​Situația financiară a Agenției Naționale de Presă – AGERPRES nu este bună. Ministerul Finanțelor Publice a informat conducerea instituției că trebuie să reducă cheltuielile pentru a se încadra în buget. Astfel, decizia pare că a fost o comasare a unor redacții interne, dar acest lucru nu a rezolvat problema, pentru că s-a cam păstrat numărul de șefi. Problema nu se rezolvă atât de ușor. E vorba de un deficit de 2,4 milioane lei. S-a ajuns aici pentru că li s-a promis, la crearea bugetului, că vor primi bani la rectificare. Acum au fost informați că nu se va întâmpla.

AgerpresFoto:

Trebuie luat în considerare că la Agerpres sunt anumite departamente formate dintr-un om care este șef.

La restructurarea propusă de conducerea instituției, unii au devenit mai privilegiați decât alții. Practic, propunerile Consiliului Director privind reorganizarea nu vizează niciun post de director general adjunct, nu transformă toate direcțiile în servicii, toate serviciile în birouri și nu comasează birourile.

Mai mult, numărul de directori rămâne același, în condițiile în care printre ei se află, potrivit MediaSind, o persoană care are studii în masaj şi kinetoterapie, referindu-se la Cristian Dan Durleci-Mateescu, o persoană care a ajuns în conducere odată cu venirea lui Alexandru Giboi, fiind prieteni vechi. Acum Alexandru Giboi nu mai este la conducere, în locul său aflându-se Claudia Victoria Nicolae, o apropiată a ministrului de Interne Carmen Dan. I-a fost consilieră.

Soția lui Durleci este șefa serviciului juridic, departament cu un singur om. Postul ei, la fel, a rămas neatins de restructurare.

Biroul de comunicare, creat de Alexandru Giboi, în care a angajat, printre alte persoane, o persoană care ulterior a devenit soția lui, a rămas neatins. Mai mult, potrivit surselor noastre, soția sa este singura din birou care face telemuncă - într-un birou care nu-și prea are rostul (ea nu ia sporul de 15% pentru că lucrează de acasă).

Astea sunt doar câteva exemple.

Soluția pare a fi, potrivit zvonurilor din instituție, renunțarea la sporul pentru condiții vătămătoare de muncă introdus anul trecut (de 15% la salariu). Acest bonus se dădea, de fapt, pentru că mulți reporteri lucrează peste program, uneori până târziu în noapte. De asemenea, la Agerpres se lucrează în weekend ca în zilele normale, dar acele ore, la fel, nu sunt plătite: un weekend pe lună de redactor, în unele redacții. Bineînțeles, la Agerpres nu lucrează numai reporteri, așa că nu toată lumea lucrează în weekend și seara.

În luna ianuarie nu s-a dat acest spor, iar acum ar putea să fie eliminat complet.

Potrivit sindicatului, propunerile Consiliului Director nu respectă principiile discutate în ședința Comisiei Paritare din data de 27 mai 2019, și anume:

  • SRJ MediaSind – Filiala AGERPRES consideră că nu angajații sunt vinovați de lipsa resurselor financiare. Din acest motiv, considerăm că neplata sporului pentru condiții vătămătoare de muncă sau a altor drepturi salariale nu este o soluție corectă, întrucât aceste sume sunt folosite pentru sănătatea angajaților. Atât timp cât angajatorul nu are la dispoziție fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, nu se poate pune în discuție eliminarea acestor drepturi financiare.
  • Considerăm că la o eventuală reorganizare, în primul rând ar trebui să fie afectate funcțiile de conducere și nu cele de execuție. În acest sens propunem restructurarea unui post de director general adjunct, transformarea direcțiilor în servicii, a serviciilor în birouri și eliminarea birourilor. Susținem ferm că reorganizarea/restructurarea trebuie să se facă de sus în jos și nu invers, fără să fie afectată activitatea redacțională.

Cum arată, de fapt, propunerea Consiliului Director:

Redacția Știri Interne se comasează cu Redacția Documentare-Arhivă - 1 Redactor Șef și 4 redactori Șefi adjuncți;

Redacția Știri Externe se comasează cu Redacția Știri pentru Străinătate - 1 Redactor șef și 2 redactori șefi adjuncți;

Redactia Video se comasează cu Redactia Foto și formează Redactia Foto - Video -Multimedia – 1 Redactor șef si 2 redactori șefi adjuncți;

Redactia Online rămâne cu un Redactor șef;

Redactia Știri Sportive rămâne cu un Redactor șef;

Redacția Economic rămâne cu un Redactor șef;

Redactia Monitorizare rămâne cu un redactor șef și un adjunct;

Directia Marketing se transformă în Serviciu;

Serviciul Ombudsman se transformă în Birou;

Serviciul Imprimare-Expediție se transformă în Birou;

Biroul Comunicare, Biroul Comercial și Serviciul juridic rămân în aceeași formulă.

Ce spune MediaSind, care a trimis o scrisoare Guvernului:

"Pentru a nu afecta activitatea agenţiei prin disponibilizări, mai ales că personalul redacţional este subdimensionat, de exemplu:

- în teritoriu colegii noştri sunt nevoiţi să acopere activitatea din două sau chiar trei judeţe,

- în străinătate reţeaua de corespondenţi lipseşte cu desăvârşire, nici măcar la instituţiile europene nu putem avea acreditat un corespondent,

- în Bucureşti, colegii noştri redactori şi fotoreporteri acoperă de dimineaţă până seara activitatea principalelor instituţii ale statului, fără posibilitatea de a-şi recupera în totalitate orele suplimentare lucrate şi de a-şi reface, astfel, sănătatea și capacitatea de muncă.

Vezi scrisoarea aici

MediaSind-Filiala AGERPRES a propus rezolvarea parţială a acestor probleme prin reducerea numărului de şefi, după următoarele principii:

“reorganizarea în AGERPRES trebuie să se facă de sus în jos şi nu invers, începând cu renunţarea la un post de director general adjunct, tranformarea direcţiilor în servicii, a serviciilor în birouri, comasarea birourilor şi desfiinţarea unora, precum şi comasarea unor redacţii fără a afecta însă activitatea editorială.”

Deşi propunerea noastră a fost agreată în principiu de conducerea AGERPRES, în data de 3 iunie 2019 ni s-a adus la cunoştinţă propunerea Consiliului Director privind reorganizarea, votată cu 3 voturi pentru şi 2 împotrivă, care nu respectă principiile discutate şi care constă doar în transformarea unei direcţii în serviciu şi a două sau trei servicii în birouri, precum şi comasarea unor redacţii. Partea sindicală a respins această propunere, susţinând, în mod evident, că nu se respectă principiile agreate. Conducerea agenţiei a răspuns că Legea de organizare şi funcţionare a AGERPRES obligă instituţia să aibă cel puţin doi directori generali adjuncţi. Am prezentat atunci opinia casei de avocatură cu care organizaţia noastră are încheiat contract de colaborare prin care se explică că pluralul din lege are conotaţii generice, la fel ca şi termenul redactori, şi poate să fie aplicat şi la singular.

Opinia MediaSind a fost că se poate renunţa la un post de director general adjunct, mai ales că, în prezent, unul dintre aceste posturi este ocupat de către o persoană care are studii în masaj şi kinetoterapie, competenţe profesionale care nu pot oferi suportul coordonării unor activităţi redacţionale şi pentru a ocupa următoarea funcție ca importanță din instituție după directorul general.

În Comisia Paritară am convenit ca atât conducerea instituţiei dar şi partea sindicală să ceară lămuriri comisiilor de cultură ale Parlamentului despre această problemă şi apoi să continuăm dialogul social.

Având în vedere aceste argumente, vă rugăm să ne precizaţi dacă propunerile noastre de reorganizare pe principiile enunțate sunt în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2003 de organizare și funcționarea a ANP AGERPRES.

Dacă din punct de vedere al Legii AGERPES opiniile noastre privind reorganizarea nu sunt viabile, vă solicităm modificarea Legii nr 19/2003 prin ordonanţă de urgenţă, pentru a putea pune în practică soluțiile de reorganizare propuse. De asemenea, în aceeaşi ordonanţă de urgenţă vă solicităm introducerea posibilităţii folosirii sumelor provenite din sursele proprii ale agenţiei pentru a fi utilizate şi pentru salarizarea personalului."

Agerpres a dat o știre din comunicatul MediaSind despre scrisoarea adresată premierului, dar s-a autocenzurat, eliminând informațiile cu privire la directorul cu studii în masaj şi kinetoterapie. Soluția pentru a salva Agerpres este una singură: să fie complet restructurat și depolitizat. Acest lucru nu îl vom vedea prea curând.