acestora ca urmare a pregătirii, organizării şi desfăşurării Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 nu conduc la existența unui sediu permanent în România.
  • Filialele nerezidente sunt confirmate de către entitățile nerezidente organizatoare ca având legătură cu pregătirea, organizarea și desfășurarea turneului.
  • În același timp, se clarifică faptul că veniturile realizate de persoane juridice, altele decât entitățile nerezidente organizatoare și filialele nerezidente ale acestora, ca urmare a pregătirii, organizării și desfășurării Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, sunt venituri neimpozabile în înțelesul impozitului pe profit și sunt venituri scutite în înțelesul impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, dacă persoanele juridice sunt confirmate de către entitățile nerezidente organizatoare și/sau filialele nerezidente. În cazul persoanelor juridice române, se propune ca veniturile obținute din activitățile de pregătire, organizare și desfășurare a Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, precum și din redevențe sau distribuiri de active să fie neimpozabile, pentru a asigura un tratament fiscal unitar entităților implicate. Acest regim fiscal va fi acordat doar persoanelor juridice române care au ca scop unic pregătirea, organizarea și desfășurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. În acest context, în temeiul prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se menține obligația înregistrării fiscale și obligația declarării veniturilor obținute de persoanele juridice nerezidente menționate.
  • Sunt neimpozabile, în înțelesul impozitului pe venit și al impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, după caz, veniturile realizate de persoanele fizice nerezidente, implicate în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, dacă persoanele fizice nerezidente sunt confirmate de către entitățile nerezidente organizatoare și/sau filialele nerezidente ale acestora.

Citește și: