​Pe data de 23 mai Guvernul a anunțat public că a adoptat un proiect care aduce clarificări importante pe zona construcțiilor. Era, de fapt, un document care ar fi rezolvat problemele create de Ordonanța lăcomiei. De jumătate de an companiile de pe piața construcțiilor cer modificarea legislației din cauza distorsiunilor produse de OUG 114 (Ordonanța lăcomiei). Acele prevederi au fost făcute pentru un grup de firme care s-au întâlnit cu reprezentanții Guvernului, așa că restul pieței nu s-a putut bucura de facilități: adică neplata contribuției la Pilonul II pentru angajați, scutire la impozitul pe venit și la sănătate pentru salariile între 3.000 – 30.000 lei.

HotNews.roFoto: Hotnews

După data de 23 mai, toată piața a fost cu ochii pe Monitorul oficial. Multe firme s-au întrebat dacă a fost un fake news adoptarea modificărilor la Ordonanța lăcomiei pe zona construcțiilor. Dacă până joi nu se publică în Monitor, deja se împlinește o lună.

Modificările pe Ordonanța lăcomiei la zona construcțiilor au fost redactate la Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).

Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews că în ziua adoptării s-au cerut modificări pe proiect chiar în timpul ședinței de Guvern. Revenind la ziua de astăzi, acestea ne-au declarat că o variantă finală a fost trimisă de CNSP zilele trecute către Secretariatul General al Guvernului. Rămâne de văzut cum arată și când se va publica în Monitorul oficial.

Ce probleme au apărut odată cu OUG 114 și încă sunt pe piață

Redau mai jos o listă scurtă de probleme pe care am mai publicat-o, o parte la începutul anului, în ianuarie, iar apoi una completă în aprilie.

  • Dacă o firmă are activitate, să spunem, în principal în alt domeniu, iar pe locul al doilea se află construcții, ei bine, trebuie să aplice angajaților acest nivel al salariului. Asta nu e nimic, dar nu beneficiază de scutiri la contribuțiile de sănătate și pensii, așa cum au firmele care au cel puțin 80% din activitate în acest domeniu.
  • Una altă ciudățenie este următoarea. Să spunem că firma X are ca activitate principală construcții (în proporție de 80% din cifra de afaceri), dar mai are și altă activitate: publicitate. Ei bine, va trebui să aplice salariul minim și pentru angajații care lucrează pe partea de publicitate.
  • De asemenea, tot o firmă de construcții, de data asta Y, are angajați de tipul femeie de serviciu. Aplică salariul minim și celor care se urcă pe schelă și femeii de serviciu, deși intenția Guvernului pare să fi fost pentru aducerea muncitorilor în construcții.
  • O altă ciudățenie o reprezintă distorsiunile pe piața muncii. Așa cum reiese din cele spune mai sus, există angajatori care pot să acorde facilitatea de scutire de impozit pe venit, contribuție de sănătate și de reducere a contribuției de pensie și alții care nu pot să acorde pentru că nu au 80% din cifra de afaceri în construcții. Angajatul va spune: “Stai puțin, ce vină am eu că tu, angajator, nu ai procentul de cifră de afaceri. Mă duc la unul are are. Am o facilitate personală eu, angajat, nu tu angajator”.
  • Lipsa unor prevederi privind includerea cheltuielilor ocazionate de prestarea serviciilor în cifra de afaceri rezultată din activitățile eligibile pentru acordarea facilităților
  • Necesitatea unei monitorizări lunare a cifrei de afaceri și veniturile salariale brute lunare în vedere aplicării facilităților;
  • Incertitudinea angajaților de a obține un venit salarial lunar stabil;

Pentru a vedea problemele identificate, vezi aici și aici.

Ce ar face ordonanța adoptată de Guvern pe 23 mai încă nepublicată

Consultantul fiscal Cornel Grama a arătat, a doua zi după adoptare, 4 reglementări importante.

1. Se garantează salariul minim pentru sectorul construcțiilor din anul 2020 de minim 3000 lei, deci ar putea fi și mai mult (în prezent este salariu minim fixat la 3000 lei)

2. Se introduc noi coduri CAEN pe lângă cele existente la care se aplică facilitățile fiscale (la salariați scutire de impozit, CASS și reducere cu 3.75 % a cotei CAS):

2351 – Fabricarea cimentului ;

2352 – Fabricarea varului și ispsosului ;

0520 – Extracția cărbunelui inferior ;

2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a. (bitum, smoală etc. )

3 . Se aduc clarificări în ceea ce privește calculul cifrei de afaceri de 80% ca condiție de aplicare a facilităților.

Angajatorii realizează cifra de afaceri din activitățile de la acele coduri CAEN din listă (art 60 pct 5 lit a) și alte activități specifice domeniului construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală.

Pentru firmele nou-înființate, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea;

Pentru firmele existente la 01 ianuarie a fiecărui an se ia ca bază de calcul cifra de afceri cumulată pe anul fiscal anterior.

În cazul în care în anul anterior cifra de afaceri cumulată este peste 80% inclusiv, se APLICĂ FACILITĂȚILE FISCALE TOT ANUL ÎN CURS.

FOARTE IMPORTANT : Cu alte cuvinte dacă în 2019 am cifra de afaceri din construcții mai mare de 80% atunci în 2020 am facilități fiscale chiar dacă în 2020 nu mai realizez cei 80%!

Pentru firmele existențe care nu realizează 80% din cifra de afaceri pe anul anterior, atunci pentru aplicarea facilităților pe anul 2020 se ia în calcul cifra de afaceri cumulată de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea.

Cifra de afaceri va cuprinde manopera, materialele, utilajele, transportul, echipamentele, dotărileși alte activități auxiliare necesare activităților din codurile CAEN menționate. Se va include și producția realizată și nefacturată.

4. Se aduc importante clarificări legate de salariul impus pentru aplicarea facilităților: venitul brut din salarii și asimilate salariilor sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore muncă/zi – salariu minim de 3000 lei și până la un salariu de 30.000 lei.

Pentru partea ce depășește 30.000 lei nu se aplică facilitățile, dar pentru 30.000 lei beneficiază.

Pentru a vedea ce a spus Grama la vremea respectivă, vezi aici.

De ce s-a ajuns aici

Anul trecut, membrii Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) au avut consultări cu Guvernul pentru a ajuta sectorul în care activează. Acele discuții s-au încheiat cu un memorandum adoptat de Guvern iar, în final, cu OUG 114, care rezolvă o parte dintre cererile lor, în special salariul minim de 3.000 de lei în construcții. La cum a fost scrisă, se potrivește doar membrilor Federației Patronale.

Propunerile au fost făcute de Consiliul de Programare Economică (CPE), o entitate sub umbrela Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Asta reiese dintr-un raport al Consiliului care se mândrește cu această realizare. Vezi aici cine sunt membrii CPE.

Cum este vorba de scutire la impozitul pe venit pentru angajații din construcții, afectate sunt primăriile pentru că o parte din bugetul lor de aici vine. De asemenea, dacă vorbim de pensia Pilon II, angajații din construcții vor fi puțin mai săraci la pensionare.