Financial Times: Soția unui bancher azer riscă extrădarea pentru o presupusă fraudă cu cărți de credit ● Les Echos: Sondaj: Unul din doi francezi cred că profesorii sunt "plătiți suficient" ● L"Avvenire: Chirurgia plastică devine etnică: este sclavia omologării. ● The Guardian: Ekrem İmamoğlu: cine este câştigătorul alegerilor din Istanbul şi cum a reuşit?
- Financial Times: Soția unui bancher azer riscă extrădarea pentru o presupusă fraudă cu cărți de credit
Zamira Hajiyeva, soția unui controversat bancher azer, este primul client al secției de investigație a marilor averi, după ce Fiscul britanic a observat cheltuielile acesteia- milioane de lire sterline în hoteluri, restaurante și magazinul de lux Harrods, făcute cu 10 carduri de credit emise de bancă.
Zamira Hajiyeva, în vârstă de 55 de ani, a fost acuzată de guvernul de la Baku de complicitate la delapidarea -între 2001 și 2015- a International Bank of Azerbaidjan, unde era președinte soțul ei, Jahangir Hajiyev.
Dl Hajiyev, care câștiga între 29.000 și 70.000 de dolari pe an, a fost condamnat la 15 ani de închisoare în 2016 de către o instanță din Baku pentru delapidare. Judecătoria din Westminster urmează să decidă săptămâna aceasta dacă doamna Hajiyeva ar trebui trimisă înapoi la Baku pentru a se supune procedurilor instanței azere.
Ea face obiectul a două dosare de cercetare a persoanelor cu mari averi încă de anul trecut, deținând proprietăți de circa 22 de milioane de lire în Londra plus o locuință de 11,5 milioane de lire în Knightsbridge, cumpărată printr-o firmă offshore. Judecătorii au luat notă și de faptul că doamna Hajiyeva a cheltuit 16,4 milioane de lire sterline în Harrods între 2006 și 2016 pe bijuterii, ceasuri, haine de firmă sau încălțăminte.
Fiscul britanic a constituit o divizie de luptă împotriva criminalității economice, aceasta având ca scop depistarea banilor murdari care ajung în Regatul Unit. Nu este clar în acest stadiu cât de mult din cheltuielile investigate de această divizie a Fiscului reprezintă bani delapidați.
Helen Malcolm QC, reprezentând guvernul azer, a declarat instanței magistraților din Westminster că doamna Hajiyeva a fost implicată într-o presupusă fraudă de 97 de milioane de dolari, implicând 37 de persoane, banii fiind refolosiți apoi prin inetrmediul a 28 de carduri de credit emise de bancă.
Zece din cele 28 de carduri de credit au fost emise în numele doamnei Hajiyeva, a aflat instanța. Se presupune că a retras sumele de la bancomate și a cheltuit între 14,5 milioane și 15,5 milioane de lire sterline la centrele de sănătate luxoase, hoteluri și restaurante sau pe bijuterii. Cardurile au mai fost emise și pe numele gărzii de corp și a șoferului soțului ei, a susținut doamna Malcolm. "Sotul ei nu părea să fi avut venituri ca să-i susțină cheltuielile", a declarat doamna Malcolm, adăugând că acest caz nu are implicații politice. ”Eu nu am opinii politice", a spus ea.
Hugo Keith QC, reprezentând doamna Hajiyeva, a declarat instanței că acuzațiile sunt "fără fundament" și că sunt "rău intenționate și abuzive". Cardurile de credit au fost emise de bancă și nu există "nimic care să arate că ea știa când i s-au dat aceste carduri că nu are dreptul să le folosească", chiar dacă cheltuielile ei au fost "exorbitante", susține domnul Keith.
- Les Echos: Sondaj: Unul din doi francezi cred că profesorii sunt "plătiți suficient"
Într-un sondaj realizat de OpinionWay pentru "Les Echos" și Radio Classique, majoritatea respondenților (56%) consideră că "profesorii sunt plătiți suficient". Un rezultat surprinzător, câtă vreme toate studiile internaționale arată un decalaj în comparație cu alte țări, iar Guvernul s-a angajat să îmbunătățească nivelul salariilor.
În Franța,salariul mediu efectiv al unui profesor de școală este cu 7% mai mic decât media din țările OCDE.
Șeful statului a dat asigurări în timpul conferinței sale de presă din 25 aprilie, că vrea să "actualizeze" salariile profesorilor. Intervievat pe 14 iunie la RTL, ministrul Educației a declarat că "a auzit despre subiectul remunerării profesorilor". "Asta e o problemă nu de azi ci de câteva decenii", a adăugat Jean-Michel Blanquer.
În spatele cifrei globale de 56% a celor care consideră că dascălii sunt suficient plătiți, există și nuanțe. În mediul privat, 67% dintre angajați consideră că remunerația e suficientă. De asemenea, printre profesorii debutanți de la clasele primare, care care câștigă 2.067 de euro brut lunar pentru cele 24 de ore săptămânale de lucru, 45% dintre respondenți consideră că aceștia sunt plătiți „în mod corespunzător“, iar 32% cred că ei nu sunt suficient remunerați.
Pentru profesori de colegiu, rezultatele sunt echilibrate între cei care cred că salariul lor nu este suficient de calibrat (38%) și cei care consideră că este ok (39%).
Întrebați și despre timpul de lucru efectiv al cadrelor didactice în raport cu salariul, majoritatea respondenților (60%) spun că profesorii "nu muncesc suficient pentru banii pe care îi iau". De asemenea, ei mai cred că profesorii fac parte dintr-o categorie profesională favorizată *66% dintre respondenți).
Sondajul arată alte rezultate, interesante, dar mai puțin neobișnuite. În general, cadrele didactice se bucură de o imagine bună în societate (72%), iar munca lor e considerată "dificilă" (80%), și că "nu dispun de mijloacele necesare pentru a-și asigura misiunea" (74%).
- L"Avvenire: Chirurgia plastică devine etnică: este sclavia omologării
Chiar dacă se știe că industria de frumusețe este una dintre cele mai înfloritoare și profitabile, dimensiunea practicilor de "chirurgie plastică etnică", menită să "occidentalizeze" aspectul și caracteristicile feței este preocupantă: se estimează că numai în China se cheltuiesc în operațiunii estetice 15 milioane de dolari pe an. Nici lumea musulmană nu a scăpat de reteaua profitului estetic: chiar și în cazul femeilor constrânse să poarte văl, frecvența intervențiilor este foarte mare, la fel ca în Iran sau în Kabul.
De la o sclavie la alta, fără întrerupere. De la întrebarea shakespeariană, "a fi sau nu a fi", la contemporanul "a apărea sau a nu apărea", civilizația s-a concentrat "pe un aici şi acum strict corporal, eliminând toți zeii și consacrându-şi frumusețea ca singura religie" (Vittorino Andreoli). Mai mult decât din nevoi estetice, practica intervenției pe trăsături distinctive etnice care caracterizează originea, cu scopul de a le atenua sau minimiza, a cărei singură sursă de inspirație este modelul occidental, este dictată de încercarea unei persoane de a se "naturaliza" într-o realitate geografică și socio-culturală diferită, de cererea de a fi acceptată într-un context în care se simte străină, din convingerea că un ten compact și un născut în vânt garantează accesul la medii și clase sociale mai elevate.
Recursul la o soluție atât de radicală și invazivă, din cauza implicațiilor psihologice pe care le aduce, cu scopul unei "ascensiuni sociale", reflectă nevoia de răscumpărare dintr-un stigmat sufocant. Căutând integrarea, se ajunge să se piardă apartenența la comunitatea de origine până la punctul în care subiectul în cauză nu îşi mai recunoaşte propriile rădăcini.
Şi mai destabilizatoare este relația persoanei cu propriul corp, relaţie care se bazează pe verbe precum a fi şi a avea. Trupul este "al meu" în sensul corpului "pe care îl am", "al meu", până la a face din el o materie primă care urmează a fi plasmată, chiar și într-un mod barbar și primitiv, doar pentru a afirma în fața mea și a lumii cine sunt. "Eu sunt trupul meu", această scurtare a distanței dintre aspectul fizic și persoană, ar putea duce la excluderea dimensiunii transcendentale a omului. Definiții complementare, însă insuficiente pentru a defini esența individului (Corpore et anima unus), unde corpul și spiritul au o sinteză unită.
"Fiind corpul o manifestare, o epifanie a persoanei, el este frontiera pe care fiecare persoană se poziționează faţă de lume", explică maica Roberta Vinerba, profesor de Teologie Morală și director al Institutului Superior de Științe Religioase din Assisi. "De fapt, bărbații și, mai presus de toate, femeile, și-au dezvoltat mereu propriile corpuri, făcând din ele o formă de comunicare".
Numai că individul absoarbe și humusul în care se formează și se mișcă, stereotipurile care îl înconjoară și îl însoțesc, şi trăsăturile expresive ale istoriei și geografiei locurilor în care trăiește și trăiește. "De fapt, pe corpul unei persoane se poate vedea chiar şi apartenenţa culturală acesteia: gândiți-vă la tatuaje, la tratamente speciale ale pielii, care sunt adevărate declarații de apartenență. Mai mult, fiecare dintre noi simte nevoia de a fi cineva'', explică teologul. ''Iată: chirurgia plastică etnică ne indică dezrădăcinarea celor care au rupt legăturile cu propria apartenență şi bântuie, dezorientați în căutarea unui alter ego - sintetizează maica Vinerba - problema este că apartenența este un dar, nu un studiu, este expresia unui drum care ne precede, pe care îl recunoaștem doar pentru că mai înainte am fost recunoscuți ". Chirurgia etnică şi prin urmare, apoteoza, este cea mai triumfătoare formă a victoriei aplatizării și omologării stilurilor de viață denunțate de Papa Benedict al XVI-lea (Caritas in veritate). ''Chirurgia etnică este expresia triumfătoare a acelui proces de radicalizare a libertății, o caracteristică a Occidentului opulent și libertin, în care divorțul dintre natură și cultură se observă pe corp și în distorsionarea trăsăturilor''. (RADOR)
- The Guardian: Ekrem İmamoğlu: cine este câştigătorul alegerilor din Istanbul şi cum a reuşit?
Necunoscutul candidat al partidului de opoziţie s-a bazat pe buna credinţă a alegătorilor, demonstrată şi la alegerile din martie
Înaintea alegerilor hotărâtoare din luna martie, Ekrem İmamoğlu nu era o personalitate cunoscută pe scena politică din Turcia.
Dar, aflat în centrul aprinsei bătălii pentru a deveni primarul oraşului Istanbul, chiar şi după ce Comisia Electorală din Turcia i-a anulat victoria, el a devenit adversarul cel mai important al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan din ultimii ani, o nouă şi neaşteptată speranţă pentru democraţia turcă.
Fost patron al unei firme de construcţii, el a intrat în politica locală în 2009, iar în 2014, a devenit primarul districtului Beylikdüzü, un cartier al clasei de mijloc. Deşi un candidat şters la primărie din partea coaliţiei de opoziţie a Partidului Republican al Poporului (CHP), modesta sa campanie din luna martie s-a bazat pe încrederea câştigată printre concetăţeni ca administrator competent şi deschis.
În discursurile sale, el a subliniat importanţa cooperării pentru combaterea sărăciei din oraş şi a condamnat retorica populistă intrată în vocabularul obişnuit al politicii turce. La începutul anului, el s-a întâlnit cu Erdoğan pentru a discuta despre viitorul oraşului Istanbul - un demers care i-a atras respectul alegătorilor, altminteri deranjaţi de CHP, un partid ateu reprezentând clasa mijlocie.
İmamoğlu era deseori văzut la reuniunile din cartier discutând despre probleme locale, în vreme ce candidatul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de guvernământ, Binali Yıldırım, a fost eclipsat de preşedintele care, la marile adunări populare, promova o fervoare naţionalistă.
În pofida sprijinului aproape total al presei faţă de Yıldırım, campania din martie a lui İmamoğlu a reuşit să atragă voturi din partea minorităţii kurde, nemulţumite din cauza arestării mai multor politicieni kurzi, precum şi din partea alegătorilor AKP, lucrători şi funcţionari, afectaţi de inflaţie şi de un şomaj care depăşeşte 20%. Victoria şocantă a partidului CHP a înlăturat puterea partidelor islamiste din cel mai mare oraş al Turciei, totodată "inima" economiei ţării, pentru prima oară în ultimii 25 de ani.
În zilele premergătoare noilor alegeri de duminică, AKP şi-a mai schimbat platforma electorală, încercând să-i atragă pe alegătorii kurzi şi chiar însuşindu-şi câteva dintre politicile promovate de İmamoğlu pe care le-a reclamat ca fiind ale sale, cum ar fi subvenţionarea transportului public pentru tineret.
Totuşi, eforturile AKP s-au dovedit zadarnice: la alegerile de acum, capabil fiind să se declare atât câştigător, cât şi victimă, İmamoğlu a transformat noul scrutin într-o luptă pentru viitorul democraţiei din Turcia. Potrivit sondajelor de opinie, el se clasa cu 8-9 procente înaintea lui Yıldırım.
"În numele oraşului Istanbul şi în numele legitimităţii tuturor viitoarelor alegeri din ţară, cred că, astăzi, alegătorii mei vor lua decizia justă", le-a declarat el susţinătorilor duminică, după ce a votat.
"İmamoğlu reprezintă tot ceea ce pierduserăm de multă vreme", a declarat un reprezentant al societăţii civile, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
"E inteligent, are în faţă un viitor măreţ şi să sperăm că, în 2023, el va candida împotriva lui Erdoğan".(RADOR)
0
0
