Amnistia fiscală, în Monitorul oficial

de F.B.     HotNews.ro
Luni, 5 august 2019, 13:41 Economie | Finanţe & Bănci


Ministerul Finantelor Publice
Foto: Hotnews
Amnistia fiscală, denumită Ordonanață pentru instituirea unor facilități fiscale, a fost publicată în Monitorul oficial de luni, 5 august. Prin aceasta, se propun două mecanisme alternative eșalonării la plată.

​Cele două mecanisme:

1. Măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazată pe un plan de restructurare, plată eșalonată și supravegherea fiscală pe perioada înlesnirii.

De măsurile de restructurare propuse pot beneficia doar contribuabilii care au datorii mai mari sau egale cu un milion de lei, companii de stat sau private.

O astfel de măsură va putea fi aplicată pe o perioadă limitată de 6 luni, astfel încât contribuabilul care se află în această situație să ia o decizie cu privire la situația sa, în sensul de a-și restrutura compania și de a plăti datoriile.

Măsurile de restructurare vizează toate obligațiile bugetare principale înscrise în certificatul de atestare fiscală, restante la 31 decembrie 2018 și neachitate.

Restructurarea vizează și obligațiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale, transmise spre recuperare organelor fiscale după data de 1 ianuarie 2019, precum și amenzile de orice fel, indiferent dacă respectivele obligații au termenul de plată anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2019.

Măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare:
- înlesniri la plata obligațiilor bugetare
- conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare
- stingerea obligațiilor prin dare în plată a unor bunuri imobile ale debitorului
- anularea unor obligații bugetare principale în proporție de maxim 30, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora și care nu poate avea ca obiect obligații bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat.

Una dintre condițiile privind plata obligațiilor bugetare restante:
Debitorul trebuie să achite până la 30 noiembrie 2019 obligațiile bugetare scadente în perioada 1 ianuarie 2019 – 30 noiembrie 2019, obligațiile bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat, precum și obligațiile bugetare stabilite de alte organe decât cele fiscale, precum și amenzile de orice fel transmise spre recuperare organelor fiscale după data eliberării certificatului de atestare fiscală.

2. Anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei, dacă obligațiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

Pentru debitorii sub un milion de lei se propun:
- anularea tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la 31 decembrie 2018, administrate de ANAF.
- anularea tuturor accesoriilor aferete obligațiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară date
- anularea tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu termene de plată anterioare datei de 31 decembrie 2018 și stinse până la această dată, administrate de ANAF.
- anularea tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu termene de plată până la 31 decembrie 2018, stabilite prin decizie de impunere emisă de inspecția fiscală din cadrul ANAF, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței.

În cazul unităților administrativ-teritoriale, facilitățile, acestea din urmă, se acordă de către unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, opțional, dacă consiliul local stabilește, prin hotărâre, aplicarea acestor prevedere, precum și procedura aplicabilă.

De aceste facilitățile menționate pot beneficia și persoanele fizice precum și entitățile fără personalitate juridică care au obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 mai mari de 1 milion de lei.

În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii, la data intrării în vigoare a ordonanței, în scopul acordării posibilității de a beneficia de anularea accesoriilor se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăți din sumele indisponibilizate ca efect al popririi. Ca urmare, măsura se va aplica temporar, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței – 30 noiembrie 2019. Totodată, măsura se va aplica și pentru popririle înființate înte data intrării în vigoare a ordonanței și 30 noiembrie 2019.

Citește și:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






2441 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version