Înlocuirea ROBOR cu IRCC la "Prima casă", "Prima mașină" și "Investește în tine", publicată în Monitorul Oficial

de F.B.     HotNews.ro
Miercuri, 5 iunie 2019, 12:24 Economie | Finanţe & Bănci


Ministerul Finantelor Publice
Foto: Hotnews
Hotărârea care prevede că se va utiliza indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) în locul ROBOR, pentru programele "Prima Casă", "Prima mașină" și "Investește în tine", a fost publicată în Monitorul Oficial.

La programul Prima Casă, costul total al finanţărilor acordate se va compune din:
  • rata dobânzii stabilite pe baza indicelui de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor, denumit în continuare IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei (Anterior era ROBOR la 3 luni plus 2% n.r.). Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator. Marja nu include costul evaluării imobilului, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate şi comisionul de gestiune datorat FNGCIMM, după caz.
  • comisionul de gestiune datorat FNGCIMM şi recuperat de la beneficiar. Nivelul comisionului de gestiune şi al comisionului unic de analiză, calculat la soldul garanţiei statului, se negociază anual între Ministerul Finanţelor Publice şi FNGCIMM şi se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice;
La programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi (Prima mașină), costul total al finanţărilor acordate în cadrul Programului, care este suportat de către beneficiar, se compune din rata dobânzii stabilite pe baza indicelui de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) plus o marjă de maximum 3% pe an (Anterior era ROBOR la 6 luni plus o marjă de maximum 3% pe an).

Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator şi cheltuielile obligatorii legate de finanţare, în toate etapele finanţării, dar nu include costul asigurării, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate, prima de garantare, penalităţile percepute conform contractului de finanţare.

La Programul „Investește în Tine”, rata dobânzii stabilite pe baza indicelui de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor va fi IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an (anterior era ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2% pe an). Marja include toate costurile legate de acordarea şi derularea creditului în toate etapele finanţării.


Citeste mai multe despre   








3593 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version