"În primul rând, documentele pe care le-ați anexat la scrisoarea dvs. au o vechime de peste zece ani, datând de la începutul crizei financiare, și nu arată, la prima vedere, dovezi suficient de clare cu privire la încălcări pentru a justifica o investigație în materie", a transmis comisarul european către 10 europarlamentari români: Dan Nica, Răzvan Popa, Victor Boștinaru, Andi Cristea, Doru-Claudian Frunzulică, Maria Grapini, Claudia Țapardel, Maria Gabriela Zoană, Emilian Pavel și Claudiu Ciprian Tănăsescu.
Acesta este un răspuns la o solicitare făcută în luna februarie de europarlamentarii români.
"În al doilea rând, având în vedere perioada de timp care a trecut, nu ar mai fi posibil ca Comisia să impună sancțiuni financiare", mai precizează comisarul european.
Acesta mai spune că în România, Consiliul Concurenței a efectuat deja o investigație în această privință, care a fost închisă în 2013. Consiliul Concurenței a consultat Comisia Europeană cu privire la închiderea cazului, se mai precizează în scrisoare.
Margrethe Vestager mai arată că o investigație recentă a Comisiei pe EURIBOR nu s-a referit la creditele ipotecare, ci la încercările de a manipula rata dobânzii de referință legată de euro, în anumite perioade de timp, cu efecte asupra piețelor instrumentelor derivate în întreaga Uniune Europeană. Nu a existat niciun indiciu că împrumuturile pe termen lung și ipotecile au fost afectate de comportamentul anticoncurențial al băncilor implicate, mai arată comisarul european.
Reamintim că de la începutul anului au avut loc mai multe audieri în cadrul comisiei economice din Senat, în cadrul unei așa-zise anchete cu privire la o eventuală manipulare ROBOR. Cel mai vehement senator care tot invocă manipularea ROBOR este Daniel Zamfir (ALDE), șeful comisiei.
Audierile în Comisia economică a Senatului au fost făcute în contextul unor documente prezentate de Daniel Zamfir, pe 20 ianuarie, cu date despre ROBOR şi cu declaraţii contradictorii ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Senatorul ALDE a vorbit despre un raport al unei investigaţii a Consiliului Concurenței începute în 2008 şi încheiate în 2011, însă care nu a fost finalizat cu nicio rezoluţie. EL a cerut Băncii Naţionale să oprească acest mecanism artificial de calculare a ROBOR.
Totul e doar un populism ieftin: dobanda medie e legata de riscul de tara si nu poti schimba asta.
Cand statul roman, care teoretic e cea mai de incredere entitate din tara asta, se imprumuta cu 4,7% IN EURO, cu ce dobanda crede cineva ca se poate imprumuta un Ionescu oarecare in lei?
Trebuie scazut riscul de tara, scazut deficitul public structural, deficitul de cont curent, tinuta inflatia sub control (adica trebuie de fapt sa indeplinim ani si ani la rand conditiile de aderare la zona euro).
La noi, toate astea au luat-o razna, iar clasa politica da vina pe banci, unde doar se reflecta toate dezechilibrele astea create chiar de o guvernare inepta. O simpla comparatie cu tarile din zona, gen Bulgaria, Ungaria, Cehia, ne arata cat de rau suntem guvernati.
oh well.... pe astia e mai complicat sa-i duci cu zaharelu...