Înainte, se numea ”carte de despărțire”, dar azi îi zice divorț. Motivele pentru care un cuplu divorța nu erau foarte diferite acum câteva sute de ani față de cele invocate azi, doar că se numeau altfel. Violența fizică se numea ”traiul rău”. Adulterul era și el pricină de jalbă, adică de introducere a cererii de divorț. La fel și alcoolismul bărbatului. Barbu pescarul, de câte ori se întoarce de la cârciumă, îşi bate nevasta asta după ce i-a risipit toată zestrea. Iată ce povesteşte Safta despre ultima bătaie: „viind el iarăşi beat acasă-şi, la patru ceasuri din noapte, după ce ar fi bătut-o foarte rău, ar fi dat şi cu cuţitul în spate să o junghe şi putea să i se întâmple şi primejdie de moarte" (sursa). În România, anul trecut s-au pronunțat circa 30.000 de divorțuri.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poți să te joci cu datele cum vrei. Au fost circa 31.000 de divorțuri într-un an, adică circa 126 de divorțuri/zi lucrătoare. Asta înseamnă aproape 16/oră, adică un divort la 4 minute. Oricum calculezi, nu ai cum să nu remarci că acel jurământ ”până când moartea ne va despărți” nu trece de 15 ani.

Durata medie a unei căsnicii terminate prin divorț, în lume: Italia-18 ani, Canada -13.8 ani, Franta- 13 ani, SUA- 12.2 ani, Australia - 12 ani, Mexic - 12 ani, Japonia și UK,- câte 11 ani, Quatar - 5.5 ani.

Câteva date tehnice:

  • În anul 2018 numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau pe cale administrativă a fost de 30.857, în scădere cu 290 divorţuri comparativ cu anul 2017.
  • În mediul urban, în anul 2018, s-a înregistrat un număr aproape dublu de divorţuri faţă de cel înregistrat în mediul rural.
  • Raportul dintre numărul căsătoriilor încheiate şi cel al divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau pe cale administrativă, a fost în anul 2018, de 4,6 căsătorii la un divorţ.
  • Valoarea maximă a numărului de divorţuri s-a înregistrat la grupa de vârstă 40-44 ani pentru bărbaţi şi pentru femei la grupa de vârstă 30-34 ani. Cam unul din 5 divorțuri și la bărbați și la femei. Urmează atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor de grupa de vârstă 35-39 ani.
  • Viața de cuplu durează, în medie, 9,2 ani pentru bărbaţi, respectiv 8,7 ani pentru femei.
  • Pe judeţe, vârsta medie la divorţ a înregistrat cea mai ridicată valoare în judeţul Tulcea, pentru bărbaţi (44,6 ani) şi pentru femei în judeţele Hunedoara şi Ialomiţa (40,7 ani). Cea mai mică valoare a vârstei medii la divorţ s-a înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud atât pentru bărbaţi (41,5 ani), cât şi pentru femei (37,1 ani).
  • Divorţurile s-au pronunţat în 47,3% dintre cazuri din vina ambilor soţi, 11,0% din vina soţului, 3,9% dintre cazuri din vina soţiei şi 37,8% din alte cauze.

Cum era acum 200-300 de ani:

  • În fruntea motivelor de divorţ se află separarea pentru traiul rău. 209 jalbe invocă acest motiv, din care 168 aparţin soţiilor şi 41 soţilor.
  • „Traiul rău“ îmbracă diferite forme, de la violenţa verbală şi până la cea fizică, de la amestecul părinţilor şi până la tirania soacrei. Este interesant de văzut cum defineşte Sfânta Pravilă „vrăjmăşia vieţii": „Muierea poate să ceară voe de la judecătoriul besearicii să se desparţă de bărbatul ei când o bate fără de samă şi-i face rane cu arme." Primii şapte ani erau cei mai critici.
  • Luxandra şi Iordache ajung din nou în faţa instanţei la numai doi ani de căsătorie şi trei zapise de împăcare; Neacşa din Răzvad, judeţul Dâmboviţa, dă jalbă după trei ani; Adriana cere despărţirea după patru ani; Maria şi Ianache, bărbier din mahalaua Popa Soare, se despart după şapte ani, având doi copii; Maria din mahalaua Fântâna Boului dă jalbă tot după şapte ani; singura care iese din acest tipar este Neacşa din Bucureşti care îşi reclamă soţul după 40 de ani de căsătorie şi în timpul cărora au rezultat 20 de copii, din care mai trăiau doar patru, la acea dată. Chiar dacă cuplul ajunge în faţa instanţei la câţiva ani de la căsătorie, neînţelegerile încep totuşi la câteva zile de la nuntă şi se amplifică pe măsură ce timpul trece.
  • Gâlceava poate izbucni din orice: ruperea unei ramuri din grădină, neprepararea hranei, lipsa focului din vatră, urletele copiilor, gelozia. Alteori motivele sunt mult mai prozaice: nu vrea să locuiască la ţară unde soţul are slujbă, îi este urât bărbatul, pur şi simplu, sau îi miroase gura soţiei şi ca atare n-o poate suporta.
  • Băutura devine o patimă de care cu greu se poate scăpa. Uneori, în cererile adresate puterii, femeile nu vor neapărat separarea, ci mai degrabă intervenţia, sub orice formă, pentru a-1 convinge pe soţ să renunţe la alcool, să nu mai risipească agoniseala şi, mai ales, să-şi hrănească familia. Ana din Bucureşti se plânge mitropolitului de soţul ei, Niţul condoragiul, dedat cu totul la patima beţiei. Trei ani de căsătorie au fost de fapt trei ani de coşmar. Aceste acuzaţii sunt completate cu cele de natură economică, deoarece soţul „ce câştigă cheltuieşte la beţie". Ea nu cere separarea, ci numai un mijloc de înţelepţire prin care să fie obligat „ca ce va câştiga să aducă în casă".
  • Din lista prezentată de Safta în faţa instanţei observăm că totul poate fi vândut la cârciuma din mahala. Printre lucrurile care lipsesc se numără în primul rând cele care fac parte din zestre: haine, bijuterii, vase de bucătărie, lenjerie. Barbu pescarul a vândut de la mărgelele de urmuz şi rochia de alagea şi până la ii, basmale, batiste, şi chiar şervetele din bucătărie şi plapuma de pe pat.
  • Neaga din Vlăiculeşti, judeţul Ialomiţa, îşi acuză soţul că nu o chiverniseşte şi că nu-i aduce de cheltuială, ba mai mult, că în vremea răzmeriţei a lăsat-o singură fără mâncare şi fără protecţia necesară. Ca atare, s-a văzut obligată să părăsească satul şi să-şi caute o slujbă în oraş pentru a se hrăni singură. (sursa)

Revenind în zilele noastre,

  • Din 10 cupluri care se despart, 7 sunt de la oraș iar 3 de la țară. Tot ca un amănunt, femeile de sub 30 de ani divorțează în număr dublu fata de bărbați.
  • La divorțurile desfăcute din vina soției, infidelitatea este cel mai des invocat motiv, indiferent de durata căsătoriei. Pe locul al doilea e alcoolismul, mai ales după un mariaj de peste 20 de ani.
  • Au existat anul trecut și câteva divorțuri cerute de soț, din cauza violenței fizice a nevestei.
  • În cazul divorțurilor desfăcute din vina soțului, violența fizică este principalul motiv imputat, urmat de infidelitate în primii ani și de alcoolism, în căsniciile de peste 20 de ani.
  • Divorțurile pronunțate din vina soțului sunt de 3 ori mai multe decat cele din vina sotiei.
  • Majoritatea celor divorțați au avut ca nivel de instruire liceul (44,2% dintre bărbați și 45,6% dintre femei).
  • La data divorțului unul din doi soți erau salariați și la fel, una din două soții.