Anca Alexandrescu, oficial eliberată din funcție

de F.B.     HotNews.ro
Joi, 30 mai 2019, 14:33 Economie | Finanţe & Bănci


Anca Alexandrescu
Foto: Agerpres
Anca Nicoleta Alexandrescu a fost eliberată din funcția de consilier onorific al primului ministru, potrivit deciziei publicate, joi, în Monitorul Oficial. Calitatea de consilier încetează astăzi.

Viorica Dăncilă, premierul României, a anunțat marți înlăturarea oamnilor lui Liviu Dragnea, printre aceștia aflându-se și Anca Alexandrescu.

Cine este ea


Fiică a cunoscutului jurnalist Horia Alexandrescu (admirator declarat al lui Ion Iliescu), aceasta a devenit consilier pe comunicarea cu presa în 2000 în Guvernul lui Adrian Năstase și era cunoscută printre reporterii de teren drept cenzorul premierului. Alexandrescu reușea să blocheze și să controleze eficient accesul jurnaliștilor la informațiile privind activitatea premierului și a miniștrilor.
  • În perioada 2000-2004 Anca Alexandrescu este consilierul pe probleme de comunicare al premierului Adrian Năstas
  • După decăderea lui Adrian Năstase, Anca Alexadrescu s-a reorientat și a intrat în 2004 în echipa lui Sorin Oprescu, pe vremea când acesta era primar al Capitalei.
  • În 2012 premierul Victor Ponta o aduce în Guvern pe post de consiler de stat remunerat.
  • În 2016 este numită director al departamentului de relatii publice din cadrul KMG Rompetrol.
  • După plecarea lui Ponta din PSD, Liviu Dragnea o aduce în partid și se ocupă de departamentul de comunicare al PSD; devine, neoficial, șefa de cabinet a lui Liviu Dragnea la Camera Deputaților. În februarie 2018 este recomandată și impusă de Dragnea noului premier al Guvernului, Viorica Dăncilă.
Rolul Ancăi Alexandrescu în Guvern și cum a evoluat relația cu Viorica Dăncilă

Potrivit surselor HotNews.ro, dincolo de "gestionarea" comunicării care presupunea cenzurarea știrilor despre Guvern și blocarea acordării interviurilor, Anca Alexandrescu avea rolul de a controla și monitoriza activitatea Vioricăi Dăncilă.

"Alexandreasca, așa cum i se spunea, decidea toată agenda de lucru a premierului, întâlnirile cu miniștrii erau strict monitorizate de ea, chiar și actele normative puse pe ordinea de zi a ședințelor Executivului. Nimic nu mișca în Guvern fără știrea ei și a lui Darius Vîlcov, iar premierul era doar executantul. Mai mult de atât, premierul nu primea liderii locali în audiență, iar miniștrilor li s-a interzis orice comunicare oficială sau neoficială cu presa fără avizul Alexandreascăi ", susțin sursele Hotnews.ro.

Influența Ancăi Alexandrescu a început să scadă odată cu declanșarea conflictului Dăncilă - Dragnea. În plin conflict între premier și peședintele PSD, consiliera a început să dispară de la întâlnirile oficiale ale șefului Executivului. De asemenea, în presă au apărut înformații că Dăncilă caută soluții pentru îndepărtarea acesteia din funcție.

Încă de la începutul anului, conducerea PSD a pus presiune constantă pe premier și ministrul Justiției pentru avizarea ordonanțelor de urgență privind Codurile Penale. Din postura de șef al Guvernului care deține președinția Consiliul UE, Viorica Dăncilă a promis liderilor PSD că va face tot posibiliul să-i convingă pe liderii europeni de necesitatea OUG privind legile justiției.

PSD, ajutat de televiziunile de casă, a dus o adevărată campanie propagandistică privind abuzurile făcute în justiție și a promovat intens necesitatea adoptării Codurilor Penale. De asemenea, fostul ministru și cel care a pregătit Guvernul pentru Președinția Consiliului European, Victor Negrescu, a fost cel care a plănuit si turneul european și a intermediat întâlnirile Vioricăi Dăncilă cu înalți oficialii europeni pentru a discuta despre legile justiției.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






12338 vizualizari

  • +11 (11 voturi)    
    Bad karma (Joi, 30 mai 2019, 14:41)

    JoshuaTree [utilizator]

    Deci săracă la cine a lucra a intrat in pușcărie. Sper la job-ul următor sa nu remarce HR-ul ca e de “mala suerte” femeia ca nu mai pupa servici in România.
  • +5 (11 voturi)    
    doamna nimeni (Joi, 30 mai 2019, 14:57)

    IonPP [utilizator]

    Cine e doamna asta, de i se da asa importanta? Fiica unui ziarist lingau de pe vremea comunismului si imediat dupa, si cam atat. A fost si la scoala duduia asta? A facut ceva util pentru societate? A, parca a fost combinata cu Ilie Dumitrescu... deci e la categoria de gagici de fotbalisti?
    • -1 (9 voturi)    
      cema (Joi, 30 mai 2019, 15:13)

      Ludwig Petre [anonim] i-a raspuns lui IonPP

      Articolul scrie exact de ce i se da importanta. Nu prea le ai cu cititul? Adica trebuia sa fie fica cuiva ca sa fie influenta? De ce se obosesc astia ca tine sa scrie comentarii? Ce incerci sa dovedesti?
  • +5 (7 voturi)    
    Scapă PSD de o piază rea. (Joi, 30 mai 2019, 15:26)

    asavreau [utilizator]

    Să pui pe cineva șef cu probleme de comunicare,care nu se pricepe la comunicare,nu-i dai nici sarcini și drepturi clare,este un mod de lucru al PSD.Adică haos și anarhie.Vorbesc toți,nu ascultă nimeni.Din păcate pentru ei,noi nu suntem analfabeți funcționali și am ascultat tot ce au spus.Am auzit că nu le pasă de români și România,că fac ce vrea pentru că pot.Că nu ne respectă și se cred stăpânii noștri.La următoarele alegeri PSD trebuie eliminat complet din viața politică,trebuie lăsat loc pentru activarea unor autentice partide social-democrate.Guvernarea să însemne respect față de români și România,respect față de lege și Constituție,cinste și onoare.Ar trebui un jurământ în acest sens și o lege care să pedepsească încălcarea jurământului.
  • +6 (6 voturi)    
    hmm (Joi, 30 mai 2019, 15:41)

    adrian_rolland [utilizator]

    Urmatorul o fi zdreanta de Vilcov ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by