Ce înseamnă noile plafoane din programul ”O familie, o casă”. Cum afectează accesul celor cu venituri mici la achizițiile imobiliare. Bonus: vezi în detaliu cum funcționează piața imobiliară din Cluj

de Dan Popa     HotNews.ro
Vineri, 23 august 2019, 9:56 Economie | Finanţe & Bănci


Prima Casa se transforma in program social
Foto: sxc.hu
Un român care va dori să își cumpere un apartament prin programul guvernamental ”O Familie, O Casă” se va putea încadra la o rată maximă de 1.800 de lei (la un venit de 4.500 de lei și un grad de 40%, creditul fiind pe 30 de ani), ceea ce îi va permite achiziția unei proprietăți de circa 300.000 de lei (63.500 euro), potrivit calculelor HotNews.ro. În acest moment, dobânzile anuale efective ale băncilor comerciale la împrumuturile Prima Casă variază între 4.92% și 4.97%, instituțiile de credit având însă și produse dedicate, altele decât cele standard din programul guvernamental.


Reamintim că Finanțele au publicat joi un set nou de condiții de eligibilitate ale beneficiarilor în cadrul Programului, potrivit căruia veniturile nete lunare ale fiecărui beneficiar individual sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția, după caz, nu pot depași valoarea de 4.500 lei. Pentru familiile cu copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

Piața imobiliară clujeană- cea mai bine monitorizată din țară. Câteva cifre cheie.

  • Piața imobiliară din Cluj-Napoca a înregistrat în 2018 tranzacții imobiliare de peste 640 milioane de euro, în creștere cu 8% față de anul precedent.

  • 67% din banii investiți în achiziții imobiliare au provenit din surse proprii în 2018, iar destinația principală a rămas segmentul de apartamente, cu 64% din total.
  • Prețul mediu pe metru pătrat al apartamentelor în 2018 este de 1.287 euro/mp, în creștere cu 6,3% față de anul 2017, rămânând orașul din România cu piața imobiliară cea mai efervescentă după criza imobiliară care a debutat acum 10 ani.
  • Interesul crescând pentru acest pol de dezvoltare al țării provine într-o proporție semnificativă din județele apropiate, precum Maramureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Sălaj, Mureș și Satu Mare, astfel că peste 32% din cumpărătorii din anul 2018 vin din alte județe ale țării, iar doar sub 2% provin de peste granițe.
  • Din cele peste 214 milioane de euro tranzacționate în primele 5 luni ale anului 2019, achizițiile de apartamente ale persoanelor fizice rămân motorul pieței imobiliare, cu 64% din total, fiind finanțate în proporție de 83% din resurse proprii.
  • Prețul mediu pe metru pătrat al celor 1.899 de apartamente tranzacționate în 2019 este de 1.333 EUR/mp, cu 3,6% mai mare față de anul 2018.
  • Achizițiile imobiliare finanțate din credite bancare în anul 2018 au fost de 33% din valoarea totală tranzacționată, față de 31% în anul 2017.
  • Achizițiile persoanelor fizice (81% din valoarea tranzacționată) au fost finanțate în proporție de peste 80% din surse proprii.
  • Achizițiile persoanelor juridice au reprezentat 19% din valoarea tranzacțiilor, fiind finanțate predominant prin credite, în proporție de 92%
  • 66% dintre cumpărători provin din județul Cluj, pe când aproape 32% vin din alte județe ale tarii, iar sub 2% provin de peste granițe.
  • Strada Soporului este strada cu cele mai valoroase (~45,7 mil. EUR) și numeroase tranzacții (672 tranzacții).
  • Cartierul cu cele mai puține tranzacții este cartierul Făget, iar cel cu cele mai puțin valoroase tranzacții este cartierul Bulgaria.
  • Cele mai multe tranzacții, precum și cea mai mare valoare lunară a tranzacțiilor s-au înregistrat în luna octombrie, aprox. 67,5 mil. EUR.
  • Cel mai frecvent au fost tranzacționate parcele de teren cu suprafețe cuprinse între 500 și 1.000 mp.
  • Cel mai des au fost tranzacționate apartamente cu suprafețe utile cuprinse între 35 și 55 mp.
  • Cea mai scumpă casă tranzacționată este localizată în centru, în zona străzii Moților, tranzacția fiind încheiată la 650 mii EUR.
  • Cel mai scump teren a fost tranzacționat în cartierul Borhanci la 400 mii EUR.
  • Mănăștur a rămas cartierul cu cele mai multe tranzacții (1.032 tranzacții), iar Centrul este în 2018 cartierul cu cele mai valoroase tranzacții (~73,6 mil. EUR).
  • Cea mai valoroasă tranzacție a fost realizată de către o persoană juridică și include o clădire de tip comercial în valoare de peste 8,7 mil. EUR amplasată în zona străzii 21 Decembrie 1989.
  • Achizițiile persoanelor juridice reprezintă 19,2% din valoarea tranzacțiilor Top 10 cele mai valoroase tranzacții PJ însumează peste 27% din cele aprox. 123,1 mil. EUR tranzacționate de PJ în 2018.
Sursa datelor: Cel de-al șaselea ghid realizat pe baza tranzacțiilor imobiliare încheiate între vânzători și cumpărători pe raza municipiului Cluj-Napoca. Ghidul e bazat pe informațiile colectate și anonimizate de la Direcția de Taxe și Impozite a Primăriei, din contractele imobiliare de vânzare-cumpărare în anul 2018. Vezi aici Ghidul Imobiliar complet.


Ce arată datele BNR despre piața imobiliară

  • Expunerile băncilor pe piața imobiliară rezidențială sunt de 89 miliarde lei în martie 2019, echivalentul a 68% din stocul total de împrumuturi acordate populației. Creditarea populației cu garanții imobiliare a înregistrat o creștere anuală de aproximativ 7% (martie 2019).
  • Creditele ipotecare oferite prin programul guvernamental „Prima casă” reprezintă 31% din fluxul de credite ipotecare noi (3,8 miliarde lei – date anualizate la martie 2019), respectiv 45% din stocul creditelor ipotecare (34 miliarde lei).
  • În contextul Strategiei „Programul „Prima casă” pe termen mediu (2017- 2021)”, creditarea prin acest program a intrat pe o traiectorie descrescătoare. În plus, în T1 2019, a fost atins maximul ecartului dintre creditul nou-ipotecar standard și creditul nou „Prima casă”, indicând revenirea puternică a creditelor ipotecare standard, tendință conturată și pe baza reorientării debitorilor către credite cu dobânzi fixe.
  • Promulgarea unor inițiative legislative privind stabilirea condițiilor de impreviziune77 ar încuraja hazardul moral, înlesnind apelarea la darea în plată a imobilelor inclusiv în cazul debitorilor care nu întâmpină dificultăți în rambursarea împrumutului. Astfel de modificări ar putea determina scăderea prețurilor bunurilor imobiliare și ar îngreuna accesul la creditare pentru achiziționarea de locuințe în contextul înăspririi condițiilor de creditare, majorând totodată impredictibilitatea cadrului legislativ în care operează băncile.
  • Accesibilitatea la piața creditului continuă să se mențină la un nivel ridicat, dar în scădere față de perioada anterioară. Indicele privind accesul la finanțare (affordability index) continuă să aibă o valoare de peste 1, care indică un venit mediu superior celui necesar obținerii unui credit ipotecar (1,27, decembrie 2018), dar inferior valorii de 1,40 în decembrie 2017. Această scădere a survenit în special ca urmare a majorării ratelor de dobândă, inclusiv din perspectiva inițiativelor legislative recente.
  • Indicele preț/venit (price-to-income) este în prezent de 7,6 ani pentru un apartament cu 2 camere în București și de 10,4 ani pentru un apartament similar în Cluj (date la ianuarie 2019).
  • Calitatea portofoliului de credite cu garanții imobiliare a continuat să crească, însă ritmul s-a temperat comparativ cu anii precedenți. Creditele cu garanții de tipul clădiri comerciale aveau un nivel de 10,5% al ratei de neperformanță (martie 2019), în scădere de la 13,2% în aceeași perioadă a anului trecut. Creditele având ca garanții terenuri au valori mai reduse ale ratei de neperformanță (8%), iar creditele cu garanții de tip mixt prezintă cel mai mic nivel al ratei de neperformanță, de aproximativ 3,3%.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






10891 vizualizari

  • +9 (13 voturi)    
    articolul este putin ridicol (Vineri, 23 august 2019, 10:13)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    programul "prima casa" nu a fost creat pentru proprietati scumpe ci pentru entry-mid level. Garsoniere si ap de 2 camere in zone mai accesibile. Iar in articol se tot insista pe speta particulara a pietei imobiliare din Cluj si de apartamente premium. Pai cat de relevanta este aceasta situatie la nivelul tarii? In marea majoritate a oraselor (in afara de Bucuresti/Cluj/Timisoara/Brasov) cu 63000 euro se poate achizitiona un apartament chiar ok, si chiar in aceste orase se poate lua un ap mai spre margine.
    • +3 (7 voturi)    
      Număr de tranzacții, populație, construcții noi? (Vineri, 23 august 2019, 11:00)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

      Tot în marile orașe e piața, nu la Caracal.
      Pe de altă parte la Cluj sunt extrem de multe tranzacții cash.
    • +4 (14 voturi)    
      exact (Vineri, 23 august 2019, 11:26)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

      Dar pe aici se practica mere cu pere la un nivel inalt. E presa quality, da' nu ne prindem noi :D
    • +2 (4 voturi)    
      sincer nu prea cred (Vineri, 23 august 2019, 11:29)

      john06 [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

      ca poti lua cu 63000 de euro un apartament decent,in primul rand e unul cu 2 camere,mai mult sigur nu,apoi intr-un bloc vechi,finisajele apartamentului probabil vechi si alea si undeva la marginea orasului,ce drak faci acolo?la marginea orasului iti iei casa,daca-ti iei apartament,macar sa ai avantajul ca esti aproape de statiile de autobuz,stand de taxi,scoli,farmacii,spitale,gradinite,etc.,altfel platesti ca prostul ratele la banca pt. ce?pt. un garaj la marginea orasului?!
      • +1 (5 voturi)    
        intr-un oras mic poti (Vineri, 23 august 2019, 11:55)

        yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui john06

        verifica cat costa un ap in Giurgiu, Barlad, Alexandria, Slatina etc... Romania nu este doar Bucuresti/Cluj/Timisoara/Brasov. Iar in aceste orase mari da, iti iei ceva pe la marginea orasului asta e.
        Prima casa este un program social tocmai pentru a a vea un acoperis deasupra capului. Pentru dorinte si pretentii mai mari exista alte variante de credite ipotecare. E absurd sa duci un program social (care prin evidenta este pentru produse low cost) catre midle market cum era pana acum. Practic in loc sa utilizeze acest program cei cu venituri mici sau la inceput de drum, o mare parte din fonduri erau "ocupate" de altii cu venituri mai mari, care isi permit credite ipotecare si care au profitat de program sa isi scada ei costurile.
        • +1 (5 voturi)    
          acoperis (Vineri, 23 august 2019, 13:02)

          jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

          Prima Casa a inceput ca un program pentru sustinerea pietei imobiliare (constructii, banci, notari, mobila, electrocasnice), nu atat a cetatenilor.
          Ma intreb de unde vin fondurile pentru dobanzile reduse pentru familiile cu copii. Astea vor fi fonduri reale, nu doar garantii ca pana acum.
          Acoperis e si in chirie, doar ca romanul are mania proprietatii asupra cutiei de chibrituri.
          Veniturile sunt mai mari in orasele mari, dar daca esti sub mediu pe economie - viata devine grea , mai ales cu copii.
          • 0 (2 voturi)    
            ce fonduri visezi? (Vineri, 23 august 2019, 13:20)

            Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

            Ai marja 2% la prima casa iar la un ipotecar negociat poti obtine si 2.28. Cec are la liber 2.38 (marja + un comision la sold).

            La prima casa avantajul este dat de avans 5% fata de 15%, ceea ce nu presupune fonduri. Mai ai chestia cu fondul de garantare, dar oricum exista si ipoteca in spate si nici acolo nu e nevoie de fonduri.

            Economizdule...
        • 0 (0 voturi)    
          Prima Casa (Duminică, 25 august 2019, 16:53)

          john06 [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

          nu este un program pt. sudul tarii,sunt si cetatenii cu venituri reduse in marile orase, si acolo preturile imobilelor sunt mult mai mari,deci repet,programul nu e sau n-ar trebui sa fie pt. judetele sarace ale Romaniei.
    • +2 (8 voturi)    
      .. nu chiar.. (Vineri, 23 august 2019, 13:02)

      gdcos [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

      .. daca il privesti ca exact ceea ce e, un nou episod din campania absolut ridicola de PR a Clujului....
      Da, baietii aia destepti de la CJ platesc tromptele peste tot ca sa te convinga tu sa te muti la CJ si dai banul gros pe ap alea super scumpe si cu tine si angajatorii, fiindca nu e asa, lumea se muta la CJ.
      Diferenta e ca desigur, ce dai iei pe mere, dai pe pere.. dar cine mai intreaba.. ?!
      Iar ce gasesti.. depinde de fiecare si de norocul lui presupun. Am auzit si pozitiv si negativ.
      • +1 (3 voturi)    
        Nu neaparat (Vineri, 23 august 2019, 17:58)

        contondent [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

        "Indicele preț/venit (price-to-income) este în prezent de 7,6 ani pentru un apartament cu 2 camere în București și de 10,4 ani pentru un apartament similar în Cluj (date la ianuarie 2019)"

        Deci nu e chiar o actiune de PR pt Cluj (se mentioneaza inclusiv pretul mediu, 1.333, mult peste Bucuresti) dar da, confirma faptul ca deocamdata Clujul nu e chiar un oras "abordabil"
  • +6 (6 voturi)    
    Scad preturile ? (Vineri, 23 august 2019, 10:46)

    florinos [utilizator]

    Cand a fost introdus programul Prima Casa, orice coșmelie era vanduta cu 50 mii euro pentru ca asta era plafonul maxim, acum preturile vor scadea ?
    • -2 (4 voturi)    
      praguri si blocaje (Vineri, 23 august 2019, 12:49)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      nu se vindea orice casa cu 50 mii, dar se creea un prag artificial la suma aia. Cine era hotarat dadea si mai mult, dar aparea un prag psihologic in care de la 50 la 60K nu exista piata.
      La fel era si la 85-90 pana pe la 100-105K din cauza TVA de 5% limitat la 450 mii de lei, dupa aia se aplica full 19%.
      Un program de genul asta nu neaparat scade preturile (candva a scazut dobanzile), ci directioneaza dezvolatorii sau piata celor vechi pe cutii de chibrituri care se incadreaza in limite.
  • +1 (11 voturi)    
    programul "prima familie" (Vineri, 23 august 2019, 10:51)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    o idee Tariceanu
  • 0 (6 voturi)    
    Foarte trist (Vineri, 23 august 2019, 14:54)

    Irina25 [utilizator]

    Sclav pe viata, pentru ceva ce seamana mai mult cu o celula de puscarie decat cu o casa. Ca ai gresie, faianta, TV 4K si (ai impreisa ca) pleci si te intorci cand vrei din ea, nu e un mare plus.
  • +1 (1 vot)    
    ce mi se pare incredibil (Sâmbătă, 24 august 2019, 18:36)

    hanu [utilizator]

    e ca la cata lume a plecat si cata a mai ramas in romania mai exista totusi atata cerere de apt?...Vine lumea din sate si orasele spre orasele mari?... ce se intampla?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by