Numărul românilor care au depus la bănci solicitări de credite de consum a scăzut semnificativ în primele 3 luni/ Băncile anticipează o înăsprire ușoară a condițiilor de creditare (sondaj BNR)

de DP     HotNews.ro
Joi, 1 august 2019, 11:57 Economie | Finanţe & Bănci


Banca Nationala a Romaniei BNR
Foto: Hotnews
Cererea de credite de consum s-a redus semnificativ în primele 3 luni din acest an, în concordanță cu estimările pe care le făcuseră bancherii în trimestrul precedent, se arată în Sondajul periodic făcut de BNR printre bancherii comerciali. Scăderile au vizat toate categoriile de credite de consum, dar reculul cel mai puternic s-a văzut pe segmentul împrumuturilor garantate și negarantate cu ipotecă. Scăderea a fost moderată în cazul cererilor de carduri de credit, mai arată datele BNR.



Cererea de credite ipotecare a crescut foarte puțin în primul trimestru al anului curent, în pofida estimărilor băncilor de scădere semnificativă a acesteia. Așteptările pentru al doilea trimestru sunt de continuare a tendinței ascendente a cererilor de credite ipotecare, însă cu o intensitate scăzută (creștere marginală).

Băncile previzionează pentru următorul trimestru diminuarea moderată a cererii pentru toate categoriile de credite de consum acordate populației.

Primul trimestru al anului 2019 a fost marcat de o înăsprire semnificativă a standardelor de creditare pe ambele segmente principale de împrumuturi acordate populației. Pentru trimestrul următor (T2 2019), instituțiile de credit anticipează o înăsprire marginală a standardelor de creditare în cazul împrumuturilor ipotecare și moderată la nivelul creditelor de consum destinate sectorului populației.

În zona euro, băncile au menținut relativ constante standardele de creditare pentru cele două tipuri de împrumuturi destinate populației. Acestea anticipează pentru trimestrul următor (T2 2019) o relaxare marginală pentru creditele de consum și o înăsprire marginală în cazul împrumuturilor ipotecare.

Factorii care determină evoluția standardelor de creditare pe palierul ipotecar au înregistrat în T1 2019, după trei trimestre în care s-au menținut constanți, modificări semnificative. Elementele care au contribuit la înăsprirea standardelor de creditare practicate de bănci au fost deciziile de politică monetară sau prudențială ale BNR și așteptările privind situația economică generală.

Valoarea medie a LTV (loan-to-value) a scăzut cu 3 puncte procentuale în T1 2019 atât pentru creditele ipotecare nou-acordate (de la 75% la 72%), cât și în cazul portofoliului total de împrumuturi destinate achiziției de locuințe și terenuri (de la 76% la 73%).

În ceea ce privește gradul mediu de îndatorare, acesta a înregistrat diminuări importante în primul trimestru al anului 2019, pe fondul măsurilor prudențiale inițiate de banca centrală, în special în cazul creditelor nou-acordate (de la 43% la 38%), dar și în cel al portofoliului total de împrumuturi ipotecare (de la 45% la 43%.

Din punctul de vedere al instituțiilor de credit, prețul proprietăților rezidențiale a înregistrat în T1 2019 o creștere marginală, contrar așteptărilor de scădere semnificativă din trimestrul anterior. Pentru T2 2019, băncile anticipează o evoluție relativ constantă a prețurilor imobilelor.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






1815 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    grad indatorare impus (Joi, 1 august 2019, 12:03)

    Nevermind [utilizator]

    Sa fie afectati toti pentru ca unora le-ar trebui permis de iesit din casa. Ma refer in special la ipotecare, inclusiv, sau mai ales, in euro. Sa multumuim si desteptilor care au luat in chf si "nu stiau" ca este in valuta sau ca trebuie sa dai mere inapoi si nu pere.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version