Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a fost de 60.600, anul trecut, în creştere cu 600 faţă de anul anterior, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS). În anul 2018, rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a fost de 1,24%, înregistrând aceeaşi valoare ca şi în anul precedent. Rata medie anuală a locurilor de muncă vacante reprezintă raportul dintre numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante şi numărul mediu anual total al locurilor de muncă (ocupate şi vacante, exclusiv cele blocate sau destinate numai promovării în interiorul întreprinderii sau instituţiei), exprimat procentual.

Conform INS, în anul 2018, ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai ridicate valori s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (3,02%), în administraţia publică (2,78%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (2,07%).

În industria prelucrătoare s-au concentrat circa 27% din numărul total al locurilor de muncă vacante (16,4 mii locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 1,38%.

"La polul opus, cele mai mici valori, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile din industria extractivă (0,14%, respectiv 0,1 mii locuri vacante).

Sectorul bugetar a însumat peste 28% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administraţia publică (7.600 locuri vacante), urmată de sănătate şi asistenţă socială (6.900 locuri vacante), respectiv de învăţământ (2.700 locuri vacante)", menționează sursa citată.

  • În anul 2018, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori prin intermediul ratei, cât şi al numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante s-a constatat în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate (1,55% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 16.400 locuri vacante).
  • La polul opus, cu cea mai redusă disponibilitate a cererii de forţă de muncă salariată, s-au regăsit ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (0,42% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori (0,69% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 2.300 locuri vacante).

Anul 2018 comparativ cu anul 2017, cea mai relevantă creştere, atât a ratei, cât şi a numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-a regăsit în rândul ocupaţiilor elementare (+0,16 puncte procentuale, respectiv +1.000 locuri vacante).

"La polul opus, rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai relevante scăderi în rândul ocupaţiilor de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (-0,22 puncte procentuale), de specialişti în diverse domenii de activitate (-0,14 puncte procentuale), respectiv de lucrători în domeniul serviciilor (-0,1 puncte procentuale). Cele mai semnificative diminuări ale numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate (-1.000 locuri vacante), respectiv de lucrători în domeniul serviciilor (-500 locuri vacante).