Instituția europeană a remarcat și faptul că OUG nr. 114/2018 nu a fost însoțită de nicio evaluare a impactului de către asupra sectorului bancar, iar în absența unui astfel de document, riscul ca taxa să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar nu poate fi exclus.
Banca Centrală Europeană revine cu precizări în legătură cu minciuna ministrului de Finanțe român: Încă analizăm proiectul OUG 114, dar NU am emis încă niciun aviz

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Dar la ce să te aștepți la altceva decât minciuni, din partea unui pesedac?
Eu zic sa ia direct scriptele de la aia, le semneaza si gata
Deci ce aviz pe ROBOR si OUG/HG ziceti ca avem nevoie de la BCE?
Noi il credem pe Chiparos, pe viitorul presedinte, nu pe bancherii europeni!
Daca Dl. Teodorovici zice ca BCE ne-a dat avizul, cu siguranta ca asa este!