Isărescu: ​Vom avea o ședință, după care vom trimite Parlamentului poziția BNR cu privire la repatrierea aurului. Rezerva e rezervă, nu e investiție. Rezervele îți reduc costurile de finanțare

de DP     HotNews.ro
Marţi, 2 aprilie 2019, 15:29 Economie | Finanţe & Bănci


Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Foto: Hotnews
Vom avea o ședință a CA și vom trimite Parlamentului poziția BNR cu privire la repatrierea aurului, a spus marți guvernatorul BNR Mugur Isărescu la briefingul de presă care a urmat ședinței de politică monetară. Întrebat despre corelația dintre ROBOR și noua referință prevazută în OUG 114/2018, Isărescu a admis că noile dobânzi s-ar putea situa în jurul facilității de creditare (3.5%), recomandând băncilor să crească recompensarea depozitelor.

”Sunt în cercetare aceste corelații, le analizăm și noi, dar a propos de deciziile de astăzi vor face ca dobânzile pe termen scurt de pe piața monetară care acoperă 80% din tranzacții și care contribuie la calcularea noii referințe- dobânzile calculate în acest fel ar putea fi destul de sus, lângă facilitatea de creditare. Băncile vor simți că au mai puțină lichiditate și vor lua o decizie cât mai repede, anume să majoreze dobânzile la depozite- atât pentru populație cât și pentru firme. Dobânzile nu sunt scoase din pălărie, ca să-l citez pe dl. Dăianu. Sunt determinate de anumiți indicatori, cum e inflația. Mărimile economice au determinări obiective. BNR poate cel mult ”ghidona” aceste mărimi”, a spus Isărescu.

Să vedem cum va arăta forma finală a legii privind repatrierea aurului. Avizul pe care îl vom trimite va fi făcut cu profesionalism și cu angajamentul nostru de a păsatra credibilitatea României. Din punctul meu de vedere nu e nevoie de o lege în acest sens, a mai adăugat Isărescu. Vom încerca să explicăm mai bine ce înseamnă rezerva pentru că s-au vehiculat multe discuții pe lângă subiect. Rezerva e rezezervă, nu e investiție. Rezervele îți reduc costurile de finanțare și îți aduc mai multe avantaje decât repatrierea ei, a mai adăugat guvernatorul Băncii Naționale.

Am fi obținut câștiguri dacă făceam operațiuni speculative. Dar noi NU facem asemenea operațiuni cu rezerva țării. Am mai spus-o, NU jucăm la păcănele aurul Românie!, a adăugat Isărescu.

Trăim într-o Europă cu capitaluri liber miscătoare. Nici noi nu putem să ne ducem cu rată de politică monetară într-o anumită direcție fără să ne uităm la zona euro. Ideea că, în România, dobândă de politică monetară este mult prea înaltă la 2,50%, nu este realistă. Avem, într-adevăr, alte probleme pe care le-am semnalat în Raportul de stabilitate, din toamna anului trecut: ecart încă mare între dobânzile de pasiv și de dobânzile de activ”, a susținut oficialul BNR.

Noi luăm la aur, până în criză, 1 procent-un procent și ceva, la valută, la dolar luăm 5 sau 6 pe diferite plasamente. Raportul s-a cam păstrat. Dacă la dolar a ajuns 0 sau negativ, ajunsese, va dați seamă câtă fantezie au avut cei care tot revenit și au revenit că nu știu cât a pierdut Banca Națională că nu a obținut dobândă la aur.


.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5277 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    Nu e ca nu inteleg (Marţi, 2 aprilie 2019, 16:24)

    tarabost [utilizator]

    E ca vor altfel.
    • +4 (4 voturi)    
      Exact (Marţi, 2 aprilie 2019, 16:44)

      aladdin [utilizator] i-a raspuns lui tarabost

      Cum sa nu le faca cu ochiul un munte de aur?!? Ca in rest, nu prea mai sunt multe de furat.
      • 0 (0 voturi)    
        aduceti aurul sa-l ingropati la Rosia Montana (Marţi, 2 aprilie 2019, 21:54)

        Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui aladdin

        sau Rovina, sau Certej.
        Dupa care sa-l faceti cadou unor smecheri internationali
    • +6 (6 voturi)    
      Moscova se bucura ca aurul ajunge ma aproape (Marţi, 2 aprilie 2019, 17:36)

      Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui tarabost

      de granitele sale.
      La o aruncatura de grenada de armata a 14-a si gazprom
  • +6 (6 voturi)    
    dacă (Marţi, 2 aprilie 2019, 17:48)

    nahir [utilizator]

    te pui la mintea odihnită a lui vâlcov, marele afacerist (tocmai ce i-am văzut biografia de tinerețe pe recorder.ro) și a naționaliștilor de păcăleală, dragnea și șerban nicolae, asta pățești. Te întorci la economia tribală de comună primitivă.
  • +4 (4 voturi)    
    Rational, dar (Marţi, 2 aprilie 2019, 18:05)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    .. dar nu pentru HOTiI din psd+alde+udmr pentru care doar jaful e singura tinta politica.
  • 0 (4 voturi)    
    de unde tragem concluzia ca 1g de aur la Londra... (Marţi, 2 aprilie 2019, 19:37)

    demaGOGU [utilizator]

    ...valoreaza mai mult decat 1g de aur la Bucuresti (sic).

    poncife, truisme, locuri comune a la Isarescu.
  • +1 (1 vot)    
    Problema e ... (Marţi, 2 aprilie 2019, 19:52)

    UltimulStingeLumina [utilizator]

    Ca BNR-ul domnului Isarescu i-a lasat pe astia sa se joace cu focul fara ca ei sa inteleaga ceva din regulile economiei.
    Nici nu ar putea sa o faca daca sunt fie mafioti, fie slugi semi analfabete (transpira daca ii pui sa se semneze).
    Si acum cand au practic toata puterea, reactia domnului Isarescu este ... prea tarziu, prea putin.
    Aici ajungi daca mergi pe ideea ca "asa ceva nu se poate intampla"
    Ba da ... totul de poate intampla atunci cand joci la masa cu sarlatani
  • 0 (0 voturi)    
    reducerea costurilor cu finantarea (Miercuri, 3 aprilie 2019, 8:21)

    anion [utilizator]

    Recent, PSD a imprumutat 3,5 mld. euro pe diferite termene care inseamna cam 80% din valoarea aurului depozitat la Londra. Pentru 5-6 luni costurile cu finantarea nu vor scadea.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by