​Toți am văzut Ordonanța 114, care ulterior a fost modificată cu câteva alte OUG-uri. Cel mai recent a fost corectată pe zona construcțiilor, după ce statul a încasat jumătate de an destui bani de la multe companii care nu au putut aplica facilitățile din cauză că a fost gândită doar pentru anumite companii, adică cele care au mers la Guvern cu care s-a semnat un memorandum. Acum că s-a modificat, s-a mărit aria de aplicare a facilităților pe mai multe activități și mulți patroni sunt fericiți.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reamintesc despre ce facilități este vorba, pentru salariile între 3.000 – 30.000 lei: scutire la impozit pe venit, contribuția la sănătate și la Pilonul II. Se aplică de la femeia de serviciu, până la cel care urcă pe schelă.

Ceea ce reprezintă nedreptate pentru angajații din construcții voi arăta în două situații:

  • 1. Să presupunem că două persoane au același salariul. Una lucrează în construcții, cealaltă nu. Cea care nu lucrează în construcții va primi pensie Pilon II, cealaltă nu, pentru că nu contribuie. Bineînțeles, dacă a contribuit ca până acum, va primi doar pe ce a cotizat, dar va primi cu mult mai puțin decât cea care continuă să cotizeze.
  • 2. Mutarea contribuțiilor la Pilonul I: cei din construcții nu au ce face, ei vor cotiza mai puțin pentru că nu au ce să mute. Angajații din construcții au fost practic obligați să nu cotizeze la Pilonul II. Să presupunem că tot două persoane, una din construcții, cealaltă nu, au același salariu. Cea care nu lucrează în construcții decide să își mute contribuția la Pilonul I, că vrea puncte pe pensie la stat. Angajatul din construcții nu are această șansă. Practic, angajatul din construcții nu are ce să mute la Pilonul I pentru că prin OUG 114 dispare acea contribuție. Va contribui cu 21,25%, nu cu 25%, ca celălalt.

Întrebarea este: Angajații din construcții vor fi ajutați de stat să ia o pensie ca și cum ar fi cotizat cu cei 3,75% la Pilonul I?

Am întrebat la Ministerul Muncii și din răspunsul vag înțeleg că nu.

Răspunsul Ministerului:

„Referitor la persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precizăm că începând cu 1 ianuarie 2019, această categorie care datorează contribuţia la fondul de pensii administrat privat este scutită de la plata acestei contribuţii, datorând doar cota de 21,25% care intră în Pilonul I, caz în care cota de contribuţie de asigurări sociale se va evidenția în veniturile brute asigurate și implicit în punctajul anual”.

De asemenea, ministerul spune că cei care au opțiunea de a muta contribuția, adică cei care nu lucrează pentru companiile din zona construcțiilor, vor primi mai mulți bani la pensie:

“Cei angajați care optează pentru încetarea calității lor de contributori la Pilonul II vor avea cota de contribuţie de asigurări sociale de 25% (PILONUL I), fapt ce se va evidenția în veniturile brute asigurate și în punctajul anual determinat”.

Companiile din sector așteaptă cu sufletul la gură rezultatul discuțiilor cu Comisia Europeană

Ministerul Finanțelor negociază acum cu Comisia Europeană dacă este sau nu ajutor de stat. În loc să măsoare și apoi să taie, a făcut pe dos. Dacă ar fi așa, facilitățile să fie considerate ajutor de stat, companiile beneficiare ar trebui să dea banii înapoi. Specialiștii în fiscalitate nu știu ce altceva s-ar putea face în cazul ăsta.

Totuși, Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, spunea recent că are câteva idei, în cazul în care se decide că este ajutor de stat.

„Indiferent de o astfel de decizie, statul va găsi măsuri alternative pentru a păstra acest nivel de astăzi, facilități date...”, a precizat acesta.

Întrebat dacă are un plan de rezervă, el a spus: „Întotdeauna, eu sunt un om care are și planul B și C și D și tot”.

E adevărat că unii nu au mărit așa de mult salariile precum ar fi trebuit. Ține de angajator, bineînțeles. Stăteam de vorbă, în urmă cu două săptămâni, cu patronul unei firme de construcții care spunea că la el în firmă nu a mărit la toată lumea salariul. Acolo unde a fost cazul a dat peste 3.000 de lei, cum cere ordonanța, iar la alții a mărit foarte puțin ca să fie o diferențiere. Are și salarii la care nu s-a atins de sumă pentru că acei salariați „deja câștigau destul”. A recunoscut că ordonanța ajută mai mult firmele decât angajații. E normal, pentru că în general contribuțiile sunt plătite de angajatori.

În concluzie, afectarea pensiei personalului din construcții nu reprezintă o facilitate. Poate statul ar trebui să renunțe la această prevedere, adică să le lase cei 3,75% și apoi să decidă angajații dacă vor să aibă 3,75% la Pilonul II sau toți cei 25% la Pilonul I. Să aibă măcar venituri normale la pensie. Acel 3,75%, indiferent unde va fi, le va asigura mai mulți bani.

Citește și: