Primul program de obligațiuni ipotecare lansat de o bancă românească

de DP     HotNews.ro
Marţi, 9 aprilie 2019, 10:19 Economie | Finanţe & Bănci


Sergiu Oprescu, presedintele Alpha Bank Romania
Foto: Ager Press
Alpha Bank Romania a lansat primul program de obligațiuni ipotecare din România în valoare de 1 miliard euro. Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din cadrul programului, cu o limită de 200 milioane euro va avea loc în viitorul apropiat. Obligaţiunile ipotecare reprezintă o soluţie de finanțare des întâlnită în străinătate, prin care banca emitentă urmărește să își diversifice sursele de finanţare, cât și să scadă costul mediu al acestora, atrăgând noi fonduri pentru dezvoltarea și extinderea activităţilor sale.

La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 27% din creditele ipotecare acordate de instituţiile financiare sunt finanţate prin emiterea de obligaţiuni ipotecare, aceasta fiind o soluţie frecvent utilizată de toate sistemele bancare din Europa.

Potrivit Legii nr. 304/2015, obligaţiunile emise în cadrul Programului sunt garantate cu un portofoliu de creanțe decurgând din contractele de credit ipotecar/de investiţii imobiliare aflate în derulare, fără ca emisiunea de obligațiuni ipotecare să atragă modificări în privința termenilor contractuali agreați anterior cu clienții băncii sau a garanțiilor aferente contractelor de credit.

Sergiu Oprescu, președintele executiv al Alpha Bank Romania, a declarat: "Avem plăcerea să anunțăm primul program de obligațiuni ipotecare din România, o inițiativă care continuă tradiția noastră de pionierat în domeniul bancar, după lansarea în 2001 a primului împrumut imobiliar. Prin acest Program, România va intra în rândul țărilor care au atât o legislație modernă, cât și o piață activă a obligațiunilor ipotecare".

Proiectul se desfășoară în colaborare cu banca de investiții Barclays Bank PLC, ca aranjor, PwC ca agent, Allen & Overy Londra și RTPR Allen & Overy în calitate de consilieri ai aranjorului și Clifford Chance Badea și Clifford Chance London, în calitate de consilieri ai emitentului. Alpha Bank Romania intenționează să listeze obligațiunile emise în cadrul Programului atât pe Bursa din Luxemburg, cât și pe Bursa de Valori București. Moody's va acorda rating obligațiunilor emise în cadrul Programului.


Citeste mai multe despre   








3214 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Renumitele DERIVATIVES (Marţi, 9 aprilie 2019, 10:42)

    KMiraj [utilizator]

    Aceasta forma de derivate ale unor alte "contracte bancare" este o forma de a drege ciorba proasta cu busuioc.

    https://www.youtube.com/watch?v=q8hjUei-Nwo

    Asa a crapat piata financiara in 2008 ... reincalzim aceeasi ciorba?!
    • +1 (1 vot)    
      mare adevar (Marţi, 9 aprilie 2019, 10:53)

      Andreiasu [utilizator] i-a raspuns lui KMiraj

      Aveti mare dreptate. Urmeaza tranzactioarea ipotecilor si apoi spargerea bulei. Dar, ce face BNR?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version