Curtea Constituţională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizarea PNL şi USR asupra actului normativ pentru modificarea articolului 30 din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, mai exact proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca BNR să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

Aur depozitat la FED NYFoto: FED

În obiecţia de neconstituţionalitate la Legea pentru modificarea articolului 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, PNL şi USR susţin că proiectul a fost adoptat fără consultarea prealabilă a Băncii Centrale Europene, încălcând astfel obligaţiile asumate de România prin Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi alte norme europene obligatorii.

„Obligatia consultării Băncii Centrale Europene în legătură cu orice amendament care urmează a fi adus Statutului băncii centrale naţionale a fost stabilită prin art. 127 alin. (4) al TFUE care prevede că BCE trebuie consultată cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care ţin de competenţele sale, precum şi de autorităţile naţionale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4). În domeniile care ţin de competenţele sale, BCE poate prezenta avize respectivelor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii sau autorităţilor naţionale", arată partidele de Opoziţie în textul sesizării.

”Dacă vă aduceţi aminte, ministrul Economiei Bădălău, întrebat fiind ce o să faceţi cu aurul României, o să facem ghiuluri şi inele, asta a declarat domnul Bădălău şi noi nu vrem ca aurul din rezerva naţională a României să încapă pe mâinile lui Bădălău, Vâlcov, Dragnea, ca băieţii ăştia să facă ce vor cu acest aur, eventual să-l transforme, aşa cum a declarat domnul Bădălău, în ghiuluri şi inele", a afirmat președintele liberalilor, Ludovic Orban.

Camera Deputaților a adoptat, în aprilie, în calitate de for decizional, proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaționale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme și 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaționale ale țării. Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeași din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operațiuni care vizează aurul României.