A fost nevoie de mai puțin de trei minute pentru cei opt oameni înarmați să plece cu lingouri de aur în valoare de circa 30 de milioane de dolari de pe Aeroportul Internațional São Paulo-Guarulhos din Brazilia - acesta fiind probabil cel de-al doilea cel mai mare jaf din istoria Braziliei. Hoții, deghizați în ofițeri ai poliției federale, aflați în mașini-clone ca cele utilizate de polițiști, au forțat angajații aeroportuari să încarce aurul nu în avionul de Zurich și New York, ci în mașinile cu care falșii polițiști au venit.

Lingouri de aur de 100 de grameFoto: Banca Nationala a Kirghizstanului

Vezi mai jos imaginile:

Potrivit acestor înregistrări, falșii ofițeri par să dea ordine angajaților terminalului cargo și stivuitoristului, să așeze încărcătura prețioasă în mașinile lor.

Aurul se îndrepta spre Zurich și New York, potrivit biroului de presă al aeroportului, fără ca oficialii să spună cui aparținea prețioasa încărcătură. fără a-și dezvălui proveniența. Poliția civilă din Sao Paulo, responsabilă de anchetă, a declarat că bărbații au luat 720 de kilograme (1.587 livre) în lingouri, acestea fiind evaluate la 110 milioane de reali (30 milioane de dolari).

Infracțiunea a fost comisă de "o bandă bine organizată", a declarat șeful poliției João Carlos Miguel Hueb vineri. "Cu siguranță acesta nu a fost primul lor jaf."

Brazilia nu e pentru prima oară în fața unor asemenea jafuri. În cel mai mare jaf din istoria țării, în 2005, hoții au pătruns printr-un tunel subteran în camera de valori a Băncii Centrale din Fortaleza, de unde au furat echivalentul a 67 de milioane de dolari în moneda locală. O tentativă asemănătoare a avut loc în 2017, dar a fost deturnată chiar înainte ca hoții să pătrundă în seifurile Banco do Brasil. De notat că în Brazilia e un fapt obișnuit aruncarea în aer a ATM-urilor sau jefuirea camioanelor de marfă- blindate sau nu.

În noaptea de dinaintea acestui jaf, infractorii au răpit rudele unui angajat la firma Brink's Co., cea care s-a ocupat de securitatea și transportul încărcăturii de aur. Respectivul angajat a fost forțat astfel să furnizeze informații detaliate care au ajutat la atac, au spus polițiștii.

Reprezentanții Brink's nu au dorit să facă nicio precizare pe marginea subiectului, scrie Bloomberg. Poliția intervievează în prezent și alți lucrători din aeroport ca parte a investigației.

Hoții au purtat cagule, iar cel puțin unul dintre ei era înarmat cu o mitralieră.

Ei au luat ostatici doi angajați ai aeroportului, însă aceștia au fost eliberați după jaf.