Ministerul Muncii vrea limitarea la 15,18 lei a valorii unui tichet de masă cel puțin până în martie 2020, deși un proiect aflat în Parlament propunea creșterea lor la 20 de lei

de DP     HotNews.ro
Luni, 19 august 2019, 8:59 Economie | Finanţe & Bănci


”Pentru semestrul II al anului 2019, începând cu luna octombrie, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 15,18 lei. Valoarea nominala stabilită se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020 respectiv, februarie 2020 și martie 2020”, se arată într-un proiect de Ordin publicat de Ministerul Muncii.
Potrivit unui proiect de lege depus la Parlament de către câțiva parlamentari PSD, actuala valoare a unui tichet de masă ”nu este suficientă pentru a cumpără o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 lei. Un număr mare de angajați se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziționarea unei mese”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit inițiatorilor, valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa (dacă în România valoarea nominală a tichetului este de aproximativ 3,21 Euro, în Spania este 1l Euro, în Belgia este 8 Euro, în Franța este 11,04 Euro, în Grecia este 6 Euro, în Portugalia este 7,63 Euro).

”Tichetele de masă au o eficientă remarcabilă în generarea de consum, locuri de muncă și venituri bugetare, că urmare a efectului de rostogolire a impactului lor pe șase valuri succesive de impuls economic. Fiecare leu acordat în tichete de masă aduce încasări bugetare de 40 de bani, iar pentru fiecare leu de contribuții sociale scutite de la plată sunt injectați în economia locală aproape 4 lei.

Tichetele de masă aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rată de impozitare de circa 40%. Această înseamnă o eficientă foarte bună a tichetelor de masă în asigurarea veniturilor bugetare (mai mare decât eficientă tuturor impozitelor și contribuțiilor sociale actuale), iar această eficientă se explică tocmai prin „ecoul” pe care, prin natură și funcționarea lor, tichetele de masă îl au în economia reală, respectiv în cea nominală. Prin urmare, creșterea valorii nominale a tichetului de masă la 20 de lei va genera venituri suplimentare la bugetul public.

Crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană. Creșterea valorii nominale se va reflectă în mod direct în puterea de cumpărare a angajaților și în consecință, în veniturile bugetului de stat, deoarece este supus impozitării.

Pentru comerciatii de produse alimentare, restaurante, cantine etc., creșterea valorii nominale a tichetelor de masă ar însemna creșterea cifrei de afaceri, clienți relativ stabili, oportunități de dezvoltare. Vânzările de produse alimentare cresc datorită achiziției lor cu tichete. În medie, aproximativ 15% din cifră de afaceri a unor astfel de comercianți provine din utilizarea tichetelor de masă.

Deoarece tichetele de masă sunt scutite de la plată contribuțiilor sociale, acest lucru înseamnă că acordarea tichetelor de masă reprezintă o optimizare semnificativă a costurilor pentru companiile care acordă tichete de masă.

Pentru companiile care acordă tichete de masă, acestea reprezintă un mecanism de reducere a taxelor fiscale, o manifestare a responsabilității sociale, fiind în același timp și mai ușor de utilizat decât orice alte instrumente” se mai arată în expunerea de motive ale proiectului legislativ.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






2622 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    Ce atâta risipă? (Luni, 19 august 2019, 9:15)

    Observator roman [utilizator]

    Ministrul muncii ar face bine să propună ca niciun tichet de masă să nu aibă o valoare mai mare de 2 lei!
    Cu câteva excepții: CCR, Parlament, Guvern, Jandarmerie, Curtea de Conturi și salariații Antenei 3...
    • -2 (6 voturi)    
      Cine câștigă? (Luni, 19 august 2019, 9:32)

      BEDE [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      Câștigă firmele care emit tichete de masă pentru că iau comisioane și la emitere și iau comisioane și de la comercianți. Altfel dacă este vorba de a da anumite deduceri fiscale, ele se pot da și fără a emite neapărat tichete. O altă chestie cu tichetele astea: au termen de expirare, deci trebuie folosite cât de curând - bine totuși că un an e un termen relativ lung pentru tichetele de masă.
      Unele firme preferă să nu dea tichete de masă pentru că aceasta presupune și efortul cuiva de a face comenzi de tichete pe baza evidenței exacte a câte zile a lucrat fiecare în fiecare lună, adică scăzând zilele de concediu și sărbătorile legale.
      • +1 (1 vot)    
        Hai nu zău. (Luni, 19 august 2019, 11:52)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

        Nu dau pentru că așa-s patronii români: nenorociți. După aceea se vaită că nu au angajați, f.m.m. lor.
    • +4 (4 voturi)    
      Dancila (Luni, 19 august 2019, 12:01)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      PSDistii mananca bine la bufetul Parlamentului cu 15 Ron, uneori primesc chiar sushi, deci poporul o duce bine ... cel putin in viziunea coalitiei PSD-ALDE.

      Sa nu uitam cum Viorica Dancila a spus ca ea nu a taiat bugetul Educatiei ci a scos sumele care erau in plus.
      Sa ne aducem aminte cum un ministru al educatiei din Partidul PSD spunea ca Scoala este gratuita, copiii nu platesc nimic, doar parintii.
      Sau cum matusile lui Codrin Stefanescu ies in fiecare seara la restaurant de cand PSD a marit pensiile.

      PSD este un izvor nesecat de nesimtire sau prostie.
  • +9 (9 voturi)    
    Nu mai bine s-ar limita numărul de bugetari? (Luni, 19 august 2019, 9:55)

    prec [utilizator]

    Că mereu văd că mai apare o agenție....
    • +4 (4 voturi)    
      Consilieri (Luni, 19 august 2019, 10:04)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Viorica Dancila are 50 de consilieri, rude ale baronilor PSD iar lista este secreta desi sunt bani publici.
  • +2 (2 voturi)    
    Nu se mai mananca cu 15 lei nici (Luni, 19 august 2019, 10:03)

    olariub2005 [utilizator]

    la meniul zilei. Ar trebui bonul sa fie 20-25 RON. Dar cum bugetul e praf, de aici si limitarile.
  • +2 (2 voturi)    
    calendar (Luni, 19 august 2019, 10:12)

    anion [utilizator]

    ''Valoarea nominala stabilită se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020 respectiv, februarie 2020 și martie 2020”. cu aceasta ocazie am aflat ca anul 2019 se termina in ianuarie 2020!
  • +1 (1 vot)    
    Atenție la detalii. (Luni, 19 august 2019, 10:14)

    war4peace [utilizator]

    Valoarea tichetului nu poate „depăși” - se înțelege că valoarea nu poate fi MAI MARE, când de fapt aceasta ar fi limita MINIMĂ.
    Și titlul e ambiguu, vorbim de o „limitare”, care poate fi inferioară sau superioară.

    Am fost nevoit să citesc cu atenție pentru a realiza că se vorbește de valoarea minimă, și nu maximă, a unui tichet de masă.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version