A fost bine. A fost peste așteptări. A fost ca ploaia care mătură praful adunat și face aerul mai respirabil. Începusem să cred că populismul deșănțat devine norma, că România bunului simț civic și moral fie a emigrat, fie s-a scufundat într-o letală nepăsare. Am regăsit însă o Românie trezită, pe deplin motivată să pună punct tendințelor populiste. Am regăsit o Românie atentă la ceea ce i se întâmplă, gata să pună punct prostiei și minciunii. Am regăsit o Românie perfect conectată la realitate, decisă să pună capăt imposturii.

Dan PopaFoto:

Admit că nu credeam într-un succes de asemenea magnitudine, așa încât mi se pare esențial să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest rezultat al votului.

Felicitări românilor din țară, care au demostrat că România mai are o șansă, că România vrea să rămână în UE și nu să se lase confiscată de ruși sau de chinezi. Au confirmat prin vot că merităm o Justiție la dispoziția celor cinstiți, nu a infractorilor. Că legile populiste și sloganurile mincinoase nu au ce căuta aici. Că sumțul civic și bunul simț elementar sunt regula și nu excepția.

Felicitări românilor din afara țării care s-au mobilizat exemplar și și-au sacrificat ziua de duminică pentru a arăta că le pasă de ceea ce se întâmplă în România și de direcția în care se mișcă. Fiecare dintre ei merită salutul nostru adânc și sincer.

Felicitări și actorilor politici care au câștigat. Dar, mare atenție la modul în care vă veți administra victoria. Riscul de a lua decizii neinspirate va duce nu doar la a oferi România pe tavă actualilor perdanți, ci veți produce și dezamăgirea cumplită a celor care v-au votat ieri, într-atât încât aceștia să nu mai vrea să iasă vreodată la vot. Abia atunci România mea, cea abia regăsită, va fi pierdută.