INS: Din fiecare 100 de lei cheltuiți, 42 de lei s-au dus pe mâncare și băutură, 20 de lei pe facturi, 7 lei pe haine, 5 lei pe sănătate și doar 50 de bani pe educație. Vezi pe ce ni se duc și restul banilor și cu cât rămânem când tragem linie

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 10 iulie 2019, 10:01 Economie | Finanţe & Bănci


Cei mai putini bani ii dam pe educație
Foto: sxc.hu
Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică, o familie din România a avut în primul trimestru un venit mediu lunar de 4.542 de lei, din care a cheltuit 3.834 de lei. Peste 40% din bani ni se duc pe mâncare și băutură, 20 de lei pe întreținerea locuinței, 7 lei lunar îi alocăm hainelor și pantofilor, 7 lei îi cheltuim pe transport, 5 pe sănătate, 6 lei pe obiecte de mobilier. Cei mai puțini bani îi alocăm Educației, mai arată datele INS.

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2019, în termeni nominali, 4.542 lei pe gospodărie şi 1.752 lei pe persoană, potrivit comunicatului INS de miercuri. Diferența dintre veniturile și cheltuielile lunare este de puțin peste 700 de lei, dar cifrele pot părea înșelătoare, întrucât la capitolul venituri, Statistica măsoară atât salariile cât și veniturile în natură (circa 10% din salariu). Luând în calcul doar veniturile salariale, diferența dintre acestea și cheltuielile lunare sunt de 350 de lei.

E drept, diferențele sunt uriașe între mediul urban și cel rural, atât în privința veniturilor cât și a structurii cheltuielilor.

În privința veniturilor, situația stă ca în tabelul de mai jos:




Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt, potrivit INS, consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4%).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






5949 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    O corecție s-ar impune. (Miercuri, 10 iulie 2019, 10:20)

    falcoind [utilizator]

    "40% din bani ni se duc pe mâncare și băutură, 20 de lei pe întreținerea locuinței, 7 lei lunar îi alocăm hainelor și pantofilor, 7 lei îi cheltuim pe transport, 5 pe sănătate, 6 lei pe obiecte de mobilier. " începeți bine și terminați prost iar încurcați mere cu pere , începeți procentual și apoi dați valori nominale care după le rectificați chiar voi . (7 lei/transport /luna ) poate cu bicicleta.
  • +4 (6 voturi)    
    ins (Miercuri, 10 iulie 2019, 10:45)

    Ilidia [utilizator]

    Mai crede cineva in "datele" INS d cand acesta e subordonat politic? Stit bancul ala cu statul jumatate pe gheata si jumatate pe plita? In "medie" e bine...
    • +3 (5 voturi)    
      Nu sunt de crezut (Miercuri, 10 iulie 2019, 11:18)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      INS cere lunar de la firme zeci de raportari, de la cifra de afaceri la venituri salariale, cheltuieli cu combustibil, numar de calculatoare, diverse beneficii primite de salariati. Toate datele pot fi luate din ANAF, de la CAS, de la CNAS, de la OPSNAJ si alte institutii dar mai ales de la ANAF care detine toate informatiile din declaratiile 112(inclusiv netul, bonurile, orice tine de CNP-ul salariatului), 100, 300, 394(toti furnizorii pentru toate serviciile,marfurile, etc), 205, etc.
      INS prefera, insa, sa plateasca un musuroi de salariati ca sa proceseze niste fisiere word primite de la angajatori/firme. Stiu cazuri in care firmele au completat la plezneala sau au aproximat (inca nu incheiasera statele, productia etc atunci cand era termenul de la statistica) sau au copiat luna anterioara numai sa scape de bataia de cap.
      Asa ca, nu, nu am incredere in cifrele de la INS.
  • 0 (4 voturi)    
    ha (Miercuri, 10 iulie 2019, 12:44)

    I [utilizator]

    doar la romani si poate la rusi mancare e in aceeasi categorie cu bautura si nu se face nici o diferenta :)))
    • +1 (1 vot)    
      :D (Miercuri, 10 iulie 2019, 14:00)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui I

      Berea e aliment! :D


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version