”​Vreau să vă mulțumesc că ați acceptat să fac o declarație de presă. Nu e o conferință de presă- am luat niște măsuri pe care vreau să vile comunic. Am dispus măsuri privind evaluarea actului managerial la toate unitățile IPJ Olt. Voi propune în ședința de miercuri alte propuneri de înlocuire”, a spus sâmbătă seara ministrul de interne Nicolae Moga.

Nicolae MogaFoto: Agerpres

Prefectul și subprefectul din Olt au fost schimbați, a mai anunțat Moga, iar directorul Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, comisarul șef Vasile Armașu, a fost împuternicit, vineri, la comanda Poliției Olt, după ce șeful și adjunții IPJ Olt au fost demiși din cauza intervenției defectuoase în cazul de la Caracal.

„Știți foarte bine că mă aflu aici de câteva zeci de ore bune și am luat niște măsuri pe care vreau neapărat și să vi le transmit dumneavoastră și opiniei publice. În urma evenimentelor care s-au întâmplat aici în județul Olt: încetarea împuternicirii inspectorului șef al Inspectoratului Poliției Olt, precum și a celor doi adjuncți, schimbarea din funcție a șefului Poliției municipiului Caracal precum și a adjunctului acestuia”, a spus ministrul, citat de Mediafax.

În locul șefului Poliției Olt, Cristian Voiculescu, a fost numit prin împuternicire directorul Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR.

„De asemenea am dispus măsuri urgente pentru evaluarea eficienței actului managerial la toate subunitățile din cadrul IPJ Olt. (...) La propunerea Poliției Române îl împuternicesc pe domnul comisar șef Vasile Armașu care este actualul director al Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Poliției Române. Domnul Vasile Armașu va fi împuternicit ca să gestioneze treburile din județul Olt”, a mai spus ministrul Moga.