Vulnerabilitate a creşterii economice europene la fluctuaţii, la cererea externă, la incertitudini şi la instabilitate fac să fie mai urgentă şi mai necesară consolidarea Uniunii Economice şi Monetare şi să fie nevoie de sprijin pentru investiţii în coeziune economică şi teritorială, a declarat Roberto Gualtieri, preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (ECON) a Parlamentului European, potrivit Agerpres. Acesta a făcut declarațiile după discuțiile avute în cadrul reuniunii Eurogrup.

Roberto Gualtieri, presedintele Comisiei pentru afaceri economice si monetare (ECON) Foto: Hotnews

El a mai spus că în reuniunea Eurogrupului s-a vorbit despre faptul că Europa se află într-o situaţie de încetinire economică.

"În discuţia din această dimineaţă, din cadrul Eurogrupului, am vorbit şi despre faptul că suntem acum într-o situaţie de încetinire economică. Asta, desigur, mai ales din cauza incertitudinii geopolitice şi a reducerii cererii externe, dar de asemenea sunt în joc şi factori interni. Acesta a fost primul mesaj pe care l-am transmis miniştrilor din Eurogrup şi anume că este tot mai presantă şi mai urgentă nevoia de a veni cu rezultate în ceea ce priveşte reformarea Uniunii Economice şi Monetare şi de asemenea este foarte important să discutăm despre orientarea politicii noastre economice, în ce direcţie o vom lua", a afirmat Gualtieri.

În opinia reprezentantului Parlamentului European, această vulnerabilitate a creşterii economice europene la fluctuaţii, la cererea externă, la incertitudini şi la instabilitate fac să fie mai urgentă şi mai necesară consolidarea Uniunii Economice şi Monetare şi să fie nevoie de sprijin pentru investiţii în coeziune economică şi teritorială.

"Ne lipseşte un instrument pentru a face faţă şocurilor asimetrice, dar în acelaşi timp avem nevoie de instrumente şi politici mai puternice pentru a spori potenţialul de creştere, pentru a susţine cererea internă, pentru a consolida coeziunea economică şi teritorială şi, de asemenea, să se susţină sustenabilitatea fiscală şi economică", a afirmat Roberto Gualtieri.