Un grup de comercianți americani se oferă să ajute agenția antitrust în investigații la Amazon și Google. Companii importante de comerț cu amănuntul, printre care Walmart, Target și Best Buy, au trimis o scrisoare la Federal Trade Comission (FTC) în care-și exprimă îngrijorarea cu privire la dominația marilor companii technologice ● Annheuser-Busch InBev (AB InBev) speră să colecteze 9,8 miliarde de dolari când își va lista afacerile din Asia la Hong Kong în cea mai mare ofertă publică a anului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un grup de comercianți americani se oferă să ajute agenția antitrust în investigații la Amazon și Google.

Companii importante de comerț cu amănuntul, printre care Walmart, Target și Best Buy, au trimis o scrisoare la Federal Trade Comission (FTC) în care-și exprimă îngrijorarea cu privire la dominația marilor companii technologice. Scrisoarea face referință direct la Amazon și Google pentru controlul lor asupra majorității căutărilor de produse pe internet, al modului în care informații despre produse și prețuri ajung la consumatori și alte probleme.

Scrisoarea trimisă de Retail Industry Leaders Association (RILA) îndeamnă FTC să privească cu atenție marile platforme tech. Grupul se oferă și să ajute în investigații antitrust. „Aceste firme sunt extraordinar de eficace în a determina cum influențează comportamentul cumpărătorilor micile schimbări în modul de transmitere a informației – dat fiind că aproape tot ce întreprind este bazat pe știința big-data și pe modele machine learning. Ca să simplificăm, o firmă nu are nevoie de putere de control asupra prețurilor dacă are putere de control asupra accesului efectiv la informațiile despre preț.”

Grupul solicită FTC să ia în considerație reguli care să ceară companiilor să arate de unde vin produsele, dacă sunt noi sau folosite, dacă vânzarea este autorizată și cum se compară prețul unui vânzător cu prețurile celorlalți. Amazon este menționată ca un exemplu de probleme care pot apărea când o firmă controlează o „platformă esențială” ca Amazon Marketplace și concurează și ea pe aceeași platformă. În plus, scrisoarea cere FTC să privească dincolo de beneficiile aduse cumpărătorului de prețuri reduse sau servicii gratuite – uneori subvenționate pe platformă din alte surse de profit.

Arătând câtă putere are Amazon, RILA afirmă că aproape două treimi dintre consumatori intră direct pe site-ul ei când caută un produs, permițându-i să colecteze volume uriașe de date despre comportamentul cumpărătorilor fără a le oferi o opțiune de protecție. Mai mult, grupul argumentează că firme mai mici sunt obligate să opereze pe Amazon din cauza dominației acesteia, ceea ce-i oferă lui Amazon date și posibilitatea de a le captura afacerile dacă sunt profitabile sau în creștere.

Conștientă de atenția sporită, Amazon se ocupă la rândul ei să respingă acuzațiile, spunând că este „un jucător minor” în ansamblul comerțului, unde 90% se derulează prin magazine clasice.

FTC este una din cele două organizații guvernamentale americane care investighează acum firme big tech. FTC analizează probe despre Facebook și Amazon, în timp ce Department of Justice (DOJ) face cercetări la Google și Apple. Pe lângă acestea, subcomitetul juridic antitrust al Camerei Reprezentanților a început în iunie să cerceteze impactul lui Google News și Facebook asupra industriei știrilor. (techcrunch.com)

Cel mai mare berar din lume plănuiește cea mai mare ofertă publică a anului.

Annheuser-Busch InBev (AB InBev) speră să colecteze 9,8 miliarde de dolari când își va lista afacerile din Asia la Hong kong în cea mai mare ofertă publică a anului. Budweiser Brewing Company APAC, cel mai mare berar din Asia după vânzările cu amănuntul, va oferi 1,63 miliarde de acțiuni între 40 și 47 dolari Hong Kong (5,13 – 6,02 USD), conform unui document stabilind termenii ofertei și care a parvenit la CNN Business. Aceasta îi va aduce între 8,3 și 9,8 miliarde USD producătorului de Bud Light, Beckʼs și Stella Artois. Cea mai mare listare din acest an, a lui Uber la New York în luna mai, a adunat 8,1 miliarde.

Cel mai mare berar din lume ar putea utiliza fondurile pentru a-și reduce povara uriașei datorii. AB InBev a devenit cel mai mare producător de bere din lume împrumutând pentru a finanța o serie de achiziții. Recenta mega-achiziție a lui SABMiller a mărit datoriile companiei la 102,5 miliarde de dolari în 2018.

Dar Carlos Brito, CEO la AB InBev, a sugerat la sfârșitul lui iunie că listarea din Asia ar putea conduce la achiziții în regiune. Listarea va ajuta compania în China, cea mai mare piață pentru bere din lume. Vânzările lui AB InBev din această țară au crescut anul trecut cu 8,3%, brandurile superpremium contribuind semnificativ.

Investitorii instituționali au putut plasa comenzi începând de marți. Oferta publică va fi deschisă pentru toți investitorii pe 8 iulie, iar listarea va avea loc la Hong Kong Stock Exchange pe 19 iulie. Budweiser APAC intenționeză să vândă 95% din acțiuni investitorilor instituționali internaționali și doar 5% către investitori individuali. (CNN Business)