Președintele BVB roagă străinii să cheltuiască cât mai mulți bani în țară pentru a reduce deficitul de cont curent

de F.B.     HotNews.ro
Vineri, 14 iunie 2019, 10:36 Economie | Finanţe & Bănci


Lucian Anghel, presedinte BVB
Foto: AGERPRES
Vineri are loc un eveniment organizat de Bursa de Valori București (BVB) împreună cu Federation of European and Asian Stock Exchanges (FEAS). La conferință sunt prezenți mulți investitori străini și reprezentanți ai burselor din Asia și Europa. La finalul discursului, președintele Bursei de Valori București, Lucian Anghel, i-a îndemnat pe cei prezenți să cheltuiască cât mai mulți bani în România pentru a echilibra balanța comercială și deficitul de cont curent. A spus acest lucru cel mai probabil făcând referire la datele publicate joi de BNR, care arată un deficit de cont curent foarte mare.

„Evenimentul oferă opotunități de socializare pe zona piețelor de capital. Așadar, vă încurajez să beneficiați de asta. În final, aș vrea să vă încurajez să vizitați cât mai multe locuri din România cu putință. Unii dintre dumneavoastră ați făcut asta și ieri. De asemenea, vă încurajez că cheltuiți cât mai mult posibil în România. Desigur, trebuie să echilibrăm balanța comercială și deficitul de cont curent și să răspândiți cuvinte frumoase despre România, despre locurile frumoase și oportunitățile de business. Sper că veți reveni cât mai curând”, a spus Anghel.

Declarația vine în contextul în care joi au fost publicate datele cu privire la balanța de plăți, care nu arată deloc bine.

Potrivit datelor BNR, în perioada ianuarie - aprilie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,306 miliarde euro, cu 38,5% peste cel din aceeași perioadă a anului precedent. Cu alte cuvinte, au ieșit mult mai mulți bani din țară comparativ cu anul trecut. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,273 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 34 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 817 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 151 milioane euro.

S-a ajuns în această situație din cauza politicii guvernamentale de creștere a salariilor bugetarilor, încurajând consumul din import.

Lucian Anghel, reprezentând Bursa de Valori Bucuresti, a fost numit președinte al Comitetului de Audit al Federation of Euro-Asian Stock Exchanges – FEAS.


Citeste mai multe despre   








1326 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Sigur ca da (Vineri, 14 iunie 2019, 12:32)

    Paleopterix [utilizator]

    Ca daca ii roaga foormos dom' menestru', o sa vina repede strainii si o sa inceapa sa cheltuiasca bani cu galeata in romania, ca sa ne echilibreze noua "balanta"! Tipul asta e inapoiat mintal sau cum?
    • 0 (0 voturi)    
      mda (Vineri, 14 iunie 2019, 13:38)

      maryus999 [utilizator] i-a raspuns lui Paleopterix

      a facut omu o gluma la final de discurs ... nici macar nu e ministru , se tine departe de politica ... daca ai fi citit articolul ai fi vazut ca e presedintele bursei de valori ... nu e inapoiat mintal . problema e la tine ca n.ai simtul umorului ...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version